SERIAL iAM Sport > ROMÂNIA LA EURO > EPISODUL 1 > FRANȚA 1984 > Cel mai bun român la turneul final de acum patru decenii: "Noi chiar am fost în elită!"

O formulă a naționalei în 1984 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): SERIAL iAM Sport > ROMÂNIA LA EURO > EPISODUL 1 > FRANȚA 1984 > Cel mai bun român la turneul final de acum patru decenii: "Noi chiar am fost în elită!"
Foto: Facebook  |   O formulă a naționalei în 1984

Adrian Florea   |   Publicat: 20.11.2023 10:03   |  Actualizat: 21.11.2023 10:19

Calificarea la turneul final de anul viitor, din Germania, este a șasea obținută de tricolori în istorie. Prima participare s-a consemnat în 1984, când elevii lui Mircea Lucescu au mers în Franța după ce au câștigat o grupă infernală din care au mai făcut parte Italia (campioană mondială en titre), Cehoslovacia, Suedia și Cipru.

În Hexagon, evoluțiile României n-au fost nici entuziasmante, nici dezastruoase. S-a scos o remiză cu Spania (1-1), chiar la debut, apoi s-au pierdut la limită partidele cu RFG (1-2) și cu Portugalia (0-1).

Cel mai bun jucător român a fost considerat Marcel Coraș, care a marcat o dată contra vest-germanilor, iar după prestația cu Spania a fost inclus în echipa primei etape!

La patru decenii distanță, fostul mijlocaș ofensiv/atacant de la UTA, Sportul, Victoria sau Poli Iași a acceptat un dialog amplu cu iAM Sport pe tema aventurii naționalei la Europeanul din '84, dar a ținut să ofere și niște sfaturi actualei generații.

Bună ziua, domnule Coraș! Ce mai faceți, sărbătoriți calificarea naționalei?

Ei, nici chiar așa. M-a bucurat victoria băieților cu Israel, însă la cei 64 de ani ai mei și după ce am văzut atâtea în fotbal mă entuziasmez mai greu.

"Să nu ne păcălim"

Vă așteptați să fim pe primul loc în grupă, înaintea ultimei etape?

Nu, de ce să mint? Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că am profitat de o grupă cu adversari facili și de o conjunctură specială. Cu toate acestea, felicitări băieților și selecționerului! Merită această bucurie, după cât au fost criticați în ultimii ani.

În tricoul "Bătrânei Doamne"

Revenirea în elită...

Ei, acum o să spuneți că-s cârcotaș, însă elită era când ne-am calificat noi la turneul final din '84, la care participau numai 8 reprezentative! Acum, cu 24 de participante...

OK, reformulez. Revenirea într-o competiție de anvergură poate însemna un restart pentru întreg fotbalul românesc?

M-aș bucura să fie așa. Pe de altă parte, nici n-aș vrea să ne păcălim, să considerăm că s-au rezolvat toate problemele prin această calificare.

Fan Burcă și Moldovan

Au existat jucători care v-au impresionat în mod deosebit?

Acum, cu Israel, sau în general?

În general, să zicem.

Îmi place mult portarul. Moldovan e un demn urmaș al școlii românești de portari. De asemenea, sunt fan Burcă. Precis în intervenții, calm, greșește foarte rar.

Și cu Israel?

Rațiu și Drăguș mi s-au părut peste toți! La primul se vede că a căpătat multă încredere jucând în prima ligă spaniolă, iar la al doilea că evoluează la o formație unde antrenorul mizează mereu pe el, are un moral excelent.

Voiam să...

Până să mă mai întrebați altceva, să nu uit să fac o mențiune specială pentru Ianis Hagi. După atâtea necazuri prin care a trecut în ultimul an și mai bine, acest gol sper să-l ajute să-și recapete optimismul și încrederea totală în forțele proprii. La doar 25 de ani, acest copil încă are multe de spus și de dat fotbalului.

"Edi le-a dat multora peste nas"

Selecționerul cum vi se pare?

Obținând această performanță, Edi a dat multor contestatari peste nas! Cred că ușor-ușor calcă pe urmele tatălui.

