exclusiv Ronaldo Deaconu, cu garda jos! De ce a plecat de la Hagi, ce antrenor i-a marcat cariera și visul de a juca din nou la Dinamo: ”Încerc să scap de superstiții, nu sunt de la Dumnezeu”

Din Ungaria, înapoi în prima ligă a campionatului românesc. Ronaldo Deaconu țintește noi capitole strălucitoare în cariera sa.

Ronaldo Deaconu: ”Mă bucur că m-am întors în SuperLiga”

Ronaldo Deaconu a început să joace fotbal la vârsta de 7 ani, iar părinții au fost cei care l-au susținut necondiționat.

Cum merg lucrurile pentru tine la vârsta de 28 ani pe plan profesional?

Mă bucur că m-am întors din nou în SuperLiga. Am început bine cu Slobozia, chiar rezultate foarte bune. Mă simt bine, am dat de un grup foarte frumos aici, începând de la staff-ul administrativ și până la staff-ul tehnic, colegi și toată lumea din jurul echipei, oameni de caracter. Mă bucur că sunt aici.

De la ce vârstă practici fotbalul?

De la șapte ani. De mic. Am filmări acasă, cu tata, de când eram bebeluș. Aveam o minge așa, de plastic, micuță și făceam foarfece, dădeam cu piciorul în minge. E ceea ce îmi plăcea de mic.

Familia te-a susținut dintotdeauna în cariera de fotbalist?

Tot timpul. Și pe mine și pe fratele meu. Au fost acolo pentru noi întotdeauna, indiferent ce am vrut să facem. Au fost necondiționat lângă noi, sprijinul nostru.

Ai avut vreun moment în cariera de fotbalist până acum în care ai vrut să te lași de fotbal?

Nu. Dumnezeu m-a ferit de accidentări până acum. Însă, toți fotbaliștii am trecut prin momente grele, momente în care nu mai puteau fizic, mental poate, pentru că nu este ușor. Adică, fotbalul nu este ușor. Însă, eu iubesc ceea ce fac. Mereu am avut pasiunea asta către fotbal. Mereu mi-am dorit să joc, să fiu pe teren și este până la urmă ceea ce iubesc.

Cum era Ronaldo Deaconu în copilărie?

De mic am fost vesel, am fost nu știu, zâmbăreț. Fratele meu mai mic (n.r. - le-a făcut ”probleme” părinților). El a fost mai problematic așa, să zic. Nu, eu zic că am fost un copil care mereu a fost afară, mereu jucam fotbal, ori la școală, ori la antrenament la echipă, ori cu tata.

Ronaldo Deaconu: ”E un sport în care sita cerne”

Tu ai și un frate mai mic. Și el face fotbal?

A jucat. Nu mai joacă.

De ce s-a lăsat de fotbal fratele tău?

A fost o perioadă când eu eram plecat împreună cu tata. Eram plecați din țară. Jucam, eram în Olanda și nu am fost alături de el. S-a lovit de niște, nu știu, niște răutăți, cum e la juniori, în România. Până la urmă s-a lăsat, chiar dacă iubea foarte mult fotbalul.

Există bullying în fotbalul românesc sau s-a lovit de bullying și asta l-a făcut să renunțe?

Nu știu dacă bullying. Ca peste tot. Nu știu, fotbalul este un sport de bărbați până la urmă și la copii. E un sport în care sita cerne. Adică mai sunt și răutăți, ca peste tot.

Este adevărat că ai fost botezat ”Ronaldo” după marele brazilian Ronaldo Nazário? Ce înseamnă acest nume pentru tine?

Da, după brazilian. Este un nume care cere și eu mă bucur că am fost numit așa.

Ai simțit presiunea numelui în carieră?

Nu neapărat. A fost doar așa, un spirit de glumă poate la început cu colegii. Dar nu presiune. Nu.

Ronaldo Deaconu: ”Am jucat foarte mulți ani acolo”

Ai crescut într-o generație în care visul multora era să ajungă la Steaua. Tu cu ce echipă simpatizai în copilărie?

Eu am fost dinamovist când eram mic, chiar dacă am făcut junioratul la Steaua. Îmi aduc aminte când eram junior, aveam meciurile pe Ștefan cel Mare, pe sinteticul acela. Era împărțit în trei și acolo am jucat foarte mulți ani meciuri acolo.

Cum ai ajuns la Academia Gheorghe Hagi? Ce impact a avut asupra formării tale ca fotbalist?

