”Tamaș mi-a spus că dacă îl băteam pe Dică nu mă amenda”. L-a desființat pe antrenor în vestiar, dar a fost sancționat pentru un alt motiv

Foto 1/8 Galerie foto(8) Galerie foto (8 fotografii): ”Tamaș mi-a spus că dacă îl băteam pe Dică nu mă amenda”. L-a desființat pe antrenor în vestiar, dar a fost sancționat pentru un alt motiv

Vlad Stoica   |   Publicat: 18.04.2026 09:28   |  Actualizat: 18.04.2026 16:03

Există conflicte foarte aprinse și la nivelul ligii secunde din România. Atacantul Adrian Petre a povestit un astfel de moment tensionat avut cu fostul său antrenor de la Concordia Chiajna, Nicolae Dică.

Invitat în cadrul unui podcast la gsp.ro, Petre a rememorat momentul în care relația cu tehnicianul s-a rupt complet, după un meci terminat la egalitate cu Ceahlăul Piatra Neamț (1-1), spre finalul sezonului 2024/2025 din Liga a 2-a.

Foto 2/8

Adrian Petre a turbat de nervi în fața lui Nicolae Dică: ”Ești praf! Nu știi nimic”

Atacantul susține că, deși trebuia să intre pe teren în repriza secundă, o criză puternică de spate l-a împiedicat să joace. După partidă, reacția lui Dică l-a luat prin surprindere.

”Eram pe finalul sezonului la Concordia Chiajna. Aveam meci la Piatra Neamț. Din ce știam, trebuia să fiu titular în acel meci, dar am fost rezervă. Nu-i problemă, am mai trecut prin chestiile astea. Toată săptămâna avusesem probleme cu spatele, nu să nu pot să mă antrenez, dar aveam o jenă. Am folosit masaje, tratamente, injecții.

La pauză, când trebuia să mă duc la încălzire, am avut o criză de durere. Nu puteam efectiv să mai merg! Ca un băiat corect ce sunt, m-am dus să anunț, ca să nu irosească o schimbare și să trag echipa în jos, pentru că nu puteam să joc. L-am anunțat pe antrenorul secund, el s-a dus la Dică, n-a zis nimic. Am stat pe scaun, abia mă ridicam. Aveam dureri foarte mari, cred că la pauză am și făcut injecții. Meciul s-a terminat 1-1”, a povestit Adrian Petre pentru sursa citată.

Lucrurile au degenerat imediat după fluierul final, când antrenorul l-a scos din lot în fața colegilor, fără explicații suplimentare.

”Când a intrat în vestiar, primul lucru pe care l-a zis a fost: «De azi, Adi Petre nu mai are ce căuta în echipa mea, merge la echipa a doua». Când tu n-ai putut să o bați pe Piatra Neamț, care a intrat pe teren cu juniorii, vii să-mi zici că de azi nu mai am ce căuta la echipă... Eram șocat! Părea că înțelesese că aveam probleme, la pauză nu mi-a spus nimic, era totul OK...

De obicei nu comentez, nu îmi place să intru în conflict. Știu că dacă intru mă ia capul rău și ajung să zic chestii pe care le regret. Nu pot să mă gestionez la nervi, mi se pune negru în fața ochilor. Și atunci mi s-a pus negru. A fost prima dată în cariera mea de fotbalist când am văzut negru când vorbeam cu un antrenor”, a adăugat Adrian Petre.

Foto 8/8

De aici, conflictul a escaladat rapid, iar atacantul recunoaște că a avut o reacție violentă în vestiar:

”L-am întrebat care a fost problema, iar Dică m-a acuzat: «Zici că vrei să nu joci, mă iei cu vrăjeala că te doare spatele. Nu există așa ceva, tu nu ai vrut să joci». Mi s-a pus pata rău de tot. M-am dus, am luat masa, am dat-o la o parte...

Am început să vorbesc urât: «De-aia toată lumea te dă afară după 2-3 luni de peste tot, că ești praf, nu știi nimic, ești zero!». Am dat cu pumnii pe acolo, am înjurat și clubul, pe toată lumea. Am ieșit din vestiar, el tot comenta...”.

Tamaș l-a amendat

Un rol important în gestionarea situației l-a avut și Gabriel Tamaș, care ocupa funcția de director sportiv la acel moment. Acesta a decis sancționarea lui Petre, însă nu pentru conflictul cu antrenorul, ci pentru ieșirea la adresa clubului.

”A doua zi mi-a părut rău că am înjurat clubul. Gabi Tamaș mi-a și zis: «Dacă îl băteai pe Dică, nu mă supăram, nu-ți dădeam nici amendă. Dar acum trebuie să-ți dau amendă, pentru că ai înjurat clubul»”, a povestit lui Adi Petre.

