Răzvan Burleanu intervine public după pronunțarea Curții Europene de Justiție în ceea ce privește Superliga: ”Suntem conștienți”

Burleanu este președintele FRF din martie 2014 Galerie foto (1 fotografii): Răzvan Burleanu intervine public după pronunțarea Curții Europene de Justiție în ceea ce privește Superliga: ”Suntem conștienți”
Foto: Sportpictures  |   Burleanu este președintele FRF din martie 2014

Robert Zanfir   |   Publicat: 21.12.2023 19:20   |  Actualizat: 21.12.2023 21:47

Răzvan Burleanu (39 de ani) a oferit o reacție publică după ce Curtea Europeană de Justiție le-a dat dreptate cluburilor care au pus bazele proiectului Superliga Europei. Competiția ar urma să concureze cu cele de sub patronajul UEFA.

„E un abuz de putere din partea FIFA și UEFA”, au motivat magistrații de la Curtea Europeană de Justiție, care au argumentat că fotbalul nu ar trebui ținut prizonier de o instituție sau alta. Real Madrid și Barcelona sunt doi dintre ”granzii” Europei care au gândit proiectul Superligii și care nu au renunțat la idee nici după ce mai mulți dintre parteneri au făcut pasul în spate, sub amenințările celor de la UEFA, dar și sub presiunea suporterilor.

Răzvan Burleanu, despre pronunțarea Curții Europene de Justiție în privința Superligii Europei

În discuție intervine și Răzvan Burleanu, care consideră că fotbalul trebuie să rămână al fanilor și să nu fie confiscat doar de interese ale unui grup sau altul.

”Decizia recentă a Curții Europene de Justiție în cazul Superligii nu trebuie să ne facă să uităm rolul și esența fotbalului în comunitate. Fotbalul nu este doar un joc, este un liant care ne unește prin pasiune și iubirea pentru sport, reprezentând un etalon de competitivitate și fair-play, ultima proprietate publică, a noastră, a tuturor.

Într-un context plin de provocări, trebuie să protejăm esența fotbalului european, care se hrănește din diversitatea și excelența fiecărei țări, inspirând generații, și modelul european al sportului, în cadrul căruia meritul sportiv este fundamental!

În cadrul UEFA și al FRF, suntem conștienți de necesitatea unui echilibru constant între valorile sociale și economice ale fotbalului. Trebuie să continuăm să ne consultăm și să lucrăm neîncetat alături de toți cei care împărtășim această viziune, suporteri, cluburi, ligi, federații, autorități naționale și europene, sponsori, media, pentru a ne asigura că avansăm pe calea corectă, protejând esența sportului de toți cei care tratează fotbalul doar din perspectiva interesului egoist.

Misiunea noastră trebuie să continue prin prezervarea capacității de a oferi fiecărui copil, băiat sau fată, o șansă de a juca fotbal. Acționăm ca să facem fotbalul cât mai accesibil pentru toți, să contribuim la dezvoltarea infrastructurii fotbalistice și la pregătirea antrenorilor și educarea tuturor specialiștilor, pentru ca apoi, jucătorii noștri, indiferent de vârstă, să poată participa în competiții cu formate optime pentru evoluția lor fotbalistică.

Această misiunea poate fi îndeplinită și datorită investițiilor și susținerii pe care fiecare comunitate le oferă dezvoltării sportive, inclusiv prin modelul de solidaritate financiară implementat la nivel european.

În concluzie, nu trebuie să existe entități care să transforme fotbalul într-o competiție exclusivistă și lipsită de solidaritate. Poate chiar în acest context ar trebui să revedem mai bine unde ar trebui să intervenim cu adevărat pentru a reduce decalajele financiare din fotbalul european. Astfel de inițiative nu fac decât să compromită unitatea și să strice echilibrul valorilor și principiilor care stau la baza fundației fotbalului european, întregul ecosistemul fotbalistic continental riscând să fie afectat de repercusiuni greu de reparat, pe termen lung.

Am speranța că toți cei implicați vor înțelege importanța de a avea comunități unite și competiții deschise în fotbalul european. Numai astfel putem contribui la continuarea acestei povești extraordinare care este fotbalul, promovând autenticitatea acestui sport minunat pentru generațiile viitoare”, a reacționat președintele FRF, conform site-ului FRF.ro.

Burleanu, președintele UEFA

Răzvan Burleanu a devenit în ultimul timp un personaj cu ”greutate” în birourile de la UEFA. Președintele FRF este văzut ca viitor șef al instituției europene. I-ar lua locul lui Aleksander Ceferin.

Slovenul nu ar mai fi agreat după ce ar fi încercat să provoace extinderea mandatului în fruntea UEFA prin modificarea regulamentului.

Ceferin ar încerca să obțină și al patrulea mandat la conducerea forului european.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”

Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei

Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”

De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”

Cele mai citite

România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
1.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
2.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!

Auto   |  06 Octombrie 2026, 19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes

Formula 1   |  06 Octombrie 2026, 18:29
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 17:58
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
AS.RO Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
RTV Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de...
Internațional   |  23:42
Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de carieră, niciodată nu am făcut asta”
exclusiv Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul...
Echipa Națională   |  22:59
Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Echipa Națională   |  22:15
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Echipa Națională   |  21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Internațional   |  20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
exclusiv Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Echipa Națională   |  20:14
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Auto   |  19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
exclusiv Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Diverse   |  19:00