A fost un impact destul de mare. Chiar dacă la Steaua, la juniori, erau condiții foarte bune, ceea ce am întâlnit la academia domnului Hagi era ceva cu totul schimbat, de la infrastructură pentru că a fost prima dată când am văzut o Academie așa, cu terenuri multe, cu tot. Nu știu, făceam de la ore de judo, până la educație nutrițională și a fost cu totul schimbat. Era ceva cum era afară.

La Farul transferul tău a fost așteptat, dar ai plecat relativ repede. A fost o diferență de viziune între tine și domnul Gheorghe Hagi sau pur și simplu o alegere sportivă?

Nu. Pur și simplu am considerat că este mai bine să fac pasul către o academie din Olanda la vârsta aceea și am mers pe drumul acela.

”A fost ceva benefic pentru fiecare sportiv”

Cum a fost experiența în Olanda, la academiile lui Feyenoord și Twente? Ce diferențe ai simțit față de sistemul din România?

Păi, la nivel de juniori ei au o arie de selecție mult mai mare. Au academii foarte bune, foarte dezvoltate, lucrează copiii fizic, mental, dar în special tehnic. Antrenamente specifice cu foști jucători, foste legende, care după ce s-au lăsat au revenit în cadrul academiilor și sunt ori antrenori de atacanți, specific de atacanți sau de mijlocași. Nu știu, înveți foarte multe acolo, este un alt fotbal.

Ce se lucrează diferit în Țările de Jos față de România? De ce au fotbalul atâta de dezvoltat la o populație de cel puțin de 2 ori mai mică decât cea a României?

În primul rând, eu zic că aria de selecție e mai mare acolo pentru că sunt jucători de toate națiile, jucători de culoare, jucători marocani, europeni. Au o arie de selecție foarte mare. Și din Țările de Nord aduc foarte mulți jucători. După care infrastructura, unde la momentul de față nu ne putem compara cu ei, în afară de Academia Hagi, poate FCSB și acum și CSA. Nu sunt multe academii care pot să fie la nivelul acela. Și da, cam astea. Și în primul rând, la copii și juniori nu se țipă la ei, îi lasă să fie ei, să își dezvolte calitățile pe care le are fiecare. Și ăsta este secretul.

Ai primit sfaturi economice acolo? Știu că se pune foarte mult accent pe școală în zona de vest a Europei.

Puneau foarte mult accent pe școală. Adică, dacă aveam mai mult de 10 absențe nemotivate sau ceva de genul ăsta nu mai făceam antrenament. Trebuia să le suplinim orele pe care le-am ratat. Și puneau foarte mult accent pe testele de la școală, să învățăm bine, să fim acolo prezenți, la școală.

Se lipsea mult de la școală din cauza antrenamentelor?

Nu, academiile de acolo aveau parteneriate cu anumite școli și când aveam 2 antrenamente dimineața, de obicei ne făceau orarul în așa fel încât primele două ore să fie orele de sport când eram noi la antrenament. După care, după antrenament ne luau cu autocarele sau autobuzele de la club și ne duceau la școală. După ce terminam orele ne luau iar și ne duceau la al doilea antrenament. Adică era foarte bine gestionată relația între fotbal și școală, să fim acolo.

Ai fost unul dintre puținii români care au crescut într-o academie vest-europeană în adolescență. Cum a fost să te adaptezi la viața departe de casă, la 15–16 ani?

A fost greu la început, însă, eu consider că m-am maturizat. M-a învățat multe lucruri, m-a învățat să mă descurc și singur, chiar dacă părinții mei veneau în mod constant la mine să mă ajute cu toate cele. Dar consider că a fost o experiență foarte frumoasă și sportivă și umană și am învățat multe lucruri. Am învățat engleză, olandeză, mi-am făcut prieteni noi, de toate națiile. A fost ceva ce poate pentru fiecare sportiv este benefic.

Care a fost cel mai greu moment din perioada ta ca junior?

Nu am avut gândul ăsta, să mă las. Normal că a fost greu și au fost momente grele. Și când am plecat din Olanda, dar nu am avut gândul să mă las. Mereu am mers mai departe, chiar dacă poate câteodată fotbalul îți dă anumite lecții. Este bine să continui și până la urmă să mergi până la capăt.

Îți mai amintești primul meci oficial important din carieră?

