exclusiv A jucat 17 ani în serialul fenomen care a intrat în Cartea Recordurilor. Acum este antrenor la copiii Rapidului

După ce serialul a ajuns la final, ”Vandame” a decis să revină la prima sa dragoste, fotbalul, iar în prezent activează pe postul de coordonator al grupelor de mini-fotbal din cadrul Școlii de Fotbal Rapid, anticamera Academiei de Fotbal Rapid, unde evoluează grupele de ”elită” ale clubului care activează în prima ligă.

A fost pregătit de Ionuț Chirilă: Mă striga tot timpul Martin

Nu mulți știu că Vandame, așa cum este cunoscut de prieteni și recunoscut de iubitorii serialului, a fost fotbalist și unul profesionist, care a activat la nivelul ligii a treia pentru Mecos, echipă care ulterior a devenit Inter Gaz.

A mai evoluat pentru Dinamo, unde a început fotbalul sub comanda lui Ionuț Chirilă, după care a trecut la Progresul/FC Național, înainte de a fi transferat de Mecos Popești Leordeni.

La vârsta de 21 de ani a fost nevoit să renunțe la cariera de fotbalist profesionist, după o accidentare gravă la glezna dreaptă, după care trage și în prezent.

Coleg de licență cu Mutu, Bratu, Dănciulescu sau Goian

Potrivit declarațiilor sale, pe care le regăsiți în interviul acordat în exclusivitate pentru iAMsport.ro, a avut nevoie de șase luni pentru a-și reveni din punct de vedere psihic înainte de a decide să o apuce pe calea actoriei. A jucat în piese de teatru, seriale tv, iar în 2021 a decis să renunțe la toate astea pentru a se apuca de antrenorat.

A fost coleg de generație, pentru obținerea Licenței UEFA C cu foști jucători precum Adrian Mutu, Florin Bratu, Ionel Dănciulescu, Dorin Goian, Vali Năstase sau Cornel Cernea.

E mândru că a obținut aceeași notă ca Mutu la examenul scris pentru Licența UEFA C, se declară un fan al fotbalului latin și consideră că România nu va avea fotbaliști de valoare până antrenorii și părinții nu își vor schimba mentalitatea.

Îi critică pe părinți pentru presiunea pe care o pun pe micii fotbaliști, prin intermediul cărora aceștia vor să-și îndeplinească visurile din neîmplinite din copilărie, dar și pentru ignorarea școlii în detrimentul sportului. Totodată, susține că mămicile sunt cele mai vocale la meciurile copiilor și cere răbdare pentru dezvoltarea jucătorilor.

Doamnelor și domnilor, Vandame, actorul, sau Cătălin Marin, antrenorul.

Vandame sau Cătălin, cum te recunoaște lumea?

Cătălin Marin: Vandame de cele mai multe ori, pentru că după 20 de ani de televiziune, majoritatea mă cunoaște de Vandame. Dacă mă strigă cineva Cătălin pe stradă, nu întorc capul, pentru că sigur nu mă strigă pe mine.

Porecla am primit-o de când eram mai puști, mă uitam la filmele cu Van Damme, coboram în fața blocului și încercam tot felul de scheme, ce vedeam eu la televizor. Și una dintre poreclele pe care le aveam când eram copil, era Van Damme.

De unde pasiunea pentru fotbal?

Cătălin Marin: Dacă e să o luăm cu începutul, mai întâi a fost fotbalul și apoi a fost actoria. Am început fotbalul undeva la vârsta de 7 ani și m-am oprit din această activitate la vârsta de 21 de ani, în urma unei accidentări urâte, mi-am rupt ligamentele la glezna dreaptă și apoi a apărut actoria. Cei care mă cunosc acum în domeniul sportiv, nu se așteptau ca eu să fi fost fotbalist înainte. Se poate spune că m-am întors la prima dragoste.

Unde ai jucat? Unde te-ai pregătit?

Cătălin Marin: Am început la Dinamo, la copii, era domnul Ionuț Chirilă antrenor, mă deranja foarte tare că atunci când făcea prezența, nu spunea Marin Cătălin, spunea Martin Cătălin și îl corectam tot timpul. Apoi, am avut niște probleme în familie, nu am mai putut continua la Dinamo, nu am mai putut să merg la antrenamente și am jucat la Progresul, acolo am făcut și junioratul, iar de la Progresul m-au cumpărat cei de la Mecos, de la Popești, care au devenit Inter Gaz.