Foto 3/8

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Scene horror în Liga 2! Un fotbalist a suferit o accidentare gravă, iar arbitrajul a declanșat un scandal monstru

Un membru PSD, propus ministru al Apărării. Cine va decide soarta Stelei dacă Guvernul Niculescu va primi votul Parlamentului

Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”

Poli poartă discuții cu Inter Milano pentru inaugurarea noului stadion din Timișoara, dar Dan Alexa propune o altă echipă: ”E strict părerea mea”

Cristi Chivu, așteptat în România cu Inter pentru un amical cu o echipă de tradiție

A fost numit comandant la Steaua: ”Nu traversăm o perioadă ușoară”

Cele mai citite

Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard

Ion Țiriac  |  17 Octombrie 2026, 09:46
1.
Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
După 40 de ani. De ce Helmuth Duckadam n-a câștigat Balonul de Aur în 1986: ”Te umflă râsul dacă îți spun cine a luat trofeul”

Special  |  17 Octombrie 2026, 13:16
2.
După 40 de ani. De ce Helmuth Duckadam n-a câștigat Balonul de Aur în 1986: ”Te umflă râsul dacă îți spun cine a luat trofeul”
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Special  |  15 Octombrie 2026, 19:00
3.
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
Știri de ultimă oră din sport
A ratat Bundesliga din cauza lui Adrian Mititelu. Dezvăluirea unui fost căpitan din Bănie
exclusiv A ratat Bundesliga din cauza lui Adrian Mititelu. Dezvăluirea unui fost căpitan din Bănie
SuperLiga   |  18 Octombrie 2026, 08:11
A ratat Bundesliga din cauza lui Adrian Mititelu. Dezvăluirea unui fost căpitan din Bănie
După victoria cu Corvinul, Pancu și Dobre au pus gând rău rivalilor de la FCSB!

SuperLiga   |  18 Octombrie 2026, 00:23
După victoria cu Corvinul, Pancu și Dobre au pus gând rău rivalilor de la FCSB!
Florin Maxim nu l-a iertat după înfrângerea Corvinului cu Rapid: ”Poate juca la echipa națională, dar cu teamă nu poate juca nici la noi”

SuperLiga   |  18 Octombrie 2026, 00:07
Florin Maxim nu l-a iertat după înfrângerea Corvinului cu Rapid: ”Poate juca la echipa națională, dar cu teamă nu poate juca nici la noi”
Un nume surpriză propus pentru naționala lui Gică Hagi! Fotbalistul are 23 de ani

Echipa Națională   |  17 Octombrie 2026, 23:26
Un nume surpriză propus pentru naționala lui Gică Hagi! Fotbalistul are 23 de ani
Zi cu gol pentru Stanciu și Cîmpanu în campionatul Chinei

Stranieri   |  17 Octombrie 2026, 22:33
Zi cu gol pentru Stanciu și Cîmpanu în campionatul Chinei
Remontada spectaculoasă pentru Inter! Schimbările lui Cristi Chivu au făcut diferența la Bologna

Serie A   |  17 Octombrie 2026, 21:45
Remontada spectaculoasă pentru Inter! Schimbările lui Cristi Chivu au făcut diferența la Bologna
AS.RO Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
RTV Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
exclusiv Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Special   |  16 Octombrie 2026, 21:50
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

foto I-au făcut în ciudă lui Nicolescu :). Imagini cu masa de protocol de la Rapid - Corvinul
SuperLiga   |  10:46
I-au făcut în ciudă lui Nicolescu :). Imagini cu masa de protocol de la Rapid - Corvinul
Și-a pălmuit colegul în timpul meciului Rapid - Corvinul și la final a explicat ce s-a întâmplat
SuperLiga   |  10:28
Și-a pălmuit colegul în timpul meciului Rapid - Corvinul și la final a explicat ce s-a întâmplat
Cristi Chivu a erupt de nervi și n-a mai putut să vină la conferința de presă
Serie A   |  10:08
Cristi Chivu a erupt de nervi și n-a mai putut să vină la conferința de presă
exclusiv ”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Special   |  09:34
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Radu Naum le-a dat o veste îngrijorătoare suporterilor FCSB
SuperLiga   |  08:38
Radu Naum le-a dat o veste îngrijorătoare suporterilor FCSB
exclusiv A ratat Bundesliga din cauza lui Adrian Mititelu. Dezvăluirea unui fost căpitan din Bănie
SuperLiga   |  08:11
A ratat Bundesliga din cauza lui Adrian Mititelu. Dezvăluirea unui fost căpitan din Bănie
După victoria cu Corvinul, Pancu și Dobre au pus gând rău rivalilor de la FCSB!
SuperLiga   |  00:23
După victoria cu Corvinul, Pancu și Dobre au pus gând rău rivalilor de la FCSB!
Florin Maxim nu l-a iertat după înfrângerea Corvinului cu Rapid: ”Poate juca la echipa națională, dar cu teamă nu poate juca...
SuperLiga   |  00:07