La juniori, cu Dinamo. Nu mai știu. Am avut și la nivel de juniori meciuri țări cu PSV, cu Ajax, făceam amicale mereu cu Dortmund sau pe la turnee. Îmi aduc aminte de un meci cu Porto la Academia Hagi într-un turneu. Adică, ca junior am avut meciuri cu echipe bune.

Ce sfat i-ai da unui copil de 10 ani care visează să joace fotbal? Ce i-ai spune acum, după tot ce ai trăit?

I-aș zice să se bucure poate mai mult de fotbal și să fie fericit pe teren. Asta ar fi cel mai important. Când ești copil contează să te exprimi liber, să fii fericit pe teren și după care să îți pese de realizări, de goluri, de pase de goluri și de lucruri din astea.

Acum, ca jucător, este greu să fii fericit pe teren având presiunea rezultatelor?

Este normal, nu mai este același fotbal ca la juniori. Acum jucăm pe bani, jucăm pentru familiile noastre, pentru viitorul nostru. Însă, eu consider că fiecare jucător trebuie să își păstreze și doza aia de fericire și bucuria aceea de fotbal pentru că de aia ne-am apucat de fotbal când eram mici pentru că ne plăcea și asta ne-a atras.

Ai simțit în carieră că ți-ai sacrificat copilăria pentru fotbal?

Nu, pentru că făceam ceva foarte frumos. Mergeam pe teren cu prietenii noștri și ne jucam fotbal sau plecam prin turnee sau prin cantonamente. Până la urmă nu am resimțit atunci ca pe un sacrificiu, ci ca pe ceva ce era frumos. Adică, cantonamentele cu colegii mei de când eram mic și turneele sunt niște amintiri foarte plăcute acum, dacă stau să mă gândesc în trecut.

Ronaldo Deaconu: ”M-a făcut căpitan”

Care este cel mai dur antrenor pe care l-ai avut în cariera ta de până acum? Care a pus cea mai mare presiune pe tine?

Îmi e și greu să vorbesc despre el pentru că a murit recent. Jorge Costa pentru mine a fost unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut și m-a ajutat foarte mult când am fost la Mediaș. A fost și dur cu mine, însă a ținut mult la mine. M-a făcut și căpitan. A fost unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut. Condoleanțe familiei. Când am aflat am fost...mi-au dat lacrimile pentru că a fost un om senzațional pe lângă ce a fost el ca fotbalist și ca antrenor. Era o persoană sinceră, o persoană cu un suflet bun.

Care este cel mai important sfat pe care ți l-a dat și nu o să îl uiți niciodată?

Chiar m-a ajutat foarte mult și chiar am ținut la el chiar dacă, la un moment dat, am avut așa, ca și cu persoanele la care ții… te mai cerți din când în când. Am ținut foarte mult la el și chiar am apreciat foarte mult. Cel mai bun sfat a fost să am curaj. Asta ne zicea mereu când eram la Mediaș, să avem încredere în calitățile noastre, la valoarea noastră. Nu îi păsa că jucam cum, nu știu, zic așa un nume, FCSB sau cu CFR. Mereu ne zicea să avem încredere în noi.

Cum ai gestionat perioada la HNK Gorica (Croația), unde ai prins doar cinci meciuri și apoi ai revenit la Sepsi?

Cei din Croația m-au cumpărat atunci. La momentul acela am fost cel mai scump transfer din istoria clubului și nu am primit șansa. Și atunci am considerat că e mai bine pentru cariera mea, pentru că eu eram și mai tânăr, că este mai bine să mă întorc în România și să joc

Dar din perioada petrecută la Chiajna ce ai învățat?

Chiajna a fost o perioadă foarte frumoasă în viața mea. Am împărțit vestiarul cu foarte mulți jucători și de valoare, și cu foarte multă experiență, cu domnul președinte, cu domnul Tănase pe care îl respect foarte mult și avem o relație foarte bună. Ne-am înțeles bine, chiar dacă au fost și lucruri bune și lucruri poate mai puțin bune. Am învățat mult, am jucat mult acolo și nu pot decât să le mulțumesc pentru asta. A fost o perioadă foarte frumoasă. Pentru mine întoarcerile din deplasări după ce câștigam erau foarte frumoase.

Când ai jucat în Croația, spuneai că nu te-au jucat. De ce nu te-au jucat? Nu te-ai adaptat sau aveau alte soluții pe postul tău?

Nu știu exact. Eu am fost într-o formă foarte bună, în amicale și meciuri de Cupă când am jucat mereu am înscris și am avut realizări. Dar nu m-am dus atunci la antrenor să îl întreb. Pur și simplu am văzut că nu îmi oferă nici o șansă și am considerat că este mai bine să mergem pe drumuri diferite.