Armata m-a ajutat cu fotbalul, după trei luni de stat la Sinaia, mi-a venit dosarul de fotbalist și am făcut armata ca sportiv, la Detașamentul Sportiv de la Dinamo.

A intrat în cartea recordurilor cu cel mai longeviv serial de comedie

Pe ce post jucai?

Cătălin Marin: Am jucat atacant, iar atunci când conduceam și meciul era destul de greu, pe final, mă retrăgeau ca stoper la marcaj. Se juca înainte cu libero și cu stoper la marcaj, eram unul dintre fundașii centrali, ca să ținem de scor.

După aceea ai trecut la actorie, ai intrat în Cartea Recordurilor, alături de colegii tăi, pentru cel mai longeviv serial.

Cătălin Marin: Cel mai longeviv sitcom din lume. Trebuia să intrăm cu câțiva ani înainte, dar pentru că am schimbat titlul serialului, din Trăsniți în NATO în Trăsniți din NATO, nu au luat în considerare un număr destul de mare de episoade. Au venit cei de la Guinness Book și se minunau cât de repede filmăm, pentru că la un sitcom se filmează, de exemplu la Seinfeld, un episod se filma într-o săptămână, iar noi filmam aproape un episod pe zi.

De unde vă veneau ideile?

Cătălin Marin: Era o discuție și cu scenaristul nostru și ajunsese la un moment dat să ne spună că nu mai are idei, că a început să se uite la desene animate ca să găsească tot felul de situații în care să ne mai pună, pentru că ne pusese în toate. De la scenariul de bază, pe care îl primeam, de acolo începeam să dezvoltăm și noi. Ajunsesem la un asemenea nivel încât ne completam unii pe ceilalți. Plecam de la ceva și construia și celălalt și celălalt, până când ajungea să iasă o secvență foarte bună. Trebuia să ținem de scenariu și să nu deviem, pentru că nu se mai legau poveștile după aia. Se sudase în așa fel echipa, încât ajunsesem la modul acesta de lucru și să tragem foarte repede, într-o perioadă scurtă de timp.

Mai ai timp de actorie sau doar fotbal?

Cătălin Marin: Nu prea mai am. Când am un pic de timp liber, încerc să mai postez ceva pe rețelele de socializare, dar acum, de când sunt la Rapid, de trei ani de zile, actoria a coborât pe locul doi.

Vandame e antrenor la Școala de Fotbal Rapid

Ai avut vreun model de urmat în cariera de actor? De unde te inspirai în toate mișcările, în toate dialogurile?

Cătălin Marin: Orice meserie se fură și încerci să iei și să adaptezi la posibilitățile pe care le ai tu, orice mișcare, orice mimică a feței. Îți dau un exemplu, îmi place Keanu Reeves, De Niro sau orice actor îți vine în cap, nu poți să iei totul, pentru că nu se potrivește nici pe genul tău de a fi, de a gesticula, de a rosti cuvintele, tonalitate, de aceea încerci să adaptezi la tine. Unele merg, unele nu merg. Trebuie să fii cinstit cu tine și să încerci să lași deoparte ce nu merge și să dai întotdeauna ce ai mai bun. Asta se poate aplica în orice meserie, nu doar în actorie, și în cea de antrenor, de bancher, să încerci să devii din ce în ce mai bun în ramura pe care o practici.

La fotbal când ai revenit ca antrenor?

Cătălin Marin: În 2013 am început cariera de antrenor, dar înainte am absolvit educație fizică și sport.

Trei facultăți într-una.

Cătălin Marin: Da. Apoi, în 2013, încă doi ani de zile școala de antrenori, apoi cursuri, specializări, licențe. Au fost ani de zile în care am învățat ceea ce eu credeam că știu, pentru că orice fotbalist care care renunță la meseria pe care a practicat-o, crede că știe tot. Nu, eram departe de ce credeam eu că pot fi.

