exclusiv Antrenorul de la FCSB a chemat 5 jucători în birou pentru a le spune că vor fi dați afară și i-a lăsat mască: ”Michael Jackson, stă bicicleta fără cric aici!”
Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Antrenorul de la FCSB a chemat 5 jucători în birou pentru a le spune că vor fi dați afară și i-a lăsat mască: ”Michael Jackson, stă bicicleta fără cric aici!”
Alina Popa | Publicat: 22.04.2026 10:19 | Actualizat: 22.04.2026 21:19
În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, fostul mijlocaș al lui FCSB, Adi Popa (37 de ani), a dezvăluit un episod petrecut în perioada dinaintea pandemiei, când echipa se pregătea să plece în cantonament în Spania.
Actualul jucător al Stelei a povestit cum el, alături de Cristi Bălgrădean, Crisi Manea, Thierry Moutinho și Diogo Salomao, au fost chemați de antrenorul Bogdan Vintilă în biroul său pentru a fi anunțați că nu vor face parte din lotul pentru deplasare.
Adrian Popa: ”Era tot pervazul ăla la geam numai cu tămâie”
Fotbaliștii enumerați mai sus aveau să primească niște vești proaste, însă episodul avea să aibă și un iz de amuzament, din pricina atmosferei complet neașteptate din biroul lui Vintilă.
Adi Popa: Se pleca în iarnă, înainte de pandemie, în cantonament în Spania. Și ne-a chemat Vintilă în birou la el pe mine, pe Bălgrădean, pe Manea, pe Moutinho și Salomao să ne anunțe că nu ne ia în cantonament. Am deschis ușa, am intrat acolo, nu vedeai nimic, frate, era fum.
Costin Ștucan: Era o candelă cu tămâie, nu?
Adi Popa: Una? Era tot pervazul ăla la geam numai cu tămâie.
Florin Prunea: Pe bună, mă?
Adi Popa: Da. Și am intrat acolo, îl căutam pe el, că nu l vedeam. Dar zice 'Pufi' (n.r. Bălgărdean): <<Michael Jackson, stă bicileta fără cric aici>>. <<Adică, adică, 'Pufi'?>>. <<Păi nu te văd, Mister, unde ești?>>
Costin Ștucan: Nu poți să te impui în fața jucătorilor care se distrează pe tema asta, îți dai seama.
Florin Prunea: Vintilă a luat-o și el pe partea asta cu biserica, nu?
Adi Popa: Cred că doar atunci.
Costin Ștucan: Doar pentru impresie?
Adi Popa: Cred, e părerea mea personală.

Bogdan Vintilă, un sezon la FCSB
În prezent antrenor la Dunărea Giurgiu, echipă din Liga 3, Bogdan Vintilă a fost principal la FCSB în perioada august 2019 - iulie 2020.
Tehnicianul român avea să fie retrogradat la echipa secundă a bucureștenilor, ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare din play-off.
În cariera de antrenor, Bogdan Vintilă le-a mai pregătit pe Viitorul Constanța, Voluntari, Metaloglobus, România U17, Concordia Chiajna și Argeș.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite






