George Ogăraru a făcut un anunț așteptat de fanii Stelei: "Am reușit!"

George Ogăraru Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): George Ogăraru a făcut un anunț așteptat de fanii Stelei: "Am reușit!"
Foto: Sport Pictures  |   George Ogăraru

George Drafta   |   Publicat: 13.01.2024 09:59   |  Actualizat: 13.01.2024 15:24

George Ogăraru (43 de ani), coordonatorul Centrului de Copii și Juniori ai Stelei, le-a dat o veste bună părinților ai căror copii sunt legitimați la clubul roș-albastru.

Fostul fotbalist a dezvăluit prin intermediul unei postări urcată pe o rețea de socializare faptul că a obținut în urma unor consultări cu autoritățile introducerea unei treceri de pietoni semaforizate dar și a unei stații de tramvai care ar urma să fie construită chiar la intrarea în baza sportivă.

George Ogăraru vine în sprijinul juniorilor Stelei

Oficialul clubului din Ghencea a susținut că măsura era necesară din cauza pericolului la care atât copii cât și însoțitorii lor se expuneau în respectiva zonă care nu era prevăzută cu indicatoare rutiere suplimentare.

"Am reușit!!

Pentru mine, unele lucruri sunt mai importante decât rezultatele sportive, atunci când sănătatea sau integritatea fizică a unor oameni sunt puse în pericol.

După ani de stres provocat de riscul la care sunt expuși cei peste 1000 de copii și părinți care intră zilnic în Complexul Sportiv Steaua, fără a beneficia de o trecere de pietoni sau de un semafor, care să limiteze probabilitatea unui accident rutier sau a impactului cu tramvaiul 41, am obținut acceptul Primăriei București și al Administrației Străzilor de modificare a planului de supralărgire și modernizare al Bulevardului Ghencea!

Foto 1/4

În acest sens, alături de domnul inginer Iliescu și cu acceptul comandantului clubului CSA Steaua, Razvan Bichir, am demarat încă de anul trecut discuțiile cu Primăria Capitalei pentru a transforma acesta necesitate în realitate.

Astfel, după mai multe consultări și întâlniri, am obținut un mult dorit răspuns pozitiv din partea responsabililor de proiect.

Foto 2/4

Se vor introduce: o trecere de pietoni semaforizată dar și o stație de tramvai care să oprească fix la intrarea în baza sportivă! Noua stație se va numi “Stadionul Steaua”.

Le mulțumesc pe aceasta cale domnului primar general, Nicușor Dan și domnilor Matei Damian (arhitect sef în cadrul PMB) și Stelian Bujduveanu (viceprimar) pentru că au înțeles și susținut necesitatea acestei modificări de plan în cadrul comisiilor de specialitate!", a fost mesajul urcat pe contul personal de fostul mare jucător.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

O echipă de fotbal va avea cel mai mare stadion din regiune, de 15.000 de locuri: ”Pentru întreaga Moldovă!”

Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!

Banciu, dezlănțuit la adresa echipei de tradiție din România: ”A murit la Revoluție, apoi a fost doar o glumă, un surogat, o poșircă!”

Steaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”

Tudorel Stoica, revoltat de blocarea Stelei: ”M-am săturat! Nu se dorește ca acest club să joace în Liga 1”

Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Serie A   |  28 Septembrie 2026, 22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”

Premier League   |  28 Septembrie 2026, 21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:00
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat...
Echipa Națională   |  00:31
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat din fotbal”
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Echipa Națională   |  00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Echipa Națională   |  00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Serie A   |  22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
foto Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Echipa Națională   |  22:27
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Premier League   |  21:29