Școala nu te învață să joci fotbal, școala te învață să predai ceea ce tu știai deja. Pe măsură ce mă prezint la diferite cursuri, îmi dau seama că știu foarte puține, chiar dacă am făcut facultatea, chiar dacă am făcut școala de antrenori, chiar dacă am făcut licențe. La toate cursurile de specializare la care mă prezint, mai învăț ceva.

Ce licență ai?

Cătălin Marin: Acum, doar licența UEFA C, urmează licența UEFA B. Nu am avut timp, pentru că dacă aveam timp mai mult la dispoziție, le făceam mai repede. Urmează, acum în vară, licența UEFA B și să vedem timpul pe care îl am, licența A.

La Școala de Fotbal Rapid (SFR), cu ce te ocupi, ești antrenor sau te ocupi de partea administrativă?

Sunt coordonatorul grupelor de copii ale Școlii de Fotbal Rapid și antrenez acum grupa 2019. Am avut înainte grupa 2014, apoi 2016. Am vrut să iau o grupă de la început, să plec de jos cu ei, să îi duc eu așa cum doresc, așa cum am învățat la școală, să plecăm și să lucrăm pe un mod corect de dezvoltare a copiilor.

I-a fost teamă de copii la primul antrenament

Practic, copii de cinci ani. Te-a ajutat actoria să-ți adaptezi tonalitatea vocii și mesajele pe care le transmiți copiilor?

Cătălin Marin: Da, se fac și cursuri de public speaking. Se fac cu actori. Pot spune că actoria m-a ajutat foarte mult, pentru că trebuie să știi când trebuie să ridici un pic tonul, când să îl lași mai jos și modul de adresare nu este precum unul către un adult. Trebuie să știi cum să vorbești pe limba lui. Nu putem folosi limbajul de specialitate învățat în școală cu un copil, pentru că nu înțelege. Modul lui de gândire este total diferit, chiar dacă noi tindem să credem că sunt niște adulți în miniatură.

Nu este deloc așa. Gândesc mai greu. Când transmit o informație către un copil, de multe ori el stă până când o procesează și apoi se duce să facă exercițiul. Noi am percutat imediat informația. De asta trebuie să facem și antrenamentele specifice fiecărei categorii de vârstă, să nu sărim etapele, pentru că nu punem cărămizile una peste alta, că le punem strâmb și distrugem copiii în felul acesta.

Spuneai că ai preferat să iei o grupă mică, pentru a-ți pune amprenta. Ce fel de fotbal preferă Cătălin Marin Vandame, fotbalul latin, bazat pe driblinguri, pase sau fotbalul scandinav, britanic, bazat pe forță. Știu că este absurdă întrebarea pentru niște copii de cinci ani pe care îi pregătești, dar ce stil de fotbal preferi tu?

Cătălin Marin: Prefer stilul latin, prefer ca jucătorii să aibă libertate pe teren, nu noi ca antrenorii de pe margine să le dăm soluțiile. Prefer să găsească el, chiar dacă noi îi mai ajutăm de pe margine cu niște sfaturi.

Practic, nu vreți să aveți jucători teleghidați, făcuți din telecomandă.

Cătălin Marin: Nu, noi nu antrenăm roboți. Prefer jocul în echipă, dar am dorința asta de la jucători să ia și o acțiune pe cont propriu, să aibă curaj să-și dribleze adversarul. Ai driblat unul-doi adversari, ridică capul din pământ și joacă pentru colegul tău care a rămas liber. Nu vreau să creez nici individualiști, pentru că fotbalul nu este un sport individualist, este un sport de echipă și trebuie să jucăm în echipă.

Acum ai licența C, urmează cursurile pentru licența B. Unde vrei să ajungi, aspiri și la fotbalul mare?

Cătălin Marin: Deocamdată vreau să rămân la copii și juniori. O să vedem peste ani de zile dacă voi reuși, prin rezultatele pe care le am, să dovedesc că fac față și la fotbalul mare. Deocamdată, după trei ani de zile, cred că sunt ok pe drumul pe care am plecat și aș vrea să rămân la nivel de copii și juniori.

De ce ar trebui să aleagă fotbalul părinții pentru copiii lor?

Cătălin Marin: Orice sport de echipă, îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația, vocabularul, nu neapărat fotbalul, dar orice sport de echipă îi ajută pe copii să se dezvolte. Noi, la fotbal, îi ajutăm pe copii să învețe ce înseamnă onestitate, curaj, fair play, devotament, spirit de echipă, spirit de luptă pe teren, implicare și nu există eu sunt mai slab decât celălalt sau eu sunt mai bun decât celălalt. Asta le explicăm copiilor și cu asta îi învățăm să crească.

Nu există un copil prost, un copil bun. Toți sunt la fel, toți plecăm de la zero. Depinde de ei, de seriozitate, de implicare, de munca pe care o fac să se dezvolte. Noi suntem aici doar ca să-i ghidăm și să le arătăm drumul pe care să meargă.

Sfat pentru copii de la Vandame: Copiii să se țină de școală, nu toți devin fotbaliști

Acum trei ani, când ai preluat echipa, cred că ai început cu 2014, ai avut emoții, credeai că te mănâncă?

Cătălin Marin: Am avut emoții, părinții au fost puțin sceptici, pentru că nu se așteptau să am un trecut în fotbal. Au fost părinți care m-au întrebat atunci unde am activat până acum sau dacă am urmat vreo școală în domeniu? După primele antrenamente ne-am lămurit și s-au șters toate aceste îndoieli pe care le aveau.

Da, și eu am avut emoții la început, pentru că mă așteptam să fiu primit cu un pic de reticență, pentru că veneam dintr-un alt domeniu. Le-am spus dacă mă cunoșteați ca fotbalist și apoi deveneam actor, ce ați fi spus, uite-l și pe fotbalistul ăsta s-a făcut actor. La mine a fost fotbalul, apoi actoria și am revenit la fotbal.

Cât de importantă este școala în accepțiunea SFR. Se poate face fotbal de performanță și școală în același timp?

Cătălin Marin: Dacă nu ne ținem și de ramura educativă, de școală, va fi foarte greu. Toți antrenorii noștri merg la copii la școală. Îi verifică pe copii dacă au calificative bune, modul de comportament cu ceilalți colegi, modul de comportament cu profesorii, absențele pe care le au la școală. Acolo, unde identificăm, că un copil are probleme, întrerupem activitatea sportivă până se remediază situația școlară, indiferent de nivelul unde este copilul, nu contează dacă este cel mai bun din echipă sau face foarte bine partea sportivă, întrerupem activitatea până la remedierea situației școlare.

Cu riscul de a pierde copilul?

Cu riscul de a pierde copilul.

Accidentarea și un nou început

Poate părinții visează să-i facă fotbaliști și atunci...

Ce facem în situația în care el abandonează școala și se dedică fotbalul? Ce facem în situația în care nu va ajunge fotbalist? Nu poate deveni nici antrenor, pentru că nu are bacalaureat, nu poți face nimic fără școală.

Dau un exemplu, se întâmplă cum mi s-a întâmplat mie. La 21 de ani m-am accidentat, s-a terminat sau nu prinzi nicio echipă la vârsta de 18 ani, când ar trebui să faci pasul către o echipă. Se întâmplă, că sunt atâția jucători care au trebuit să renunțe. Nu ai școală, nu ai nimic. Ce știi să faci la vârsta de 17 ani? S-a terminat, visul tău s-a întrerupt acolo. Ce faci, te duci muncitor necalificat pe șantier, e păcat, când ai putea să le faci în paralel.

Nu zice nimeni să ai numai note de 10 pe linie, dar imaginea noastră, a clubului, se reflectă și prin ceea ce face el în afara orelor de antrenament. Asta le-am spus părinților: voi sunteți imaginea noastră, chiar dacă sunteți acasă, la școală sau pe stradă. Contează foarte mult educația, punem mare accent pe această ramură.

Ce ai simțit la 21 de ani, când ai realizat că s-a terminat activitatea sportivă și marile stadioane ale lumii vor rămâne doar pentru vizitat?

Cătălin Marin: S-a năruit totul. Aveam 21 de ani. Aveam o gândire de copil atunci, mi se părea că pot muta munții din loc. Eram parcă fără cap, nu știam încotro să o apuc. De asta vorbesc și cu cei mai tineri de la club și le dau exemplul meu. E păcat să nu urmați școlile și să nu vă dați examenele.