Pare să fi moștenit și o anumită doză de noroc în momentele dificile.

Așa este. Totuși, știți cum se zice, șansa face parte din joc.

La turneul final putem spera la ceva deosebit?

Greu de anticipat. În primul rând, să vedem pe ce loc terminăm calificările și în ce urnă vom fi la tragerea la sorți. Că una e să ai în grupă "monștri" precum Franța, Spania sau Anglia și alta e să prinzi o serie cu Austria, Turcia ori Ungaria.

În 1984 ați avut parte doar de "monștri" ca adversari, Spania, Republica Federală Germană și Portugalia.

Era și greu să fie altfel. Așa cum am mai precizat, erau numai 8 participante. Crème de la crème, cum se zice. Cu cine să pici ca să fie ușor?

În paginile revistei Onze Mondial

Cu cine a fost mai greu?

Păi, chiar nu știu ce să spun... Că superfotbaliști erau și la spanioli, și la nemți, și la portughezi. Căutați să vedeți cu ce echipă s-a prezentat RFG-ul, de exemplu, și nici n-a trecut de grupe!

Schimb de tricouri cu Rummenigge

Un adversar care să vă fi copleșit prin joc, prin atitudine?

Categoric, Rummenigge! Am jucat contra lui și cu naționala, și cu Sportul, pe când el evolua la Inter Milano. Un adevărat Rambo, fantastic clădit fizic, însă și incredibil de viclean! Un "Balon de Aur" veritabil.

Spuneți asta deși în partida directă n-a înscris, ambele goluri ale RFG-ului le-a dat dat Völler.

Ca să fac o glumă, n-a marcat, dar a făcut schimb de tricouri cu Coraș și a fost suficient! :))

Mai aveți tricoul?

Cum - Doamne, iartă-mă! - să renunț la el?! E una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele.

Se putea obține mai mult de o remiză la acel turneu final?

Ca să fac o altă glumă, teoretic se putea, practic nu s-a putut. :)) România avea la acel moment un lot extraordinar, nu uitați că existau trei cluburi care obțineau mari rezultate prin Europa. Cu toate acestea, nu ne-am ridicat la un nivel fizic prea bun întrucât am fost obligați să disputăm toate cele trei meciuri într-o singură săptămână.

"Nicu Ceaușescu nu m-a lăsat la Fenerbahçe"

Totuși, echipele despre care aminteați, Craiova, Dinamo, Steaua, aveau obișnuința de a juca din trei în trei zile.

Da și nu. Și, oricum, nu doar la meganivel. Nimeni nu jucase până atunci într-o săptămână cu Rummenigge, Stielike și Briegel, cu Santillana și Camacho, cu Chalana și Fernando Gomes.

Rummenigge a fost un mare atacant al anilor '80, de două ori câștigător al "Balonului de Aur"

Dumneavoastră ați fost printre remarcații turneului final. Nu v-a căutat nimeni să rămâneți în străinătate, să jucați la un mare club continental?

Acolo, în Franța, nu. Dar în acea vară au venit după mine la București șefii lui Fenerbahçe. Turcii au negociat inclusiv la nivel politic, însă nu s-a putut face nimic, s-a opus Nicu Ceaușescu.

La doar 25 de ani ați ratat o oportunitate mare...

Da, veneam după cel mai bun sezon al meu, câștigasem și titlul de golgheter în Divizia A... Plus Europeanul bun făcut în Franța. N-a fost să fie!

Revenind în actualitate, un sfat pentru elevii lui Iordănescu?

Știu ei mai bine ce au de făcut... Cine sunt eu să dau sfaturi?!

"Tinerii nu reușesc în străinătate din cauza mentalității"

Acum îmbrăcați haina modestiei... Tocmai vorbeam că ați fost cel mai bun fotbalist român la Euro '84!

Dacă insiști, un singur lucru aș vrea să le transmit: să joace fără trac și să se bucure de partidele pe care le vor disputa în Germania! Să fie conștienți că au o șansă imensă, iar dacă vor profita toată cariera lor s-ar putea schimba în bine.

