Anunțul făcut de Mihai Rotaru în privința transferurilor după ce Universitatea Craiova s-a reunit: "Facem tot posibilul să îi avem cât mai repede"

Costel Gâlcă a ajuns pe banca Universității în această primăvară Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Anunțul făcut de Mihai Rotaru în privința transferurilor după ce Universitatea Craiova s-a reunit: "Facem tot posibilul să îi avem cât mai repede"
Foto: Sport Pictures  |   Costel Gâlcă a ajuns pe banca Universității în această primăvară

George Drafta   |   Publicat: 10.06.2024 21:08   |  Actualizat: 10.06.2024 20:41

Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, este dispus să investească în această vară astfel încât oltenii să poată să se întărească în prespectiva noului sezon competițional. Patronul a anunțat că antrenorul ar putea primi 4-5 nume noi în lot chiar în prima parte a pregătirilor.

Craiova a revenit în Europa după doi ani de absență, iar "juveții" încearcă să ajungă în premieră în faza finală a uneia dintre cele 3 competiții continentale.

La ultima prezență au fost foarte aproape, după ce au pierdut play-off-ul doar la loviturile de departajare în fața celor de la Hapoel Beer Sheva.

Gâlcă primește întăriri

Acum, Mihai Rotaru este pregătit să bage mâna adânc în buzunar ca Universitatea să facă față atât provocărilor din cupele europene, dar să conteze și în lupta pentru un titlu așteptat în Bănie de 33 de ani.

Iar primul 11 s-ar putea schimba vizibil în această vară după venirea unor jucători pe care oficialii echipei i-au ochit deja.

„Avem oferte făcute deja, avem ținte. Facem tot posibilul să îi avem cât mai repede. Încercăm să aducem jucători care să pună umărul la echipă. Noi mereu vrem.

La o valoare primară, cred că vom aduce 4-5 jucători. 3 vrem să aducem urgent, am fi vrut să-i avem deja cu noi”, a fost declarația dată de Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Absenți la reunire

Până să îi primească pe cei care să ridice nivelul echipei, Gâlcă trebuie să se descurce la primele antrenamente ale perioadei precompetiționale cu aproximativ jumătate dintre fotbaliștii din lot.

Nu mai puțin de 7 dintre ei se află la echipele naționale, iar altora 4 urmează să li se decidă viitoarul în următoarea perioadă. Două plecări au fost oficializate înainte de prima ședință de pregătire din această vară.

Mateiu a ajuns la Petrolul, în timp ce Raul Silva și-a reziliat angajamentul cu oltenii.

Iată care au fost jucătorii care s-au prezenta la reunirea de luni dimineață.

Portari: L. Popescu, S. Lung jr., Lazar, Goga.

Fundaşi: Vlădoiu, Gaşpar, Benga.

Mijlocaşi: Screciu, Căpăţână, Baiaram, Creţu, Houri, Danciu, Lăpădătescu, Petculescu.

Atacanţi: Mitriţă, Ivan, Markovic, Bană, Koljic, D. Barbu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”

FC Botoșani și Oțelul au dat-o la pace în ultima partidă a turului! Idowu a salvat un punct în prelungiri

Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”

Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”

Florinel Coman a rupt tăcerea despre revenirea la FCSB

Negocieri în impas la Dinamo! Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
2.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
3.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Știri de ultimă oră din sport
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție

Auto   |  09 Noiembrie 2026, 23:04
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos

Formula 1   |  09 Noiembrie 2026, 20:54
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori

Fotbal   |  09 Noiembrie 2026, 19:12
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 18:25
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”

Handbal   |  09 Noiembrie 2026, 17:48
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”

Formula 1   |  09 Noiembrie 2026, 17:16
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
AS.RO Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
RTV Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Ionuț Radu a rupt tăcerea după scandalul de la echipa națională: ”Sănătatea mea nu este un subiect de negociere”
Echipa Națională   |  23:46
Ionuț Radu a rupt tăcerea după scandalul de la echipa națională: ”Sănătatea mea nu este un subiect de negociere”
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Auto   |  23:04
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
SuperLiga   |  22:31
Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
FC Botoșani și Oțelul au dat-o la pace în ultima partidă a turului! Idowu a salvat un punct în prelungiri
SuperLiga   |  22:05
FC Botoșani și Oțelul au dat-o la pace în ultima partidă a turului! Idowu a salvat un punct în prelungiri
Mircea Sandu, săgeți către Răzvan Burleanu: ”Orice om normal la cap ar fi spus pas”
Diverse   |  21:23
Mircea Sandu, săgeți către Răzvan Burleanu: ”Orice om normal la cap ar fi spus pas”
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
Formula 1   |  20:54
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
exclusiv Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea...
SuperLiga   |  20:19
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Fotbal   |  19:12