A fost foarte greu, nu am trecut așa ușor peste, pentru că de unde mâ gândeam că eram, am căzut și m-am trezit într-o altă realitate.

Cât timp ți-a luat să îți dai seama că s-a terminat cariera?

Cătălin Marin: Cred că jumătate de an. Am încercat, am fost pe la fel și fel de medici, inclusiv la Pompiliu Popescu, mi-a făcut un set de analize. Se formase la osul de la glezna piciorului o pungă cu lichid, care începuse să macine osul de jos. Mi-a spus că în cazul în care nu mă potolesc, o să trebuiască să îmi ia o bucată de os din stern și să o pună acolo.

L-am întrebat ce ar trebui să fac acum și mi-a spus că ar trebui să stau la un birou ca și el și să las activitatea fotbalistică. Mi-a dat niște tratamente de l-am ținut aproape un an de zile, iar după un an de zile, acea pungă de apă se resorbise, iar cartilagiul care se defăcuse, se închisese până aproape de sus. Mi-a dat niște glezniere de a trebuit să le port. Nu mi-a fost ușor.

Cătălin Vandame: Trebuie să renunțăm la mentalitățile învechite și să ne adaptăm la nou

Mai ai probleme acum?

Cătălin Marin: Da, atunci când alerg mai mult sau trag mai multe șuturi la poartă, se umflă glezna.

De ce are nevoie fotbalul românesc pentru a răzbi, pentru a forma iar jucători care să populeze campionatele străine și să ne calificăm constant la turneele finale?

Cătălin Marin: Am avea nevoie să schimbăm un pic mentalitățile astea învechite și să ne dăm seama că ce am lucrat până acum trebuie adaptat la nou. Ne-au venit, anul trecut, delegații de la UEFA și au stat și ne-au filmat antrenamentele și ne spuneau good job, semn că suntem pe drumul cel bun. Trebuie să ne schimbăm și noi, antrenorii, trebuie să se schimbe și părintele, pentru că de mai multe ori avem de lucru cu părintele, decât avem cu jucătorul.

Sunt niște părinți care vor să sară, să ardă etapele de formare. Nu zic că nu este bine să îți vezi copilul ca fiind cel mai bun, dar trebuie să o faci într-un mod echilibrat și corect. Le spun să nu sară etapele, să o ia treptat, nu încercați să faceți exerciții care nu sunt adaptate categoriei de vârstă, că nu le pot face copiii. Trebuie să ne adaptăm fotbalului modern.

Având grupa asta atât de mică, câte șireturi ai legat?

Cătălin Marin: Am fost întrebat care este lucrul pe care trebuie să-l știe un antrenor atunci când are o grupă de copii? Am spus că în primul rând trebuie să știe să lege șireturi. Foarte multe, pentru că nu există copil care să nu vină cel puțin o dată pe antrenament ca să îl leg.

Un părinte i-a cerut să-i facă un contract copilului de șapte ani

De ce ard părinții etapele?

Cătălin Marin: Din dorința de a ajunge fotbaliști mai repede. Am văzut foarte mulți copii care s-au pierdut pe drum din cauza părinților. Vă dau un exemplu: copil la șapte ani, a venit părintele și m-a întrebat: Domnul, când îi faceți și lui contract ca să câștige și el bani? Avea șapte ani copilul. Până să prindă un contract, mai are de muncă, mai are de ars etape, mai are de învățat copilul. El mi-a zis că a auzit că în afară li se face contracte de la 7 ani. I-am zis că a auzit greșit, pentru că nu are cum să îți facă nimeni contract, în speranța că el peste 10 ani va ajunge fotbalist.

Parcă la 16 ani se face primul contract.

Da, dacă e ok copilul, dar părinții sunt primii care greșesc în abordarea acestei situații. La vârsta asta trebuie să se bucure de fotbal, nici rezultatele nu contează. Rezultatele pentru noi, ca antrenori, nu trebuie să conteze. Asta am învățat și la facultate, și la școala de antrenori, dar și la licențe sau la cei de la UEFA. Rezultatul nu contează!

Dacă lucrezi bine cu grupa de copii pe care o ai, rezultatele vor veni de la sine. Rezultatul contează mai mult pentru părinte, ca să aibă cu ce se lăuda, rezultatul contează mai mult pentru bunicul, ca să aibă cu ce se lăuda.

Am avut părinți care m-au întrebat dacă îl pot învăța un pic să dea și el cu călcâiul, că bunicul a fost fotbalist și îi place când dă cu călcâiul. El abia se poate ține pe picioare și nu poate ține mingea la picior, cum să-l învățăm să dea cu călcâiul? I-am zi să îl lase că vor veni de la sine toate lucrurile.

Vandame: Rezultatele nu ar trebui să conteze la vârstele mici, dar contează pentru părinți și bunici, ca să aibă cu ce să se laude

Asta cu rezultatele nu contează, chiar crezi în ea? Mă refer din punct de vedere al antrenorului, pentru că știu cluburi mari, unde una spun în față și alta fac în spate, unde antrenorii au dueluri între ei cu cine câștigă mai multe meciuri, își fac clasamente pe tăblițe și notează pe cine au bătut și cu cât au bătut.

Cătălin Marin: Știu și eu cazuri, știu lucrurile astea și de aia am spus că ar trebui să ne schimbăm și noi mentalitatea, pentru că, așa cum am spu mai devreme, dacă lucrezi corect, nu ai cum să nu ai rezultate. Dacă punem preț tot timpul pe rezultat, să câștig, joc doar cu cinci copii, cei mai buni ai mei, cu ceilalți ce faci? Joci cu ăștia cinci până la 9 ani. Când treci la 6+1, mai ai niște colegi pe teren. Tu, pe colegii aceia pe care nu i-ai crescut odată cu acest grup, să fie cât de cât la același nivel, ce faci, vei juca doar în cinci? Nu! Apoi, mai departe, când vei trece la 8+1, la 11 la 11 nici nu mai zic, se schimbă total totul. De asta trebuie să ridici un grupuleț.

Mai departe, că se va cerne în timp sita, asta se va face oricum. Așa cum am spus, dacă lucrezi corect, nu ai cum să nu ai rezultate.

Bine, jucătorii pot exploda mai târziu. Parcă era vorba despre Mutu, care până la 11 la 11 era în linia a doua și după aceea, dintr-odată a avut o creștere fulminantă.

Cătălin Marin: La fel, Adrian Mutu, care mi-a fost coleg la școala de antrenori. Am fost coleg și cu Adi și cu Bratone și cu Dănciulescu, Vali Năstase, Cornel Cernea, foarte mulți jucători din Liga I, sunt printre ei care au explodat mai târziu. La fel și Vasile Maftei, președintele Academiei Rapid.

Până la vârsta de 14 ani, chiar el a spus-o de mai multe ori, a fost un fotbalist mediocru, iar pentru antrenori, la un curs, a fost material de studiu Juam Emmanuel Culio, care a jucat la CFR Cluj. El a avut primul meci oficial la vârsta de 20 de ani. Până la vârsta de 20 de ani, Culio juca fotbal între cartiere. La vârsta de 20 de ani, l-a văzut cineva și i-a spus că avem o echipă de liga a treia în Argentina, vrei să vii să joci pentru noi? În rest, juca fotbal între cartiere, nu a jucat fotbal la copii, nu a jucat fotbal la juniori.

Mutu, Bratu și Dănciulescu, surprinși când l-au văzut la cursurile școlii de antrneori

Ai zis că ai fost coleg de curs cu Mutu, Cernea și alții. Cum te-ai simțit când intrai în sală și cum ai fost perceput, presupun că te știau de la televizor?

Cătălin Marin: Mă știau de la televizor. Nu poți intra la cursurile de antrenor fără să faci dovada că ai fost fotbalist. Nu mi se pare un lucru ok, oricine poate face niște cursuri și dacă demonstrează că își face bine treaba în meseria respectivă, poate să profeseze în meseria respectivă.

Dar, când ne-am depus dosarele, m-au văzut acolo, m-au întrebat: Vandame, și tu ai jucat fotbal? Nu la nivelul vostru, dar am jucat și eu fotbal.

La examenul de final, am stat unul lângă altul, că eram Marin și Mutu, iar când s-au afișat rezultatele, Bratone m-a chemat și mi-a spus că și eu și Adi am luat aceeași notă. Care de la care a copiat? Bratone, știi foarte bine că nu aveam cum să copiem, pentru că se dădeau pe numere subiectele, dar am avut aceeași notă ca Adi.

