foto Au sărit scântei pe Giulești! Cele două echipe s-au prins într-un meleu în dreptul băncii rapidiste. Săpunaru și Sivis au ieșit șifonați

Momentele tensionate apărute la marginea terenului, în repriza secundă Galerie foto(10) Galerie foto (10 fotografii): Au sărit scântei pe Giulești! Cele două echipe s-au prins într-un meleu în dreptul băncii rapidiste. Săpunaru și Sivis au ieșit șifonați
Foto: iAMsport.ro  |   Momentele tensionate apărute la marginea terenului, în repriza secundă

George Drafta   |   Publicat: 18.08.2024 23:21   |  Actualizat: 19.08.2024 00:04

La câteva minute după ce rapidiștii au deschis scorul din penalty, spiritele s-au încins pe stadion, în contextul în care dinamoviștii încercau să reechilibreze situația de pe tabelă. A fost suficient un gest nesportiv pentru ca situația să scape de sub control.

La jumătatea părții secunde, giuleștenii și dinamoviștii au avut ceva de împărțit după o fază care nu anunța vreun moment tensionat.

Sivis a mers să repună o minge din tușă pentru dinamoviști, iar rapidiștii l-au șicanat pe francez, încercând să îl împiedice să reia cât mai repede jocul.

Sivis a schimbat tricoul

Acesta a fost foarte deranajat de gestul făcut de banca rapidistă și a reacționat nervos, moment în care fotbaliștii de rezervă ai gazdelor au ripostat. Iar de aici și până la un scandal în toată regula a fost doar un pas.

Foto 9/10

Toată lumea aflată în zona băncii de rezerve a Rapidului a încercat să intervină și să aplaneze conflcitul spontan. După câteva zeci de secunde în care spiritele au fost înfierbântate, arbitrul Iulian Călin a intervenit și a dictat sancțiuni împotriva "beligeranților".

Săpunaru și Blazek s-au ales cu câte un cartonaș galben din tabăra rapidistă, în timp ce din partea cealaltă au fost îngălbeniți Bani și Sivis.

Francezul de altfel a fost și nevoit să își schimbe tricoul de joc, deoarce aceasta s-a rupt, cel mai probabil în meleul din dreptul băncii de rezerve a Rapidului.

Foto 2/10

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Baciu a vorbit despre plecarea de la FCSB: ”Nu cred că mai contez eu!” + Drăguș, după primul meci în tricoul roș-albastru: ”E un sentiment plăcut”

Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”

Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”

Gigi Becali nu l-a iertat pe fotbalistul de la FCSB după egalul cu Petrolul: ”E prea lent!”. Ce spune despre viitorul lui Baciu și varianta Șumudică

A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”

FCSB - Petrolul Ploiești 2-2. Un nou pas greșit pentru roș-albaștri! ”Lupii galbeni” rămân pe loc de play-off

Cele mai citite

Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”

Echipa Națională  |  13 Septembrie 2026, 21:07
1.
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

Inedit  |  12 Septembrie 2026, 14:48
2.
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo

SuperLiga  |  14 Septembrie 2026, 10:55
3.
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
Știri de ultimă oră din sport
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
SuperLiga   |  15 Septembrie 2026, 00:03
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 23:48
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
FCSB - Petrolul Ploiești 2-2. Un nou pas greșit pentru roș-albaștri! ”Lupii galbeni” rămân pe loc de play-off
FCSB - Petrolul Ploiești 2-2. Un nou pas greșit pentru roș-albaștri! ”Lupii galbeni” rămân pe loc de play-off
SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 21:00
FCSB - Petrolul Ploiești 2-2. Un nou pas greșit pentru roș-albaștri! ”Lupii galbeni” rămân pe loc de play-off
U Cluj - Oțelul Galați 3-0! Ardelenii au pus capăt seriei de înfrângeri consecutive

SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 20:32
U Cluj - Oțelul Galați 3-0! Ardelenii au pus capăt seriei de înfrângeri consecutive
OFICIAL | Tavi Popescu, prezentat la echipa lui Charalambous și Pintilii. ”Un transfer important”

Internațional   |  14 Septembrie 2026, 19:10
OFICIAL | Tavi Popescu, prezentat la echipa lui Charalambous și Pintilii. ”Un transfer important”
Lando Norris, nemulțumit după cursa de la Madrid: cere schimbări la circuit și la regula VSC

Formula 1   |  14 Septembrie 2026, 18:42
Lando Norris, nemulțumit după cursa de la Madrid: cere schimbări la circuit și la regula VSC
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
RTV Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 septembrie. Trump susține că Rusia și Ucraina au convenit să nu își mai atace infrastructura energetică

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

O nouă ”remontada” spectaculoasă pentru Cristi Chivu! Inter a întors meciul cu Udinese și s-a impus cu 5-3
Serie A   |  00:35
O nouă ”remontada” spectaculoasă pentru Cristi Chivu! Inter a întors meciul cu Udinese și s-a impus cu 5-3
Baciu a vorbit despre plecarea de la FCSB: ”Nu cred că mai contez eu!” + Drăguș, după primul meci în tricoul roș-albastru: ”E...
SuperLiga   |  00:18
Baciu a vorbit despre plecarea de la FCSB: ”Nu cred că mai contez eu!” + Drăguș, după primul meci în tricoul roș-albastru: ”E un sentiment plăcut”
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
SuperLiga   |  00:03
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
SuperLiga   |  23:48
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
Gigi Becali nu l-a iertat pe fotbalistul de la FCSB după egalul cu Petrolul: ”E prea lent!”. Ce spune despre viitorul lui...
SuperLiga   |  23:26
Gigi Becali nu l-a iertat pe fotbalistul de la FCSB după egalul cu Petrolul: ”E prea lent!”. Ce spune despre viitorul lui Baciu și varianta Șumudică
Nicușor Dan, declarație despre conflictul FCSB - CSA Steaua. Reacția suporterilor din Ghencea: ”A evitat un răspuns clar!”
Liga 2   |  22:42
Nicușor Dan, declarație despre conflictul FCSB - CSA Steaua. Reacția suporterilor din Ghencea: ”A evitat un răspuns clar!”
exclusiv A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
SuperLiga   |  22:12
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
FCSB - Petrolul Ploiești 2-2. Un nou pas greșit pentru roș-albaștri! ”Lupii galbeni” rămân pe loc de play-off
SuperLiga   |  21:00