Alexandru Meszar i-a clarificat viitorul lui Mircea Rednic la UTA: ”Sunt mici supărări”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Alexandru Meszar i-a clarificat viitorul lui Mircea Rednic la UTA: ”Sunt mici supărări”
Foto: iAMsport.ro / Paul Chirilă  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 20.03.2024 18:25   |  Actualizat: 20.03.2024 19:40

Mircea Rednic (61 de ani) are viitorul la UTA asigurat, poate până când va lua decizia de a se retrage din activitate, conform lui Alexandru Meszar.

După un început modest de sezon, UTA a reușit să lege o serie bună de rezultate spre finalul campionatului regular, în 2024, ajungând la un pas de calificarea în play-off.

Deși ”textiliștii” nu au prins până la urmă top 6, conducătorii tot sunt extrem de mulțumiți de Mircea Rednic și de rezultatele obținute de acesta.

Viitorul lui Rednic la UTA, asigurat

Alexandru Meszar a anunțar că ”Puriul” are parte de susținerea șefilor de la UTA și că ar putea avea șansa de a îl emula pe Sir Alex Ferguson la Arad.

”Avem contract până în 2025 cu domnul Rednic și relația conducerii cu domnul Rednic este foarte ok. Sunt mici supărări pentru că avem un mic grup din Arad, care sunt antrenori, manageri și pe domnul Rednic îl supără.

Trecem peste, importantă este relația conducere-antrenor, stabilitatea la echipa, avem un grup frumos și este în regulă. Poate și mai mult, UTA de obicei nu schimbă antrenorii. Avem răbdare, construim, m-aș bucura să rămână mai mult decât mine la club, dacă se poate.

”Îmi place cum sună Ferguson de Arad”

Îmi place cum sună (n.r. Ferguson de Arad). La tot ce a făcut în fotbalul românesc și internațional ar fi bine să aibă liniștea la club și să își termine cariera la UTA. Sprijinul nostru îl are pentru acest proiect și al publicului, chiar dacă sunt 20-30 de oameni care vor destabilizare.

Vorbim de 98% din public, care sunt cu noi și domnul Mircea. Zic că nu pleacă, în momentul de față de este cel mai titrat antrenor care lucrează în România. Ați dat singurul exemplu de nerefuzat în momentul de față (n.r. Rapid), la celelalte grupări te gândești la continuitate”, a declarat Alexandru Meszar, pentru Fanatik.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Meme Stoica ar fi decis să plece de la FCSB, după conflictul cu Gigi Becali

Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga

Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc

Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
3.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Știri de ultimă oră din sport
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 08:29
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

breaking news Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Pariuri   |  11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
exclusiv Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
SuperLiga   |  10:04
Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
Campania X de la MrBit: trei etape și extrageri speciale până în ianuarie (P)
Pariuri   |  09:25