A fost o experiență foarte plăcută, băieții foarte ok toți, mai ales la miuța pe care o jucam pe Rocar, că acolo țineam orele practice. La prima oră pe care am avut-o, am ieșit de la vestiar și am intrat pe teren, am intrat pe lângă capătul terenului, Bratone a ridicat capul și îi zice lui Danciu: Mamă, cât mai e până la poarta ailaltă, iar eu i-am zis: Dacă voi vă plângeți, care v-ați lăsat mai de curând, eu ce să mai zic, care m-am lăsat acum mulți ani.

A fost o plăcere și am învățat lucruri pe care eu credeam că le știu și sunt pe drumul cel bun, dar mi-am dat seama că eu trebuie să merg pe drumul ăsta, dar de fapt eram pe celălalt drum. Orice școală și curs te ajută să te dezvolți.

Ce antrenor a avut cea mai mare influență asupra ta? Mă refer la nivelul care ești acum.

Cătălin Marin: Încerc să fur meserie de la toți pe care îi văd, la fel cum fac cei tineri pe care îi avem acum la Școala de Fotbal Rapid. Vin, stau cu caiețelul și pixul, se uită și spun că mai fură și ei niște exerciții și văd cum ne adresăm copiilor. La fel am făcut și eu, nu este o rușine. Am stat, am văzut mai multe tipuri de antrenament, la diferite categorii de vârstă și încerc să adaptez ce am văzut acolo la nivelul la care sunt. Nu pot spune că m-am adaptat la X sau Y, nu! Iei ce crezi tu că e mai bun de la fiecare antrenor. La fel cum am făcut și cu fiecare profesor cu care am avut onoarea să lucrez, atât în facultate, cât și în școlile în care am lucrat sau la licențe.

Am observat că în România, majoritatea copiilor se antrenează pe sintetic. De ce, pentru că alergarea pe sintetic este diferită de cea pe iarba naturală. Copiii, abia când ajung la seniori au posbilitatea să joace pe terenuri de iarbă. Costurile?

Cătălin Marin: Probabil că sunt și costurile, dar studiile care s-au făcut nu au arătat că sută la sută, antrenamentul pe sintetic dăunează. Dacă se făceau studii și spuneau că nu este ok din punct de vedere al dezvoltării copilului, că se pot accidenta, că pot apărea probleme la genunchi, la articulații din cauza terenurilor sintetice. Cu siguranță s-ar fi renunțat la ele, dar atât timp cât se acceptă și aceste terenuri sintetice, atunci majoritatea bazelor sportive le folosesc.

Măcar să aibă un sintetic bun, cu shock-pad-uri, cu granule care se schimbă la fiecare șase luni, cum se întâmplă la noi la club. Există o mentenanță și la sintetice. Contează foarte mult și tipul de granulă care se pune pe acel teren, că sunt mai multe terenuri. De exemplu, avem un teren, în cealaltă bază sportivă, unde sunt niște granule ca o plută și mulți întrebau de ce se udă terenul sintetic, că udăm plasticul? Nu, se udă granulele, pentru că în contact cu apa, ele se umflă și atenuează orice șoc, te simți ca pe un teren de iarbă. Contează foarte mult și granula pe care o pui pe terenul sintetic.

Mămicile, cele mai puternice susținătoare ale copiilor

Care sunt cei mai aprigi susținători ai copiilor la meciuri?

Mămicile. Ele sunt cele mai vocale, cele mai implicate, ele știu toate regulile, a fost fault, a fost henț, ofsaid. Doamnă, nu jucăm cu ofsaid la 4+1. Nu contează, să ridice arbitrul! Ele sunt cele mai implicate în activitatea copiilor, tații sunt mai retrași, mai cuminți. Ele se ceartă și la meciuri între ele, tind să dramatizeze totul. Încercăm să le ținem sub control. Le spunem că dacă avem ceva de corectat, corectăm noi pe bancă, dar așa sunt ele mai impulsive.

Totuși, mulți copii, când ajung la seniori și sunt întrebați cine a avut cea mai mare influență, cine te-a susținut cel mai mult, ei răspund că mama, niciunul nu spune că tata.

