corespondența antalya Copilul crescut de Dinamo s-a făcut mare! Ricardo Grigore, interviu fără perdea pentru iAMsport.ro: ”Aș fi putut face mai mult pentru club, dar...” . Detalii din culise despre sezonul retrogradării

Ajuns în ”Groapă” în 2007, anul ultimului titlu, Rici a făcut toți pașii până la seniori: toate grupele de copii și juniori, trofee juvenile, Dinamo II și, evident, meciuri la al doilea cel mai titrat club de fotbal din țară.

Considerat un ”wonderkid” și un posibil ”produs de export”, cariera fundașului s-a împotmolit pe parcurs.

Într-un interviu acordat iAMsport.ro, în cantonamentul din Antalya, bucureșteanul explică ce n-a mers în acești ani, dar și ghinioanele de care s-a lovit.

În același timp, unul dintre cei 53 de jucători utilizați în anul retrogradării, Rici povestește, cu lux de amănunte, problemele de atunci, dar și perioada de după. Atât pentru el, cât și pentru club.

”Zeljko Kopic este diferit față de toți antrenorii pe care i-am avut”

Ricardo, cum este în cantonament? A trecut partea grea?

Da, oarecum. Acum simțim ce am muncit. Încă este încărcătură, dar este normal. Sper să ne simțim mult mai bine săptămâna viitoare, pentru că vine meciul.

Crezi că a fost o problemă de ordin fizic pentru Dinamo în acestă primă parte?

Nu, suntem monitorizați. Totuși, a venit un antrenor nou cu un stil nou de joc. E normal să își facă pregătirea lui.

Ai prins mulți antrenori la Dinamo. Cum este Kopic?

Este diferit față de ce am avut! Abordează un sistem diferit. Am mai jucat cu 3 fundași și cu alți antrenori, dar schimbat pe parcurs. El, însă, joacă așa clasic. E un sistem cu dinamică mare la linia de fund.

Se simte o schimbare la nivel mental?

Clar! A venit cu altă abordare, altă mentalitate. Cred că Dinamo asta a căutat, să fie ceva diferit din acest punct de vedere față de Ovidiu Burcă.

”Dinamo din 2007 este total diferit de cel din prezent”

Ești aici din 2007, de la ultimul titlu. Ce mai este Dinamo azi?

Dinamo de atunci cu cel de acum este total diferit. Am prins vreme bună la juniori. Echipa mare încă funcționa bine când eram la juniori. Ulterior, când am ajuns la seniori, am prins o generație care avea spiritul de a se bate la campionat. Ușor-ușor s-a pierdut acest spirit, din diverse cauze.

Mai impune azi Dinamo teamă?

Eu cred că da, pe un fond de joc bun, se poate. E nevoie de constanță în rezultate și un joc solid.

Cum ți-ai caracteriza timpul petrecut la Dinamo, la seniori? Ai fi putut face mai mult?

Sigur că da! Am avut un parcurs foarte bun, la început. Multă lume mă vedea ca pe un viitor transfer. Nu vreau să mă scuz neapărat pe mine, dar nici situația clubului nu m-a ajutat încât să pot să plec în străinătate, să am un alt drum.

”Tot haosul a început când domnul Negoiță a declarat public că vinde clubul pentru 1 leu”

Când simți că a început decăderea pentru Dinamo?

În momentul în care domnul Ionuț Negoiță a declarat public că vinde clubul pentru 1 leu. A început tot haosul atunci. Mi-aduc aminte că eram curtat de ceva echipe din Italia. Una, din ce știu eu, era Cagliari. Conducerea, ca orice club, voia mai mult. Italienii voiau să dea 600.000 (n.r. de euro), clubul voia un milion. Totul s-a petrecut la început de 2020. Am avut un ghinion teribil.

De ce?

Directorul sportiv al lor a făcut un accident de mașină, a fost aproape de moarte. S-a schimbat omul în funcție, a venit și pandemia... totul a luat o întorsătură ciudată în cariera mea.

În 2020?

Și în 2019, mă simțeam foarte bine. Venisem de la EURO U21 2019. Chiar dacă nu am jucat la acel Campionat European, am simțit cum e să fii în fotbalul mare, m-am simțit fotbalist, am stat la masa bogaților. Am văzut ce nivel de profesionalism este acolo. Am venit cu un aer proaspăt. Noi, în acel an, am fost în play-out. Uitasem de toate astea, eram dornic să demonstrez. Aveam și niște discuții.