Care a fost primul tău gol în Liga 1 și cum l-ai trăit?

La Mediaș, din lovitură liberă. Am marcat primul gol cu Miriuță antrenor. Mi-a zis săptămâna aia, pentru că rămâneam mereu după antrenamente, să bat lovituri libere și, la un moment dat: ”Hai Rony, nu mai bate atâta că o să dai gol la meci”.

Ce ai simțit jucând finală Cupei României împotriva FCSB în iulie 2020, chiar dacă s-a încheiat cu o înfrângere?

Da, a fost o realizare. Cred că atunci prima finală jucată de Sepsi în Cupa României. Era și în perioada aceea de pandemie. Jucând multe meciuri atunci consecutive. Ca orice finală, pot să zic emoții pozitive. A fost o experiență foarte frumoasă. Toată lumea își dorește să joace finale și nu e ușor.

Ronaldo Deaconu: ”Are înclinații foarte bune de antrenor”

Cum s-a conturat transferul tău la Unirea Slobozia în vara lui 2025? Ce te-a convins să faci acest pas?

În primul rând, am stat de vorbă cu Mister (n.r. - Andrei Prepeliță) și îl știu de când am jucat împreună la Chiajna. Știam ce caracter are în primul rând ca persoană. Și știam și cum vede el fotbalul de atunci, de la Chiajna, de când era jucător. De atunci mi-am dat seama că are înclinații foarte bune de antrenor. După aceea, când a fost la Argeș, am mai păstrat legătura, când ne-am întâlnit înainte de meciuri și în primul rând asta. Știam că este stabilitate pe toate planurile aici și de asta am venit la Slobozia.

Cum ai simțit diferența între viața de jucător în străinătate (Croația, China, Polonia, Ungaria) și revenirea în Liga 1?

Da. Pot să zic că am acumulat o experiență destul de bună. Și în Polonia am jucat multe meciuri în perioada în care am fost acolo. Experiența din China a fost una bună. Consider că am o experiență care poate să ajute echipa și prin calitățile mele la fel.

Ai simțit mai degrabă evoluție ca mijlocaș ofensiv, ca aripă stânga sau ca mijlocaș central?

Nu. Eu cele mai bune sezoane și mereu când am avut realizări am jucat mijlocaș ofensiv. Însă, pot să joc și mijlocaș central. Am mai jucat în diferite sisteme undeva în dreapta, dar cu rol liber să pot să intru la interior. Eu vreau doar să mă bucur de fotbal. Poziția mea e mijlocaș ofensiv și mă simt cel mai bine.

Ai în plan un posibil transfer în continuare în străinătate?

Acum e devreme. Vreau să ajut echipa, vreau să am, cu ajutorul lui Dumnezeu, un sezon bun, un sezon solid și după care vedem ce va fi.

Ce te menține motivat în perioadele dificile din cariera de sportiv de performanță?

Familia mea, credința. Aceste două lucruri sunt cele mai importante.

Ai vreun ritual sau superstiție de care ții cont înainte de meci?

Am superstiții, dar încerc să scap de ele că nu sunt bune, nu sunt de la Dumnezeu. Nu fac încălzirea cu jambiere și fac cu ciorapi. După îmi pun jambierele.

Dacă ar fi să îți alegi un moment definitoriu al carierei, care ar fi acela și de ce?

Un moment plăcut a fost debutul meu în Liga 1, la Târgu Mureș. După care, nu știu, poate golurile cu Dinamo, mă gândesc. A fost un moment foarte frumos.

Ronaldo Deaconu: ”Este echipa mea favorită de când eram mic”

Ai vrea să mai joci pentru Dinamo?

Da, de ce nu? Este, până la urmă, echipa unde am fost prima dată pe stadion și echipa mea favorită de când eram mic.

Cât contează norocul în cariera unui jucător?

Contează, doar că norocul ți-l faci și singur. După părerea mea, cele mai importante sunt alegerile pe care le faci în fotbal. Da, și șansa joacă rolul ei, doar că alegerile sunt cele mai importante.

Ai făcut alegeri greșite în carieră?

Ca orice om. Sigur am făcut și alegeri bune și alegeri mai puțin bune. Însă, acesta a fost drumul pe care Dumnezeu a vrut să îl iau și nu îmi pare rău de nici o decizie până la urmă.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!