exclusiv Andrei Prepeliță, după promovarea Gloriei Buzău: ”Acesta e obiectivul!” Ce spune despre posibilele veniri ale lui Tofan, Mitrea sau Bălașa și până când mai are contract cu echipa

Foto 1/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Andrei Prepeliță, după promovarea Gloriei Buzău: ”Acesta e obiectivul!” Ce spune despre posibilele veniri ale lui Tofan, Mitrea sau Bălașa și până când mai are contract cu echipa
Foto: Profimedia  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 05.06.2024 14:42   |  Actualizat: 05.06.2024 19:13

Andrei Prepeliță (38 de ani), antrenorul Gloriei Buzău, a oferit un interviu în exclusivitate pentru iAMsport.ro, după promovarea în Superligă. Acesta a discutat despre perioada de pregătire care urmează, transferuri, obiectivul echipei și nu numai.

Revenită în Superligă după o absență de 15 ani, Gloria Buzău are ca obiectiv menținerea în primul eșalon, la primul sezon pe prima scenă a fotbalului românesc din 2009 încoace.

Așa cum declarase anterior, Andrei Prepeliță plănuiește să mizeze pe același nucleu de jucători precum la Liga 2, dorind să nu aducă prea mulți noi fotbaliști, pentru a menține omogenitatea la nivelul echipei.

Odată cu promovarea, contractul fostului mijlocaș s-a prelungit, iar înțelegerea sa cu Buzău este valabilă până în vara lui 2025.

Andrei Prepeliță: ”A fost un an greu, important e că am reușit promovarea”

Te salut, Andrei! Felicitări, din nou, pentru promovare. Când vă reuniți și începeți pregătirea pentru Liga 1?

Salut, pe 6 iunie, joi. O să avem două cantonamente înainte de startul sezonului, unul în țară, unul în afară. Dorim să avem toate condițiile, terenuri bune, refacere, tot.

Care este situația de la Buzău? Știu că ați avut probleme cu condițiile în acest sezon...

A fost un an greu, important e că am reușit această promovare, acum deja au demarat lucrările pe la stadion, am avut întâlniri cu domnul primar, cu președintele Consiliului, cu domnul Tudose, care susține clubul, am expus problemele avute, mi-au promis că se vor rezolva și deja au început!

Luni a fost prezentat noul președinte, domnul Cristian Bălașa. Ce efect va avea venirea lui în club?

Sunt oameni pe lângă echipă care muncesc, fiecare încearcă să rezolve din problemele pe care le mai avem și, dacă e vorba de jucători, îmi propun soluții, dar e partea sportivă tot eu răspund. Toți vrem binele clubului, analizăm fiecare variantă, vorbesc cu toți oamenii din conducere și încercăm să facem cele mai bune alegeri.

Adi Chică-Roșă a fost golgheterul Gloriei în acest sezon al Ligii 2, cu 8 reușite

După ce ați promovat, ai spus că nu vrei să aduceți foarte mulți jucători, mizați în continuare pe nucleul de la Liga 2?

Da, așa e. Avem, după părerea mea, un nucleu bun de jucători, mulți jucători care au venit și în iarnă, unii care au venit de la început și cu experiență la nivelul Ligii 1. Cred că s-a creat o anumită omogenitate, trebuie să mergem pe ea, să nu schimbăm foarte mult, dar să aducem calitate.

Când faci pasul de la Liga 2 la Liga 1, e cea mai importantă ”armă” omogenitate?

Da, da... noi am suferit la începutul anului trecut, când nu am avut jucători și am fost nevoiți să aducem foarte mulți și am suferit la nivelul omogenității.

Ați avut mai mulți jucători împrumutați, care sunt situațiile lor?

Jucătorii împrumutați termină contractele cu noi și în sensul ăsta vom lua o decizie, nu vreau să dau momentan nume, înainte să discut cu cei din conducere.

Situația contractelor care este? Sunt mulți jucători cărora le expiră înțelegerile?

Nu foarte mulți. Majoritatea dintre ei, nu știu, au avut o clauză ca în cazul în care se promovează, să se prelungească automat. Nu le știu pe de rost, eu mă axez pe partea sportivă.

”Nu pot să spun că nu sunt jucători interesanți, dar nu am vorbit cu ei”

Este adevărat că sunteți interesați de Mihai Bălașa și Bogdan Mitrea?

Nu, nu... sunt lucruri care apar, nu pot să spun că nu sunt doi jucători interesanți, dar nu pot să spun că am vorbit cu ei, m-am gândit, poate, dar nu cred că îmi citește nimeni gândurile! Sunt și alți fundași centrali cu care am discutat.

Consideri că aveți nevoie măcar de un jucător în centrul defensivei?

Nu, nu... dacă avem 13-14 jucători, nucleul despre care vorbeam, pe celelalte posturi trebuie să apară dubluri.

Este Costinel Tofan o variantă pentru voi? El a spus că este în discuții cu o echipă din Liga 1 și că are o relație foarte bună cu tine.

Eu am avut o relație bună cu toți jucătorii, asta am încercat, să îi ajut să se dezvolte, să facem lucruri cât mai bune împreună și cred că am reușit să scot aproape de maximum de la jucătorii pe care i-am antrenat. ”Tofi” e un jucător bun, dar el e un simbol pentru Pitești, e de atâția ani aici și prima opțiune o are la FC Argeș, am vorbit asta chiar și cu Dani (n.r. Coman), nu mă bag eu.

Costinel Tofan, jucător născut la Pitești, evoluează pentru FC Argeș din vara lui 2017

Tofan vorbise chiar frumos despre tine...

Îi mulțumesc! Mai am jucători cu care am lucrat... asta am făcut și la Buzău, am luat o serie de jucători cu care lucrasem la Pitești, dar care nu aveau contracte cu clubul. Cred că performanțele se fac într-un ambient plăcut, în care jucătorii se simt bine, nu trebuie depășită o limită, să se creadă că nu e disciplină, dar lucrurile spuse la momentul potrivit, pe tonul potrivit... trebuie să știi să vorbești cu jucătorii, cu ei faci performanță, trebuie să se simtă importanți.

Obiectivul, ca nou-promovată, va fi salvarea de la retrogradare?

Da, am participat la o ședință cu conducerea și am căzut de acord că, pentru primul an, e bine să facem o echipă bună și să ne menținem în Liga 1. Asta nu înseamnă că nu țintim mai sus! Am mai fost în astfel de situații, când mi se oferă un culoar favorabil, profit. Dar nu trebuie să punem presiune, ne dorim în primul rând să rămânem în Liga 1. Noi plecăm de la un obiectiv, dar încercăm să câștigăm tot timpul următorul meci.

Situația ta care este? Până când mai ai contract cu Buzău?

La fel ca jucătorii... Am fost singurul care a spus public că își dorește promovarea. Sunt un tip asumat, nu am venit la Buzău să mă plimb, am avut contract un an de zile, care s-a extins după promovare. Deci până în vara lui 2025.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo a discutat cu o legendă a ”câinilor” pentru postul de antrenor, dar a doua zi a fost numit altcineva

A ieșit din calculele lui Pancu și poate pleca de la Rapid în iarnă

Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”

Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

Ianis Zicu a șters pe jos cu fostul campion al României: ”Numele și parcursul tău ca jucător au fost mici!”

Bergodi jubilează după revenirea spectaculoasă cu CFR Cluj: ”Așa am schimbat jocul!”

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară

Echipa Națională  |  07 Octombrie 2026, 21:36
2.
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 22:59
3.
Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”
Știri de ultimă oră din sport
Max Verstappen va pleca primul în cursa Sprint din Singapore

Formula 1   |  09 Octombrie 2026, 17:44
Max Verstappen va pleca primul în cursa Sprint din Singapore
Pariuri live pe fotbal în România și Europa (2026)

Pariuri   |  09 Octombrie 2026, 15:37
Pariuri live pe fotbal în România și Europa (2026)
O nouă confruntare în Formula 1. Detaliile esențiale ale Singapore Grand Prix

Formula 1   |  09 Octombrie 2026, 15:34
O nouă confruntare în Formula 1. Detaliile esențiale ale Singapore Grand Prix
Cum s-a descurcat LeBron James la debutul pentru noua sa echipă: ”Am nevoie de adaptare”

Baschet   |  09 Octombrie 2026, 15:15
Cum s-a descurcat LeBron James la debutul pentru noua sa echipă: ”Am nevoie de adaptare”
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
exclusiv Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
SuperLiga   |  09 Octombrie 2026, 14:40
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
Mircea Sandu s-a revoltat după ce a văzut dezastrul din Liga Națiunilor

Echipa Națională   |  09 Octombrie 2026, 13:10
Mircea Sandu s-a revoltat după ce a văzut dezastrul din Liga Națiunilor
AS.RO Tunul financiar reuşit de milionarul care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia! Suma uriaşă câştigată
Tunul financiar reuşit de milionarul care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia! Suma uriaşă câştigată
RTV BOMBĂ! Luca Niculescu își depune mandatul. Când demisionează premierul desemnat, detalii EXCLUSIVE
BOMBĂ! Luca Niculescu își depune mandatul. Când demisionează premierul desemnat, detalii EXCLUSIVE
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

A bifat 3 retrogradări consecutive, iar acum a fost prezentat în SuperLiga, la doar 10 zile după anunțul din Italia
SuperLiga   |  19:56
A bifat 3 retrogradări consecutive, iar acum a fost prezentat în SuperLiga, la doar 10 zile după anunțul din Italia
Formula 1 pregătește revenirea în Africa! Candidatura-surpriză care poate schimba totul
Formula 1   |  19:08
Formula 1 pregătește revenirea în Africa! Candidatura-surpriză care poate schimba totul
exclusiv Dinamo a discutat cu o legendă a ”câinilor” pentru postul de antrenor, dar a doua zi a fost numit altcineva
SuperLiga   |  18:35
Dinamo a discutat cu o legendă a ”câinilor” pentru postul de antrenor, dar a doua zi a fost numit altcineva
iAMsport lansează I AM RETRO, o nouă emisiune cu Adrian Florea și Vlad Ispas
Special   |  18:00
iAMsport lansează I AM RETRO, o nouă emisiune cu Adrian Florea și Vlad Ispas
Max Verstappen va pleca primul în cursa Sprint din Singapore
Formula 1   |  17:44
Max Verstappen va pleca primul în cursa Sprint din Singapore
A ieșit din calculele lui Pancu și poate pleca de la Rapid în iarnă
SuperLiga   |  17:28
A ieșit din calculele lui Pancu și poate pleca de la Rapid în iarnă
Scene halucinante la un meci de juniori! Un fost fotbalist din Liga 1 și-a strâns de gât propriul elev, de față cu ceilalți...
Fotbal   |  16:55
Scene halucinante la un meci de juniori! Un fost fotbalist din Liga 1 și-a strâns de gât propriul elev, de față cu ceilalți copii
Spiritul legendarului Espace și ofensiva Renault de la Paris
Auto   |  16:35