Borisav Burmaz s-a pus la punct cu istoria Rapidului! Ce l-a impresionat la gruparea din Giulești: ”Este o nebunie”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Borisav Burmaz s-a pus la punct cu istoria Rapidului! Ce l-a impresionat la gruparea din Giulești: ”Este o nebunie”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 30.12.2023 13:29   |  Actualizat: 30.12.2023 17:05

Borisav Burmaz (22 de ani), unul dintre jucătorii transferați de Rapid în această perioadă, a oferit primele concluzii după decizia de a semna cu clubul din Giulești.

Rapid a făcut deja trei transferuri importante în perioada de mercato a acestei ierni. Oficialii clubului din Giulești i-au adus pe Florent Hasani, Borisav Burmaz și Ermal Krasniqi, iar acum ar negocia pentru Damjan Djokovic, mijlocașul FCSB-ului.

Borisav Burmaz: ”De abia aștept să joc în fața fanilor, am văzut atmosfera la meciuri, este o nebunie”

Ajuns în Giulești, Burmaz a vorbit despre deizia de a semna cu gruparea alb-vișinie și a făcut o scurtă descriere a carierei sale. Fotbalistul s-a arătat încântat de atmosfera din Giulești și a declarat că abia așteaptă să joace în fața fanilor.

”Sunt foarte fericit, mulțumesc pentru modul în care am fost întâmpinat, mă simt ca acasă. Este un club mare, cu o istorie importantă, fani minunați, a fost o decizie ușoară. Știu că s-au împlinit 100 de ani de istorie pentru club, se luptă la titlu, mi-a plăcut proiectul pe care oamenii de aici mi l-au prezentat, așa că a fost o decizie ușoară.

Am marcat 10 goluri în campionatul Serbiei, sper să înscriu cât mai mult și aici. Am jucat la cel mai mare club din Serbia, Steaua Roșie, am fost căpitanul echipei de tineret, am jucat în Liga Campionilor la acel nivel, am fost golgheter, apoi am debutat la echipa mare.

Am jucat și la echipele naționale de tineret și am fost în vederile selecționatei mari, sper ca prin evoluțiile de la Rapid să ajung și acolo. Vreau să marchez minim 10 goluri în acest sezon, pentru Rapid.

De abia aștept să joc în fața fanilor, am văzut atmosfera la meciuri, este o nebunie”, a declarat Borisav Burmaz, pentru FC Rapid.

Rapid a încheiat anul pe locul 4 în clasamentul Superligii

Rapid a încheiat anul pe locul patru în clasamentul din Superligă, cu 33 de puncte acumulate în cele 21 de meciuri disputate.

Deși primul obiectiv, câștigarea Cupei, a fost spulberat, giuleștenii se focusează pe singurul scop rămas: câștigarea campionatului.

Dan Șucu face toate demersurile necesare pentru a crește șansele grupării pregătite de Bergodi, motiv pentru care a transferat deja jucători importanți, precum Hasani, Burmaz sau Krasniqi. După pauza competițională, giuleștenii vor primi vizia celor de la FCU Craiova 1948, în duelul din etapa cu numărul 22 a Superligii.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica

Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”

Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Tenis   |  11 Noiembrie 2026, 09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)

Baschet   |  11 Noiembrie 2026, 09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
SuperLiga   |  10:03
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
Stranieri   |  09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Tenis   |  09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Baschet   |  09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13