Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis cu o victorie convingătoare

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis cu o victorie convingătoare

Vlad Ionescu   |   Publicat: 02.01.2024 14:11   |  Actualizat: 02.01.2024 14:13

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a lipsit unsprezece luni şi jumătate din competiţii din cauza unei accidentări, a revenit marţi cu o victorie convingătoare împotriva austriacului Dominic Thiem, de care a trecut cu 7-5, 6-1 în primul tur al turneului ATP de la Brisbane, informează EFE.

Nadal, acum locul 672 ATP, a avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a trece de Thiem, locul 98 ATP, venit din calificări. Nadal, câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, s-a accidentat la şold în timpul meciului pierdut anul trecut în turul secund la Australian Open, iar în luna iunie a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

La ieşirea de pe Pat Rafter Arena arhiplină, Nadal a considerat "nivelul (său) pozitiv" după această victorie "foarte importantă", relatează AFP. Ibericul are 1069 de succese în cariera sa de profesionist, fiind pe locul patru după Jimmy Connors (1274), Roger Federer (1251) şi Novak Djokovic (1076). El l-a detronat pe Ivan Lendl (1068).

Spaniolul va juca în turul al doilea cu australianul Jason Kubler, locul 102 ATP şi beneficiar al unui wild card, al cărui adversar din primul tur, rusul Aslan Karaţev, locul 35 ATP şi cap de serie numărul 8, a abandonat după setul doi. Kubler câştigase primul set, cu 6-4, iar Karaţev pe cel de-al doilea, cu 7-6 (7-4), scrie Agerpres.

Rezultate consemnate marţi până la această oră în primul tur la turneul ATP de la Brisbane:
Yannick Hanfmann (Germania) - Sebastian Korda (SUA/N.5) 7-5, 6-4
Lukas Klein (Slovacia) - Sebastian Baez (Argentina) 4-6, 6-3, 6-4
James Duckworth (Australia) - Jeffrey John Wolf (SUA) 6-3, 6-4
Daniel Altmaier (Germania) - Li Tu (Australia) 7-6 (7/5), 7-6 (7/4)
Tomas Machac (Cehia) - Tomas Martin Etcheverry (Argentina) 6-7 (5/7), 7-5, 7-6 (7/1)
Jordan Thompson (Australia) - Aleksandar Vukic (Australia) 6-3, 6-2
Jason Kubler (Australia) - Aslan Karaţev (Rusia/N. 8) 6-4, 6-7 (4-7) (abandon Karaţev)
Matteo Arnaldi (Italia) - Marton Fucsovics (Ungaria) 6-7 (5/7), 6-4, 7-6 (9/7)
Rafael Nadal (Spania) - Dominic Thiem (Austria) 7-5, 6-1

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Virgil Ghiță a vorbit despre posibilele adversare ale României la baraj

Suma pe care ar trebui să o achite FRF pentru a-l demite pe Mircea Lucescu

Lovitură pentru Filipe Coelho înainte de debutul la Craiova

Mircea Lucescu, despre un fotbalist care a jucat contra Bosniei: ”N-am avut nicio discuție cu el. Nici nu l-am mai văzut”

Mircea Lucescu a cedat: ”Mă tot frecați și vreți să ajungeți la același lucru”

Mircea Lucescu a dezvăluit ce a vorbit cu secretarul general al UEFA, după eșecul cu Bosnia

Cele mai citite

Radu Naum l-a făcut praf după Bosnia - România 3-1: ”Ar fi bine să nu îl mai vedem! E greu de acceptat, ustură tare de tot”

Echipa Națională  |  16 Noiembrie 2025, 09:58
1.
Radu Naum l-a făcut praf după Bosnia - România 3-1: ”Ar fi bine să nu îl mai vedem! E greu de acceptat, ustură tare de tot”
Surpriză! Ilie Dobre a numit cel mai bun actual comentator sportiv român: ”E peste toți! Dar un Cristian Țopescu nu mai avem”

Special  |  15 Noiembrie 2025, 16:33
2.
Surpriză! Ilie Dobre a numit cel mai bun actual comentator sportiv român: ”E peste toți! Dar un Cristian Țopescu nu mai avem”
Candidatul la Primăria București și Marian Ceaușescu, la un pas de bătaie în fața Biroului Electoral Municipal: ”Bâlbâitule, nu mai jigni lumea” / ”Securistule! Nu ți-e rușine?”

Diverse  |  16 Noiembrie 2025, 17:34
3.
Candidatul la Primăria București și Marian Ceaușescu, la un pas de bătaie în fața Biroului Electoral Municipal: ”Bâlbâitule, nu mai jigni lumea” / ”Securistule! Nu ți-e rușine?”
Știri de ultimă oră din sport
Virgil Ghiță a vorbit despre posibilele adversare ale României la baraj
Virgil Ghiță a vorbit despre posibilele adversare ale României la baraj
Echipa Națională   |  17 Noiembrie 2025, 15:22
Virgil Ghiță a vorbit despre posibilele adversare ale României la baraj
David Guetta, cap de afiș la Marele Premiu de la Silverstone, în 2026

Formula 1   |  17 Noiembrie 2025, 14:19
David Guetta, cap de afiș la Marele Premiu de la Silverstone, în 2026
Nigeria a ratat calificarea la CM 2026: ”Congolezii au făcut voodoo pe teren”