Cătălin Marin: Pe mămici cade greul. Noi , ca antrenori, suntem percepuți ca al treilea părinte. Mami și tati acasă, iar următorul părinte e antrenorul. De aceea relația antrenor părinte-antrenor-părinte trebuie să fie una bună, de comunicare și le spun tuturor că trebuie să știm tot ce s-a întâmplat cu copilul acasă, că nu a dormit, că a avut o indigestie, că trece printr-o stare emoțională, noi trebuie să știm cum vorbim cu ei acolo pe teren, cum gestionăm pe teren situațiile. În multe cazuri, copiii devin mai atașați de antrenor decât de părinte și ascultă mai mult de antrenor decât de părinte.

Am avut cazuri în care mă suna mămica sau tăticul și îmi spunea: Domnul, nu mă ascultă, nu vrea să își facă temele. Dați-mi-l la telefon că își va face temele. Sau că nu a mâncat ciorbică, dați-mi-l la telefon că va mânca.

Cătălin Vandame, sfat către părinți: Nu ardeți etapele, avem un soi de balcanism în ADN-ul nostru

Dacă ai avea un mesaj pentru copii și părinți, care ar fi acela?

Să nu grăbească timpul, să lase să decurgă totul de la sine și să se bucure de evoluția copilului, să țină cont de locul din care a plecat și unde a ajuns. Trebuie să vedem un progres în decursul timpului, iar părintele trebuie să aștepte și să învețe să nu grăbească lucrurile. Vor veni toate ușor, ușor. La 14-15-16 ani vom vedea care va reuși să facă pasul. Oricum, fotbalul nu se termină la vârsta de 14-16 ani pentru ceilalți, pentru că vor putea face pasul oricând.

Unde se face diferența între fotbalul din România și cel din Vest la această vârstă? La 9-11 ani încă ne batem cu echipele mari, apoi e un declic în vest. De ce nu reușim să creștem jucătorii?

Cătălin Marin: În metodologiile pe care le avem, ni se spune că până la vârsta de 13 ani, copiii sunt încă la inițiere, iar după începe performanța pentru ei. Din păcate, la noi, anturajul, lipsa de educație, atât cea din școli, cât și cea de acasă, cât și cea sportivă nu ne ajută să trecem de pragul acesta. Vârsta 13-14 ani este o vârstă critică, nu știm să gestionăm situațiile grele prin care trece copilul, situațiile școlare, anturajul. Sunt tot felul de ispite care apar în viața copilului și dacă nu știm să le gestionăm, pierdem copilul.

Mi-aș dori ca și noi antrenorii să învățăm să gestionăm mai bine situațiile astea și prin discuțiile pe care le avem cu părinții sau copiii. Să îi facem să înțeleagă că dacă ai pornit pe drumul ăsta, e păcat să te oprești la jumătatea drumului. Din păcate, unele lucruri nu țin de noi, trebuie să îi facem să conștientizeze că nu este ok să te oprești. Dacă l-ai ajutat pe copil și ai făcut sacrificii până la vârsta asta, mai e un pic, hai să vedem dacă reușește sau nu.

Crezi că e o problemă de ADN sau de balcanism?

Cred că este o problemă de balcanism, pentru că ne place să fim mai delăsător, lasă, mă, că merge așa, sunt bun, mă ia oricum. Eu am impus regula, chiar dacă am fost urât de unii dintre părinți, apoi și-au dat seama că e un lucru bun. Avem trei antrenamente pe săptămână și dacă un copil ratează un antrenament, nu îl iau la meciurile din weekend. Copilul trebuie să se obișnuiască cu o disciplină sportivă, chiar dacă e cel mai bun copil de la grupă. Dacă plouă afară și toți ceilalți se antrenează, îl ține mami acasă, pentru că oricum domnul îl ia la meci, pentru că este cel mai bun din echipă. Nu, trebuie să se antreneze cot la cot cu ceilalți din echipă, nu facem diferența între ei. Așa trebuie să îi creștem de mici, cu mentalitatea asta, de a nu păcăli fotbalul. La grupele mici este cel mai greu. Dacă nu îi formăm de mici așa cum ar trebui, le va fi mult mai greu când vor fi mai mari.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!