Apropo de jucătorii noștri, de ce credeți că majoritatea nu se adaptează la fotbalul din Occident?

Chestie de mentalitate, că nu calitățile le lipsesc. Altfel, n-ar mai fi cumpărați, nu?

Se mulțumesc cu puțin?

Foarte probabil. Ajung de tineri să câștige multe zeci de mii de euro lunar, știu că au contract pe 4-5 ani și nu mai fac niciun efort să crească în valoare.

Nu mai are loc în fotbal, lucrează la o firmă de construcții

Iar în scurt timp se întorc în Liga 1 sau, în cel mai bun caz, merg la arabi sau în alte campionate obscure.

Ei, la arabi joc și eu, dacă dau jos câteva kilograme! Deși cei din Arabia Saudită văd că s-au plictisit de fotbal la mișto și au făcut niște investiții colosale în transferuri.

La final, am păstrat o întrebare personală: cu ce se mai ocupă Marcel Coraș? Că vă vedem foarte rar spre deloc pe stadioane ori pe la emisiunile tv.

Păi, dacă n-am loc, ce să fac?! Să mă invit singur?!

Și cu ce vă umpleți timpul?

Lucrez la o firmă de construcții a unui prieten. Mai am un an, apoi ies la pensie și o să-mi văd de ale mele.

"Ale dumneavoastră" în materie de fotbal de înseamnă?

UTA și naționala. Voi fi întotdeauna un suporter al acestor echipe.

Vă mulțumim pentru dialog, sănătate multă!

Și eu vă mulțumesc că nu m-ați uitat!

O formulă a naționalei în 1984

CITATE

"La câți români trăiesc în Germania, mă aștept să avem susținere masivă în tribune vara viitoare. Orice detaliu contează la o mare competiție"
"La turneul final, naționala va avea o medie de vârstă ideală, undeva pe la 26-27 de ani. Dacă va fi și Man apt, dacă își va reveni și Cicâldău, care acum pare într-o oarecare eclipsă, dacă Moruțan va căpăta constanță în evoluții, chiar avem o șansă să realizăm lucruri frumoase acolo"
"În '84, Matthäus era tânăr, avea 22-23 de ani, însă era ca un pitbull. Se citea de atunci în atitudinea lui că va deveni un mare fotbalist"
"În 1989, pe când jucam la Victoria, am luat <Gheata de argint> a Europei, după ce am marcat 36 de goluri în 32 de etape. Recunosc, cam o treime dintre ele au fost <nașpa>"
Marcel Coraș

CIFRE

147 de goluri a marcat Coraș în prima divizie din România, în 413 partide. Mai are 2 goluri și 30 de meciuri în Grecia, unde a evoluat un sezon pentru Panionios
36 de selecții a adunat Marcel la prima reprezentativă, pentru care a marcat de 6 ori

Meciurile României în grupa B de la Euro 1984

Spania - România 1-1 (1-0)
Au marcat: Carrasco (22'-pen.) / Bölöni (35')
Spania: Arconada - Urquiaga, Maceda, A. Goicoechea, Camacho - Gallego (73' Julio Alberto), Victor, Gordillo, Señor - Santillana, Carrasco. Selecționer: Miguel Muñoz
România: S. Lung (U Craiova) - Rednic (Dinamo), Iorgulescu (Sportul), Ștefănescu (U Craiova), Ungureanu (U Craiova) - Coraș (Sportul), Dragnea (Dinamo) / 57' Țicleanu (U Craiova), Bölöni (ASA Tg. Mureș), Klein (Corvinul) - Gabor (Corvinul) / 76' Gh. Hagi (Sportul), Cămătaru (U Craiova). Selecționer: Mircea Lucescu

