Antonio Sefer, probleme în Israel: ”A fost propus la șapte echipe, însă nu l-a vrut niciuna”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Antonio Sefer, probleme în Israel: ”A fost propus la șapte echipe, însă nu l-a vrut niciuna”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 09.09.2023 12:49   |  Actualizat: 09.09.2023 13:41

Antonio Sefer (23 de ani) s-a transferat în această vară de la Rapid la Hapoel Beer Sheva, unde nu pare să se integreze. Robert Niță a vorbit despre jucătorii români care nu reușesc să se adapteze în străinătate.

Antonio Sefer, ”copilul giuleștiului”, s-a transferat în această vară de la Rapid, pentru suma de 500 de mii de euro.

Ajuns în Israel, fostul mijlocaș al giuleștenilor pare să nu se poată integra.

Cum explică Robert Niță situația lui Antonio Sefer

Robert Niță a vorbit despre situația fotbalistului și a dezvăluit că cei de la Hapoel Beer Sheva nu ar fi impresionați de prestațiile tânărului jucător.

“Avem jucători care merg în Israel. Unii dintre ei sunt de perspectivă și nu își găsesc locul. Păun pleacă, Sefer chiar dacă marchează nu îi e ușor. Ambii sunt la Beer Sheva. Eu știu de la oameni din conducerea clubului că Sefer a fost propus la șapte echipe în Israel.

Au vrut să îl dea împrumut. Și l-au luat în vară, în iunie. Din cele șapte echipe, niciuna nu și-a manifestat un interes real pentru el. E o lovitură mare pentru Rapid că l-a vândut, așa cum este și Dugandzic. Fotbalistic nu știu dacă poate fi înlocuit, dar la 2 milioane, îi puneai fundă, îl luai în brațe și luai și avion particular să îl duci până acolo.”, a spus Robert Niță, conform Fanatik.

900 de mii de euro
este cota lui Antonio Sefer, conform Transfermarkt

Adi Păun, probleme la Hapoel Beer Sheva

Nici Adrian Păun, fostul jucător al celor de la CFR Cluj, nu are o situație mai fericită în Israel.

Hapoel Beer Sheva nu ar mai fi interesată de serviciile fotbalistului, iar totul ar fi plecat din luna mai, atunci când mijlocașul a fost implicat într-un scandal teribil la derby-ul cu Maccabi Haifa, 2-1 în play-off, scriu cei de la ProSport.

Totul ar fi început după fluierul final, într-un moment în care Păun a intrat într-un conflict cu un adversar, l-a împins și apoi l-a călcat, după care a urmat o bătaie generală. Românul s-a ales cu cinci etape de suspendare, iar ”inamicul” său, Zaarura, a încasat 15 meciuri de pauză.

1 milion de euro
este cota lui Adrian Păun, potrivit Transfermarkt

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43