CM 2026   |  17 Noiembrie 2025, 14:03
Nigeria a ratat calificarea la CM 2026: ”Congolezii au făcut voodoo pe teren”
Aston Martin: Newey dezvăluie detalii despre proiectul 2026

Formula 1   |  17 Noiembrie 2025, 13:51
Aston Martin: Newey dezvăluie detalii despre proiectul 2026
Mircea Lucescu a dezvăluit ce a vorbit cu secretarul general al UEFA, după eșecul cu Bosnia
Mircea Lucescu a dezvăluit ce a vorbit cu secretarul general al UEFA, după eșecul cu Bosnia
Echipa Națională   |  17 Noiembrie 2025, 13:29
Mircea Lucescu a dezvăluit ce a vorbit cu secretarul general al UEFA, după eșecul cu Bosnia
Radu Drăgușin nu a putut sta departe de națională și s-a antrenat cu lotul la Mogoșoaia

Echipa Națională   |  17 Noiembrie 2025, 13:22
Radu Drăgușin nu a putut sta departe de națională și s-a antrenat cu lotul la Mogoșoaia
AS.RO Ion Țiriac se teme de un "mare război". România şi ţările din Europa, lovite de unde nu se aşteaptă
Ion Țiriac se teme de un "mare război". România şi ţările din Europa, lovite de unde nu se aşteaptă
RTV Anunţ neaşteptat: Guvernul vrea să introducă a 14-a pensie lunară, este scandal: Va creşte şi mai mult deficitul!
Anunţ neaşteptat: Guvernul vrea să introducă a 14-a pensie lunară, este scandal: Va creşte şi mai mult deficitul!
Interviu cu Cristi Bobar: ”Vă spun un secret despre Chivu!”. Ce nu observă lumea la Dinamo și cum s-a ajuns în Liga 2 la ”cel mai greu campionat din ultimii ani”
exclusiv Interviu cu Cristi Bobar: ”Vă spun un secret despre Chivu!”. Ce nu observă lumea la Dinamo și cum s-a ajuns în Liga 2 la ”cel mai greu campionat din ultimii ani”
Special   |  16 Noiembrie 2025, 16:00
Interviu cu Cristi Bobar: ”Vă spun un secret despre Chivu!”. Ce nu observă lumea la Dinamo și cum s-a ajuns în Liga 2 la ”cel mai greu campionat din ultimii ani”
Alertă la graniță! Navă cu GPL în flăcări în portul Ismail. ISU Tulcea a emis un mesaj Ro-Alert din cauza unui pericol major de explozie

Cod galben de vânt puternic și vreme rece în toată țara. ANM anunță ploi, ninsori la munte și temperaturi în scădere

Nicușor Dan a explicat motivul pentru care Călin Georgescu este susținut de români: ”Ăsta-i adevărul”

Adevărul despre averea lui Horia Moculescu. Cine primește tot ce a strâns maestrul în 88 de ani de viață: ''A avut această patimă a jocurilor de noroc''

A fost scandal la priveghiul lui Horia Moculescu! Mariana, fosta soție, și-a făcut apariția

Un an de la moartea Andreei Cuciuc! Tatăl ei, Igor, mesaj trist
Un an de la moartea Andreei Cuciuc! Tatăl ei, Igor, mesaj trist
Un an de la moartea Andreei Cuciuc! Tatăl ei, Igor, mesaj trist
Virgil Ghiță a vorbit despre posibilele adversare ale României la baraj
Echipa Națională   |  15:22

exclusiv Suma pe care ar trebui să o achite FRF pentru a-l demite pe Mircea Lucescu
Echipa Națională   |  15:22
Suma pe care ar trebui să o achite FRF pentru a-l demite pe Mircea Lucescu
Lovitură pentru Filipe Coelho înainte de debutul la Craiova
SuperLiga   |  14:50
Lovitură pentru Filipe Coelho înainte de debutul la Craiova
Mircea Lucescu, despre un fotbalist care a jucat contra Bosniei: ”N-am avut nicio discuție cu el. Nici nu l-am mai văzut”
Echipa Națională   |  14:28
Mircea Lucescu, despre un fotbalist care a jucat contra Bosniei: ”N-am avut nicio discuție cu el. Nici nu l-am mai văzut”
David Guetta, cap de afiș la Marele Premiu de la Silverstone, în 2026
Formula 1   |  14:19
David Guetta, cap de afiș la Marele Premiu de la Silverstone, în 2026
Nigeria a ratat calificarea la CM 2026: ”Congolezii au făcut voodoo pe teren”
CM 2026   |  14:03
Nigeria a ratat calificarea la CM 2026: ”Congolezii au făcut voodoo pe teren”
Aston Martin: Newey dezvăluie detalii despre proiectul 2026
Formula 1   |  13:51
Aston Martin: Newey dezvăluie detalii despre proiectul 2026
Mircea Lucescu a cedat: ”Mă tot frecați și vreți să ajungeți la același lucru”
Echipa Națională   |  13:37
Mircea Lucescu a cedat: ”Mă tot frecați și vreți să ajungeți la același lucru”
Rezultate / Clasamente