România - RFG 1-2 (0-1)
Au marcat: Coraș (46') / Völler (25', 67')
România: S. Lung (U Craiova) - Rednic (Dinamo), I. Andone (Dinamo), Ștefănescu (U Craiova), Ungureanu (U Craiova) - Dragnea (Dinamo) / 62' Țicleanu (U Craiova), Bölöni (ASA Tg. Mureș), Klein (Corvinul), Gh. Hagi (Sportul) / 46' Zare (FC Bihor) - Coraș (Sportul), Cămătaru (U Craiova). Selecționer: Mircea Lucescu
RFG: Schumacher - B. Förster, K. H. Förster (80' Buchwald), Stielike, Briegel - Matthäus, Meier (65' Littbarski), Brehme - K. H. Rummenigge, Völler, Allofs. Selecționer: Jupp Derwall

România - Portugalia 0-1 (0-0)
A marcat: Nené (81')
România: Moraru (Dinamo) - Negrilă (U Craiova), Iorgulescu (Sportul), Ștefănescu (U Craiova), Ungureanu (U Craiova) - Irimescu (U Craiova) / 59' Gabor (Corvinul), Rednic (Dinamo), Bölöni (ASA Tg. Mureș), Klein (Corvinul) - Coraș (Sportul), Cămătaru (U Craiova) / 34' Augustin (Dinamo). Selecționer: Mircea Lucescu
Portugalia: Bento - Joao Pinto, Eurico, Lima Pereira, Alvaro - Chalana (19' Diamantino), Carlos Manuel (67' Nené), Frasco, Sousa - Gomes, Jordao. Selecționer: Fernando Cabrita

Clasament final grupa B
1. Spania 3 1 2 0 3-2 4p
2. Portugalia 3 1 2 0 2-1 4p
3. RFG 3 1 1 1 2-2 3p
4. România 3 0 1 2 2-4 1p

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Legenda Stelei, dezamăgită de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu: ”M-au terminat!”
Legenda Stelei, dezamăgită de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu: ”M-au terminat!”
Legenda Stelei, dezamăgită de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu: ”M-au terminat!”
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Schimbare la față pentru National Arena. Primăria București a făcut anunțul
Schimbare la față pentru National Arena. Primăria București a făcut anunțul
Schimbare la față pentru National Arena. Primăria București a făcut anunțul

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 00:12
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 00:10
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor
Internațional   |  06 Octombrie 2026, 00:00
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor
Ianis Hagi, primit cu huiduieli de fanii României pe Arena Națională la meciul cu Suedia
Ianis Hagi, primit cu huiduieli de fanii României pe Arena Națională la meciul cu Suedia
Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 23:58
Ianis Hagi, primit cu huiduieli de fanii României pe Arena Națională la meciul cu Suedia
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 23:38
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
Formula 1   |  05 Octombrie 2026, 23:35
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
RTV Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cornel Dinu a dat un verdict dur pentru Gică Hagi după înfrângerea cu Suedia: ”Nu dovedește că are calități de selecționer!”
Echipa Națională   |  09:30
Cornel Dinu a dat un verdict dur pentru Gică Hagi după înfrângerea cu Suedia: ”Nu dovedește că are calități de selecționer!”
Robert Niță l-a dat în judecată pe Florin Prunea: ”S-a depășit cu mult limita”
Diverse   |  09:09
Robert Niță l-a dat în judecată pe Florin Prunea: ”S-a depășit cu mult limita”
Jucătorul care l-a impresionat pe Mihai Stoica în ciuda eșecului cu Suedia: ”Este singurul câștig real din campania asta”
Echipa Națională   |  08:52
Jucătorul care l-a impresionat pe Mihai Stoica în ciuda eșecului cu Suedia: ”Este singurul câștig real din campania asta”
Gică Popescu a penalizat doi tricolori după înfrângerea cu Suedia: ”Total depășiți”
Echipa Națională   |  08:13
Gică Popescu a penalizat doi tricolori după înfrângerea cu Suedia: ”Total depășiți”
Gică Hagi a remarcat trei jucători după România - Suedia 0-1: ”Echipa națională i-a câștigat!” + Anunț despre viitorul său
Echipa Națională   |  00:51
Gică Hagi a remarcat trei jucători după România - Suedia 0-1: ”Echipa națională i-a câștigat!” + Anunț despre viitorul său
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Echipa Națională   |  00:12
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Echipa Națională   |  00:10
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele...
Internațional   |  00:00
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor