Fotbalistul român căruia Nicolae Dobrin i-a spus că ”este mai bun ca el și Hagi la un loc”

Foto 53/54 Galerie foto(54) Galerie foto (54 fotografii): Fotbalistul român căruia Nicolae Dobrin i-a spus că ”este mai bun ca el și Hagi la un loc”

Radu Secoșan   |   Publicat: 03.01.2025 10:55   |  Actualizat: 03.01.2025 16:16

”Bătălia” cu privire la titlul de cel mai bun jucător român din istorie se dă între trei foști fotbaliști, Gică Hagi (59 de ani), Nicolae Dobrin și Ilie Balaci, însă ”Prințul din Trivale” vedea potențialul unui alt om de a face parte din această discuție.

Cel mai mare jucător din istoria lui FC Argeș, Nicolae Dobrin și-a dedicat ultimii ani de viață și carieră echipei pe care a reprezentat-o cu onoare și căreia i-a adus singurele titluri de campioană din istorie.

Foto 45/54

Focusat în special pe academia piteșteană, ”Prințului din Trivale” i-a atras atenția un atacant la finalul anilor '90, căruia îi prevedea un destin chiar și mai frumos decât al lui Gică Hagi, în baza calităților sale.

Nicolae Dobrin, către Adi Mutu: ”Ești mai bun ca mine și Hagi la un loc”

Acel puști era nimeni altul decât Adi Mutu. Fostul său coleg de la FC Argeș, Adrian Bogoi, și-a amintit cât de bine văzut de ”Gâscan” era de fapt cel care avea să devină cunoscut drept ”Briliantul”.

Foto 16/54

Nea Gicu Dobrin i-a spus: <<Tu ești mai bun și ca mine, și ca Hagi la un loc!>>”, a povestit Adrian Bogoi, pentru Gsp, în urmă cu doi ani.

Adi Mutu, comparat cu Gică Hagi pe tot parcursul carierei

Deși evoluau pe posturi diferite, Mutu nu a scăpat de comparațiile cu Hagi pe tot parcursul carierei, prin prisma faptului că îi preluase numărul la națională și că avea să se dueleze cu ”Regele” pentru titlul de golgheter all-time al României.

”Briliantul” a reușit să îl egaleze pe Hagi, dar nu să îl și depășească. Ambii au 35 de goluri sub tricolor, dar Mutu în 77 de meciuri, iar actualul manager-patron de la Farul în 131 de partide.

Foto 54/54

Bineînțeles (n.r. că îl măguleau comparațiile cu Hagi). Gică Hagi a fost dintotdeauna un idol pentru mine și nu numai. Și bineînțeles, când lumea mă compara... am ajuns și golgheterul all-time (n.r. al României) împreună cu el, a fost ceva senzațional.

Mi-am dat un target în viața de fotbalist, să îl ajung și, bineînțeles, să îl întrec. Asta a fost întotdeauna o ambiție și ar trebui să o aibă orice fotbalist, de a ne întrece pe noi acum, în clasamentul golgheterilor all-time”, și-a amintit Adi Mutu, la Acasă la Măruță.

GALERIE FOTO | Adi Mutu și soția lui, Sandra

Foto 21/54

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”

Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!

L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”

”O să îi fiu recunoscător toată viața!” Cum l-a marcat Mircea Lucescu pe Radu Drăgușin

Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”

Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu

Cele mai citite

A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”

SuperLiga  |  31 August 2026, 10:35
1.
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”

Ion Țiriac  |  30 August 2026, 09:59
2.
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Membrul Generației de Aur: ”În locul lui Crețu, îi dădeam una lui MM! Pe cine ameninți, agariciule? Nețoiu îl omora dacă nu îl salva Turcu”

SuperLiga  |  01 Septembrie 2026, 12:09
3.
Membrul Generației de Aur: ”În locul lui Crețu, îi dădeam una lui MM! Pe cine ameninți, agariciule? Nețoiu îl omora dacă nu îl salva Turcu”
Știri de ultimă oră din sport
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire

Cupa României   |  01 Septembrie 2026, 21:26
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani

Formula 1   |  01 Septembrie 2026, 20:19
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 19:14
FCSB ar vrea să deturneze transferul Universității Craiova! Prima reacție a lui Gigi Becali
Conducătorul din SuperLiga anunță ce se întâmplă cu investitorii care vor să cumpere clubul de tradiție: ”Nu abandonează nimeni!”

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 18:30
Conducătorul din SuperLiga anunță ce se întâmplă cu investitorii care vor să cumpere clubul de tradiție: ”Nu abandonează nimeni!”
OFICIAL | Florin Tănase a fost prezentat la noua echipă. Ce număr va purta fostul căpitan al FCSB

Internațional   |  01 Septembrie 2026, 17:20
OFICIAL | Florin Tănase a fost prezentat la noua echipă. Ce număr va purta fostul căpitan al FCSB
De ce nu s-a antrenat Vali Crețu după ce a fost reprimit în lotul FCSB

SuperLiga   |  01 Septembrie 2026, 17:00
De ce nu s-a antrenat Vali Crețu după ce a fost reprimit în lotul FCSB
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Pierdere imensă pentru Teodora Stoica! Fiica lui Mihai Stoica e cu inima frântă: Odihneşte-te în pace, iubirea vieţii mele
Pierdere imensă pentru Teodora Stoica! Fiica lui Mihai Stoica e cu inima frântă: Odihneşte-te în pace, iubirea vieţii mele
RTV Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 31 august. Clotilde Armand, condamnată la un an de închisoare în primă instanță: ”Acest dosar a fost folosit ca armă politică”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 august. Nicușor Dan a promulgat ”amendamentul Fritz”: ”Nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Victor Angelescu a anunțat un transfer și două plecări posibile de la Rapid: ”99%”
SuperLiga   |  23:57
Victor Angelescu a anunțat un transfer și două plecări posibile de la Rapid: ”99%”
exclusiv A pus tunurile pe Șumudică după ce a auzit ce i-a spus lui Becali: ”Nu se poate! Voi realizați treaba asta?!”
SuperLiga   |  23:24
A pus tunurile pe Șumudică după ce a auzit ce i-a spus lui Becali: ”Nu se poate! Voi realizați treaba asta?!”
Oscar Piastri, un an de la ultima victorie. De ce nu mai găsește australianul drumul spre triumf
Formula 1   |  22:30
Oscar Piastri, un an de la ultima victorie. De ce nu mai găsește australianul drumul spre triumf
Marele Premiu al Italiei 2026, sold-out pentru ziua cursei
Formula 1   |  21:55
Marele Premiu al Italiei 2026, sold-out pentru ziua cursei
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire
Cupa României   |  21:26
După trei victorii consecutive la CFR Cluj, Șumudică și-a spus marea nemulțumire
Ore decisive pentru Cătălin Cîrjan! Dinamo negociază transferul fotbalistului în MLS
SuperLiga   |  20:58
Ore decisive pentru Cătălin Cîrjan! Dinamo negociază transferul fotbalistului în MLS
Carlos Sainz se vede în Formula 1 până la 45 de ani
Formula 1   |  20:19