Arena pe care joacă o echipă de Superligă, scoasă la vânzare. Ce decizie se poate lua pe viitor în privința ei

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Arena pe care joacă o echipă de Superligă, scoasă la vânzare. Ce decizie se poate lua pe viitor în privința ei
Foto: Sportpictures  |  

George Drafta   |   Publicat: 30.03.2025 21:45   |  Actualizat: 30.03.2025 21:45

Clubul Oțelul Galați s-ar putea trezi cu o altă problemă, după ce echipa a ajuns să se zbată în subsolul clasamentului. Stadionul pe care evoluează formația fanion a Galațiului ar putea să ajungă în proprietatea autorităților locale, care ar putea să ia decizia să îl demoleze pentru a construi o arenă nouă. Ceea ce va însemna automat câțiva ani de pribegie pentru "oțelari".

Unul dintre stadioanele pe care se dispută partide de SuperLigă ar putea să devină în curând inutilizabil pentru meciurile de fotbal.

Arena celor de la Oțelul și-ar putea schimba proprietarul în următoarea perioadă, iar Primăria Galați ia în calcul să dărâme actuala construcție pentru a ridica în loc alta nouă.

Stadionul celor de la Oțelul Galați, imposibil de administrat de către combinatul siderurgic

Conform actelor, stadionul este deținut de combinatul Liberty, confruntat însă cu o situație economică foarte dificilă. Compania a intrat deja în concordat preventiv, iar perspectivele nu sunt deloc unele încurajatoare.

Combinatul Sidex a fost principalul sponsor al echipei gălățene până la dispariția fostei societăți care administra clubul, în 2016

Astfel, există datorii în cuantum de 600 de milioane de euro, iar angajații au întârzieri în ceea ce privește plata salariilor. O parte dintre creanțe sunt către Primăria Galați, iar aceastea ar putea fi anulate doar prin cedarea unor bunuri.

În acest caz, a stadionului cu o capacitate de 13.500 de locuri, conform Gsp. Dacă lucrurile vor urma această linie, atunci Primaria Galați va dori să ridice o nouă arenă în oraș, chiar pe locul actualului amplasament al stadionului Oțelul.

Inițial, era luată în calcul varianta Dunărea, dar se pare că aceasta ar fi căzut între timp, iar edilul Ionuț Pucheanu a comunicat deja acest lucru opiniei publice.

Proiect deocamdată doar pe hârtie

Totuși, dorința primarului din urbea moldavă a rămas deocamdată doar la stadiul de proiect.

Ionuț Pucheanu este primar al Galațiului din 2020

Unul dintre motivele pentru care nu se poate avansa la nivel de materializare este faptul că autoritățile locale își doresc o arenă cu o capacitate aproape dublă decât cea din prezent.

Iar acest lucru nu poate fi implementat unde se află în prezent stadionul Oțelului, din cauza faptului că spațiul nu este suficient pentru ridicarea unei astfel de construcții.

Până să se concretizeze un astfel de proiect, Oțelul încearcă să obțină salvarea de la retrogradare, astfel încât echipa să joace în continuare meciuri de primă ligă pe propriul stadion.

Cu un nou antrenor, Laszlo Balint, gălățenii merg luni la Buzău pentru meciul cu Gloria, din etapa a 2-a a play-out-ului SuperLigii.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Formula 1   |  09:27