Care sunt favoritele la titlu pentru Cristiano Bergodi în acest sezon al SuperLigii: "Au cele mai bune echipe"

Bergodi a preluat-o pe U Cluj de la Ioan Ovidiu Sabău Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Care sunt favoritele la titlu pentru Cristiano Bergodi în acest sezon al SuperLigii: "Au cele mai bune echipe"
Foto: Sport Pictures  |   Bergodi a preluat-o pe U Cluj de la Ioan Ovidiu Sabău

George Drafta   |   Publicat: 01.12.2025 23:12   |  Actualizat: 02.12.2025 00:16

Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Cluj, a vorbit la finalul partidei cu Universitatea Craiova, scor 0-0, despre lupta pentru titlu din actuala stagiune. Tehnicianul susține că două foste echipe antrenate de el se vor bate pentru trofeu, Universitatea Craiova și Rapid.

Cristiano Bergodi a fost în trecut antrenor atât în Bănie cât și în Giulești, cu oltenii fiind foarte aproape de titlu în 2020.

Atunci, alb-albaștrii au pierdut "finala campionatului" cu CFR Cluj, scor 1-3 și au amânat fiesta revenirii la supremație în cea mai importantă competiție internă.

Bergodi a numit favoritele la titlu în acest sezon

Totuși, tehnicianul Universității Cluj vorbește despre faptul că juveții se pot gândi la trofeul SuperLigii la felul în care evoluează în prezent. Italianul consideră că Rapid va fi principala rivală la titlu a formației lui Filipe Coelho.

Bergodi, pe vremea în care o antrena pe Universitatea Craiova

"Craiova are calitate, are jucători foarte buni, am văzut cum a jucat cu Rapid, care e pe primul loc, prima repriză a fost extraordinară a Craiovei. Craiova e o echipă foarte bună și cred că e principala favorită la titlu.

După, e și Dinamo, dar cred că e Craiova acum. Craiova și Rapid au cele mai bune echipe”, a fost părerea lui Bergodi la flash interviurile de la finalul duelului din etapa a 18-a a SuperLigii.

Bergodi, mulțumit cu remiza în fața "leilor" Băniei

Tehnicianul "șepcilor roșii" are toate motivele să fie satisfăcut pentru rezultatul scos de jucătorii săi în fața ocupantei locului patru din SuperLigă. Baiaram & Co au dominat autoritar pe Cluj Arena, raportul șuturilor pe poartă fiind 8-0 în favoarea alb-albaștrilor.

Universitatea Cluj va juca în această săptămână cu Sepsi, în Cupa României și cu Hermannstadt în SuperLigă

”E un punct câștigat, pentru că am întâlnit o echipă foarte, foarte bună, a arătat asta în prima repriză. Noi în a doua repriză am reglat ceva, se pare că jucătorii au înțeles ce am vorbit la pauză.

Am avut și noi situația cu Lukic. Cine a intrat de pe bancă, a intrat bine. Suntem acolo, am reușit să revenim puțin. Acum urmează meciul de Cupă, unde vrem să fim protagoniști și sper să câștigăm meciul cu Sepsi", a mai precizat antrenorul ardelenilor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Un antrenor din SuperLiga, la un pas de despărțire! Problemele financiare au umplut paharul

Fostul atacant din SuperLiga s-a stins din viață la 38 de ani. Care a fost cauza decesului

Robert Niță a intervenit instant după ce Florin Gardoș a lansat acuzații în direcția lui Dan Șucu! Ce a spus noul șef din Giulești

Dinamo a decis! Plătește 500.000 de euro pentru transfer: ”Îl cumpărăm”

Raul Rusescu a răbufnit la adresa fotbalistului de la FCSB: ”Nu ai absolut niciun motiv pentru care să joci cu el!”

S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj

Cele mai citite

Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”

Special  |  03 Noiembrie 2026, 20:38
1.

