Concluziile lui Victor Angelescu, după remiza dintre Rapid și CFR Cluj: ”Trebuie să vedem cum ne adaptăm la antrenor și staff”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Concluziile lui Victor Angelescu, după remiza dintre Rapid și CFR Cluj: ”Trebuie să vedem cum ne adaptăm la antrenor și staff”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 21.07.2024 16:23   |  Actualizat: 21.07.2024 16:29

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a vorbit despre meciul dintre giuleșteni și CFR Cluj, încheiat cu o remiză, 2-2.

Rapid și CFR Cluj s-au întâlnit în a doua etapă a Superligii, într-un meci încheiat cu o remiză, 2-2. La finalul partidei, Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, a vorbit despre schimbările pe care clubul le-a suferit în ultimul timp.

Victor Angelescu: ”Este o perioadă de tranziție pentru că avem un alt antrenor”

Oficialul consideră că rezultatul înregistrat contra echipei pregătite de Dan Petrescu este unul pozitiv, însă, în opinia sa, formația mai are nevoie de câteva etape pentru a se obișnui cu sistemul și cerințele lui Neil Lennon.

”Vă dați seama că am fost bucuros, din moment ce am dat gol în minutul 97. E bine că măcar am făcut acest egal și nu am pierdut meciul.

Este o perioadă de tranziție pentru că avem un alt antrenor, un antrenor străin, care nu a mai fost în campionatul României. Am schimbat și sistemul. Ambele lucruri necesită o perioadă de acomodare. Nu știu dacă tranziție e cel mai bun cuvânt, dacă la asta s-a referit și Viorel Moldovan.

Cred că trebuie să așteptăm să treacă măcar cinci, șase etape. Că să avem o primă concluzie. E prea devreme după etapa a doua. Am întâlnit un adversar puternic, știm cu toții ce înseamnă CFR Cluj. Vă dați seama, ca rapidist, că îmi doream victoria. Trebuie să vedem cum arătăm după ce asimilăm acest sistem și cum ne adaptăm la antrenor și la staff”, a declarat Victor Angelescu, pentru Gsp.

Viorel Moldovan: ”Orice jucător este o pierdere pentru echipa noastră”

Și Viorel Moldovan, președintele clubului, a comentat performanța contra grupării pregătite de Dan Petrescu. Fostul atacant a vorbit și despre accidentarea suferită de Albion Rrahmani, care a ieșit în lacrimi de pe teren.

”Nu au cedat chiar dacă au fost momente foarte dificile. Nu știu care e situația lui, sperăm să nu fie grav, să-l avem în următoarele etape. Orice jucător este o pierdere pentru echipa noastră.

Până la urmă este bine că ajungem în situații de a marca. Sunt momente în care nu ești inspirat în fața porții. Am avut azi, în prima repriză, ocazie prin Burmaz, în fața porții, dar Sava a făcut minuni. Și la faza lui Rrahmani a intervenit bine, a respins cu piciorul”, a spus Viorel Moldovan după Rapid - CFR 2-2.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica

Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”

Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Tenis   |  11 Noiembrie 2026, 09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)

Baschet   |  11 Noiembrie 2026, 09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
Stranieri   |  09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Tenis   |  09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Baschet   |  09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”