Mutu nu pleacă nicăieri. Victor Angelescu: „Sunt doar niște invenții”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Mutu nu pleacă nicăieri. Victor Angelescu: „Sunt doar niște invenții”

Alexia Ciobanu   |   Publicat: 23.05.2023 11:48

După ce presa sportivă a anunțat că Mutu este favorit pentru a antrena echipa națională a Nigeriei și, mai mult, că reprezentanții acestuia sunt deja acolo, așteptând încheierea unui acord verbal, oficialii Rapidului neagă tot!

Antrenorul Rapidului mai are contract cu clubul până la finalul lunii iunie și, deși au fost purtate numeroase discuții, nu s-a ajuns, încă, la un acord. Presa nigeriană a scris că are surse oficiale care atestă că Mutu este varianta de top a echipei naționalei, iar el este interesat de ofertă.

Nu mai este nicio știre faptul că Federaţie face deja eforturi pentru a-i găsi un înlocuitor portughezului Peseiro. nsmmedia.com.ng
Printre numele menţionate până acum, se află şi numele lui Adrian Mutu, cel care, la un moment dat, a jucat şi pentru Chelsea Londra. nsmmedia.com.ng
Reprezentanții lui Mutu sunt deja în Nigeria şi așteaptă un acord verbal cu Asociația de Fotbal din Nigeria. nsmmedia.com.ng
Un oficial de rang înalt al Casei Fotbalului a declarat, sub anonimat, pentru nsmmedia.com.ng, că e au fost selectate șase nume pe lista înlocuitorilor, iar Adrian Mutu este considerat candidatul prioritar nsmmedia.com.ng

Victor Angelescu, clarifică

Investitorul Rapidului a răspuns vehement la afirmațiile făcute, negând orice fel de narativ în care Mutu ar pleca de la echipa sa.

Nu știu de unde sunt toate aceste informații, sunt doar nişte invenții, chiar ieri am fost cu Adi la un eveniment şi nici nu se pune problema plecării lui de la Rapid. Victor Angelescu

O posibilă ofertă a echipei nigeriene ar putea fi imensă pentru antrenor. Dacă sursa presei nigeriene este sigură, Mutu ar putea fi pus în fața unei decizii extrem de grele. Cu toate acestea, din partea Rapidului, decizia este clară, Mutu este vrut la Rapid, însă, fără vreun acord, la acest moment.

Sunt doar pure invenții. Va rămâne în continuare la Rapid Victor Angelescu

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica

Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”

”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”

Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Tenis   |  11 Noiembrie 2026, 09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)

Baschet   |  11 Noiembrie 2026, 09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
Stranieri   |  09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Tenis   |  09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Baschet   |  09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41