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
2.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

SuperLiga  |  02 Noiembrie 2026, 15:31
3.
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
Știri de ultimă oră din sport
AC Milan - Ferencvaros: primul mare test al rossonerilor din luna noiembrie (P)

Europa League   |  04 Noiembrie 2026, 20:27
AC Milan - Ferencvaros: primul mare test al rossonerilor din luna noiembrie (P)
TAS, decizie dură în cazul Anei Maria Bărbosu! Lovitură majoră pentru gimnasta care a scris istorie la Paris

Gimnastică   |  04 Noiembrie 2026, 20:08
TAS, decizie dură în cazul Anei Maria Bărbosu! Lovitură majoră pentru gimnasta care a scris istorie la Paris
Owono a rupt tăcerea după decesul lui Jesus de Miguel: ”Sunt cele mai grele zile din viața mea”

Internațional   |  04 Noiembrie 2026, 20:00
Owono a rupt tăcerea după decesul lui Jesus de Miguel: ”Sunt cele mai grele zile din viața mea”
Dinamo a decis! Plătește 500.000 de euro pentru transfer: ”Îl cumpărăm”
Dinamo a decis! Plătește 500.000 de euro pentru transfer: ”Îl cumpărăm”
SuperLiga   |  04 Noiembrie 2026, 19:19
Dinamo a decis! Plătește 500.000 de euro pentru transfer: ”Îl cumpărăm”
Haos total în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii la un singur meci. Bătaia generală a durat 40 de minute
video Haos total în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii la un singur meci. Bătaia generală a durat 40 de minute
Fotbal   |  04 Noiembrie 2026, 18:56
Haos total în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii la un singur meci. Bătaia generală a durat 40 de minute
Marele Circ fără numărul 1 în 2027! Care este motivul

Formula 1   |  04 Noiembrie 2026, 18:25
Marele Circ fără numărul 1 în 2027! Care este motivul
AS.RO Gigi Becali nu mai ştie cifrul de la seiful lui. Singurul om care îl cunoaşte: Şi mail-ul, parolele, numai el
Gigi Becali nu mai ştie cifrul de la seiful lui. Singurul om care îl cunoaşte: Şi mail-ul, parolele, numai el
RTV Valentina Pelinel și Cristi Borcea au fost nași de cununie. Ținutele impecabile pe care le-au purtat. Au fost ca scoși din cutie. Toți invitații i-au admirat întreaga seară / GALERIE FOTO
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au fost nași de cununie. Ținutele impecabile pe care le-au purtat. Au fost ca scoși din cutie. Toți invitații i-au admirat întreaga seară / GALERIE FOTO
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
exclusiv Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
Special   |  03 Noiembrie 2026, 20:38
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Spectacol total în Leipzig - City! Lens, umilință istorică pe teren propriu! Rezultatele serii în Liga Campionilor
Champions League   |  23:58
Spectacol total în Leipzig - City! Lens, umilință istorică pe teren propriu! Rezultatele serii în Liga Campionilor
Un antrenor din SuperLiga, la un pas de despărțire! Problemele financiare au umplut paharul
SuperLiga   |  23:42
Un antrenor din SuperLiga, la un pas de despărțire! Problemele financiare au umplut paharul
Surprize la Paris: Djokovic și Zverev, învinși încă din turul al doilea!
Tenis   |  23:18
Surprize la Paris: Djokovic și Zverev, învinși încă din turul al doilea!
Rafael Câmara debutează în Formula 1 în fața propriilor suporteri, la Interlagos
Formula 1   |  22:47
Rafael Câmara debutează în Formula 1 în fața propriilor suporteri, la Interlagos
Fostul atacant din SuperLiga s-a stins din viață la 38 de ani. Care a fost cauza decesului
SuperLiga   |  22:19
Fostul atacant din SuperLiga s-a stins din viață la 38 de ani. Care a fost cauza decesului
Robert Niță a intervenit instant după ce Florin Gardoș a lansat acuzații în direcția lui Dan Șucu! Ce a spus noul șef din...
SuperLiga   |  21:33
Robert Niță a intervenit instant după ce Florin Gardoș a lansat acuzații în direcția lui Dan Șucu! Ce a spus noul șef din Giulești
AC Milan - Ferencvaros: primul mare test al rossonerilor din luna noiembrie (P)
Europa League   |  20:27
AC Milan - Ferencvaros: primul mare test al rossonerilor din luna noiembrie (P)
TAS, decizie dură în cazul Anei Maria Bărbosu! Lovitură majoră pentru gimnasta care a scris istorie la Paris
Gimnastică   |  20:08