exclusiv Arbitrul din România care și-a ”terorizat” vecinii s-a ales cu amendă și cercetare penală! Cum a fost posibil

Foto 2/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Arbitrul din România care și-a ”terorizat” vecinii s-a ales cu amendă și cercetare penală! Cum a fost posibil
Foto: iAMsport.ro  |  

Remus Răureanu , Vlad Nicorescu   |   Publicat: 30.12.2025 22:51   |  Actualizat: 31.12.2025 00:31

După ce arbitrul român Mihai Ovidiu Motan a decis să își renoveze apartamentul fără a deține vreo autorizație de construire, acesta s-a ales cu amendă și cercetare penală.

Ovidiu Motan a profitat de timpul liber din vacanță și a decis să facă niște schimbări în apartamentul din Târgoviște fără a deține vreo autorizație în acest sens, dar prin lucrările sale a reușit să inunde apartamentele vecinilor.

  • Pe lângă ocupația de arbitru, acesta este angajat și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Foto 4/6

Ovidiu Motan s-a ales cu o amendă și cu cercetare penală

Inspectoratul de Stat în Construcții Dâmbovița a confirmat că, în urma unor controale făcute în teren, au fost descoperite lucrări de renovare efectuate fără autorizație de construire într-un apartament din Târgoviște.

Verificările au fost realizate de inspectori ISC, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, iar concluziile apar într-un document oficial.

Foto 3/6

Potrivit ISC, lucrările neautorizate au inclus modificări ale ușilor și ferestrelor, zidiri interioare și exterioare, închiderea balconului, dar și desființarea unor ghene și debarale, intervenții care intră sub incidența legislației în vigoare. Sursele iAMsport.ro susțin că Ovidiu Motan s-a ales cu amendă și cu cercetare penală.

Ce a spus Ovidiu Motan

Arbitrul din liga secundă este obligat să obțină autorizația de construire și să prezinte o expertiză tehnică pentru lucrările deja executate.

În urma celor întâmplate, ”centralul” a oferit o reacție în care a ținut să le transmită vecinilor să rămână calmi, dar și să anunțe că este dispus să plătească pentru daunele cauzate.

”Vă dați seama că am fost și am ajutat vecinii cu tot ce s-a putut, cu tot ce mi s-a spus, iar pe viitor, dacă mai apar, am să suport plata fără nicio problemă.

Le transmit vecinilor să stea liniștiți pentru că nu este nicio problemă. Nu eram nebun să sparg ceva, vreun perete de rezistență. Legat de avize am depus actele, aștept să iasă”, a declarat Ovidiu Motan, potrivit Târgoviște Live.

Foto 6/6

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ricardo Grigore a semnat cu o echipă din România

Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul lui Cătălin Hîldan!”

Dănuț Lupu îl desființează pe Ionuț Chirilă: ”El, cu creier mare, nu a antrenat nicăieri! Nici nu ar trebui să deschidă gura, trăiește din niște copii scoși în '87-'88”

Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”

Scene incredibile în Liga 2! Petre Grigoraș a răbufnit la adresa arbitrului. A intrat pe teren și a fost cu greu stăpânit

Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Diverse  |  12 Noiembrie 2026, 12:05
3.
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Știri de ultimă oră din sport
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul

SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 23:58
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat

Fotbal   |  12 Noiembrie 2026, 21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
Stranieri   |  11:23
Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
exclusiv E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Echipa Națională   |  10:29
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
SuperLiga   |  10:13
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
Internațional   |  09:40
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
exclusiv Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
SuperLiga   |  09:04
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Diverse   |  08:52
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
SuperLiga   |  08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a...
Internațional   |  23:58