Cristi Balaj a spus ce se întâmplă cu Deac și Camora, la CFR Cluj: ”După ultima etapă vom trage linie”

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Cristi Balaj a spus ce se întâmplă cu Deac și Camora, la CFR Cluj: ”După ultima etapă vom trage linie”
Foto: Sport Pictures  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 28.04.2025 15:59   |  Actualizat: 28.04.2025 15:59

Cristi Balaj (53 de ani), președinte la CFR Cluj, a vorbit despre viitorul fundașului stânga Mario Camora (38 de ani) și cel al extremei dreapta Ciprian Deac (39 de ani) la formația din Gruia.

Ciprian Deac și Mario Camora sunt două dintre legendele formației pregătite de Dan Petrescu, iar contractele lor cu gruparea din Gruia expiră la finalul acestui sezon.

Fotbalistul din ofensiva ardelenilor a bifat în acest sezon 23 de prezențe, a marcat două goluri și a oferit 7 pase decisive, în toate competițiile, în timp ce fundașul și-a făcut apariția în 32 de meciuri.

Rămân Deac și Camora la CFR Cluj? Cristi Balaj: "La final ne punem la masă și stabilim împreună"

Cristi Balaj, președintele de la CFR Cluj, a spus că vor exista negocieri în privința viitorului celor doi fotbaliști la gruparea ardeleană, la finalul sezonului.

În cazul în care cei doi veterani își vor agăța ghetele în cui, oficialul ”feroviarilor” și-a exprimat dorința ca aceștia să continue în cadrul clubului din Gruia.

”Înțelegerea în ceea ce îl privește pe Cipri și pe Camora a fost că după ultima etapă vom trage linie. Vom sta împreună și vom discuta în funcție de ce își doresc ei, de situația lor medicală, de cum se simt, vom decide împreună!

Înțelegerea este foarte clară. La final ne punem la masă și stabilim împreună. Sunt doi jucători care merită respect din partea clubului și unul din motivele pentru care le-a fost prelungit contractul este pentru că se leagă multe trofee câștigate, meciuri, bucurii trăite împreună față de acești doi jucători.

Adică s-au întâmplat mult prea multe în trecut ca să nu avem respect pe tot ce înseamnă Nu știu când se va întâmpla să se retragă, nu știu când va fi acest moment, dar mi-aș dori să rămână în cadrul clubului”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Fanatik.

Mario Camora este la CFR Cluj din anul 2011

CFR Cluj se află în cursa pentru titlul de campioană

Formația pregătită de Dan Petrescu este una dintre echipele care se luptă la titlul de campioană a României. De asemenea, echipa clujeană va disputa finala Cupei României, contra celor de la Hermannstadt.

”Feroviarii” ocupă în acest moment locul 4 în play-off, cu 34 de puncte, la 8 lungimi distanță de liderul FCSB, care are un meci în plus.

CFR Cluj a avut o serie de 5 sezoane consecutive (2018-2022) în care a câștigat campionatul, hegemonia sa fiind oprită de Farul Constanța (2023) și FCSB (2024).

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”

După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său

Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo

Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”

FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul loc în clasament

Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat

Cele mai citite

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
1.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Serie A  |  04 Noiembrie 2026, 10:29
2.
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj

SuperLiga  |  04 Noiembrie 2026, 13:13
3.
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 19:59
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf

Rugby   |  06 Noiembrie 2026, 19:24
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 18:38
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 18:00
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj

Diverse   |  06 Noiembrie 2026, 16:43
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
AS.RO Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
RTV S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
SuperLiga   |  23:55
Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
SuperLiga   |  23:38
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
SuperLiga   |  23:25
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
SuperLiga   |  23:06
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul...
SuperLiga   |  22:30
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul loc în clasament
exclusiv Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
SuperLiga   |  22:09
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
SuperLiga   |  21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Conference League   |  19:59