Ce fel de discuții?

Mai în glumă, cu colegii de atunci de la echipa națională. Și ei își doreau, Steaua (n.r. – FCSB), Viitorul, ca noi să fim în play-off, să fie campionatul mai strâns. Aveam și niște pariuri, dar lucrurile au degenerat în acea vară.

”Programasem botezul copilului după retrogradare. Rămăsesem blocat. Toți, la eveniment, mă întrebau de Dinamo”

Ce ai simțit când a retrogradat Dinamo?

E o întrebare mai... personală. M-am închis, doar apropiații știu prin ce am trecut. Când a fost meciul, returul, am stat acasă. A fost o perioadă grea, nu mai eram dorit. A doua zi, multă lume nu știe, îmi programasem botezul copilului după retrogradare. Știam că vom trece de baraj. Știam că vom trece, că vom sărbători, mă rog, confirma, că ne vom salva, că de sărbătorit n-ar fi fost.

Când am deschis televizorul, a doua zi dimineață, trebuia să plec la biserica, cu familia. Atunci, am realizat că echipa nu mai este în prima ligă. N-aș mai vrea să retrăiesc acest sentiment. Mi-a stricat tot la acel moment, am trecut foarte greu peste. M-am adunat greu.

De ce?

Trebuie să fiu concentrat pe acel moment, cu familia. Rămăsesem în casă și îmi suna telefonul. ”Ce facem, unde ne vedem?”. Rămăsesem blocat. Nu puteam să vin și să mimez un zâmbet. Mai ales, după, invitații... când ajungeau... era vâlvă. Toți mă întrebau de Dinamo. Cum să explici tuturor? Și ce? Ei mă identificau cu Dinamo.

Câți din colegii de atunci au venit la botez?

Puțini. Și cei care au venit, nu erau implicați în meci. Toate invitațiile s-au anulat. Majoritatea au fost afectați, au suferit un șoc drastic, indiferent de ce a zis lumea.

”A fost dezorganizare la nivel de conducere. Eram ai nimănui”

De ce nu ai rămas la Dinamo după retrogradarea în Liga 2?

Nu. Nu din cauza retrogradării, ci din cauza oamenilor care au fost până la momentul ăla. N-am fost important șase luni, poate aș fi jucat echipa. Au plecat toți jucătorii, au avut voie, și-au găsit echipe sau ce au făcut și am rămas eu. Trebuia să rămân și să joc. Am luat decizia de a pleca. Eram prea încărcat emoțional. Lumea mă înjura, primeam mesaje... nu mă deranjează, dar mi se pare penibil. Nu joc șase luni, nu sunt decisiv, dar tu mă înjuri tot pe mine? Ce vină am eu?

Simți că s-a vrut retrogradarea echipei?

N-aș spune asta, dar lucrurile din jurul echipei, dezorganizarea la nivel de conducere, a fost ceva ce n-am întâlnit în curtea școlii. Nu știai cine e patron, director sportiv, manager. Aveai o problemă, cu cine discutai? Cei de la insolvență. Dar nu depindea de ei! Eram ai nimănui.

”E fotbal, eu sunt vinovat, nu familia!”

Cum vezi Dinamo acum? Aveți putere să vă salvați?

Sigur! Salvarea depinde chiar de cum începi. Și campionatul regular, și play-out-ul. Ai, în play-out, un meci de șase puncte. Legi 2-3 meciuri victorioase, urci pe 7-8. Pierzi 2-3, ești în Liga 2. Avem nouă finale. N-avem voie să facem pași greșiți. Faci un pas greșit, te scuzi după câteva victorii.

Rici, ce ai putea să transmiți suporterilor echipei la care ai crescut, dar care te-au înjurat?

Să analizeze mai mult lucrurile din acest punct de vedere. Să gândească mai bine când vor să facă un rău. Eu sunt imun acestor mesaje. Mă ambiționez cu ele. Nu decad la nivel mental sau moral. Nu mă mai afectează absolut nimic în afară de răutăți. Când se trece la familie. Bine, până acum nu s-a întâmplat. E fotbal, eu sunt vinovat, nu familia.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.