Dan Petrescu, anunț important cu privire la jucătorul ”dat dispărut” de la CFR Cluj

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Dan Petrescu, anunț important cu privire la jucătorul ”dat dispărut” de la CFR Cluj

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 20.07.2024 15:42   |  Actualizat: 20.07.2024 17:35

Dan Petrescu (56 de ani) a mărturisit că fundașul care era considerat deja transferat, Karlo Muhar (28 de ani), a revenit la antrenamentele celor de la CFR Cluj.

Karlo Muhar, jucător de bază al celor de la CFR Cluj, a fost considerat, pentru o perioadă, transferat de la CFR Cluj.

Plecarea lui Philip Otele era pusă ”la pachet” cu cea a mijlocașului croat, însă la Al-Wahda a fost prezentat oficial doar nigerianul.

Karlo Muhar a revenit la antrenamentele celor de la CFR Cluj

În cadrul conferinței de presă, Dan Petrescu a anunțat că Muhar a revenit la antrenamentele echipei din Gruia.

Antrenorul a mărturisit că nu ar vrea ca mijlocașul să părăsească echipa, însă alegerea va rămâne, în cele din urmă, a lui.

”Azi a venit la antrenament, ieri a fost la antrenament. A lipsit o perioadă, pentru că era plecat. El știe mai bine. Cei din conducere, poate. Acum, vă spun sincer, eu n-aș vrea să plece. Un jucător care a dat 10 goluri la echipă și îl cunosc bine, pentru că la Kayserispor l-am antrenat, la CFR l-am antrenat și un jucător de valoare ți-l dorești, dar până la urmă fiecare jucător are dreptul să aleagă ce e mai bine pentru el și pentru familia lui, era o ofertă bună, dar deocamdată nu s-a concretizat. Nu se știe dacă pleacă sau nu”, a spus Dan Petrescu.

Foto 2/2

2 milioane de euro
este cota lui Karlo Muhar, potrivit Transfermarkt.

Neil Lennon a vorbit în termeni laudativi despre Dan Petrescu

Pentru CFR Cluj urmează ”derby-ul feroviar” cu Rapid, programat sâmbătă, de la 22:00, pe Giulești. Neil Lennon a avut doar cuvinte de laudă la adresa ”Bursucului”, despre care consideră că este o legendă în România.

”În primul rând, Dan Petrescu este un antrenor excelent, are un palmares foarte bun în România. În al doilea rând, cei de acolo au o mentalitate puternică, au revenit și au câștigat de la 0-2, va fi un meci intens, cu ritm, CFR are un stil direct, trebuie să ne adaptăm, să ne impunem noi jocul asupra lor.

Am jucat contra lui de 4 ori anii trecuți. Ne-a eliminat din Liga Campionilor, ceea ce a fost dezamăgitor, am considerat că trebuia să câștigăm la noi acasă.

Apoi am mai jucat contra lui, este un antrenor foarte inteligent, știe ce vrea de la jucătorii lui, are un stil de joc eficient, trebuie să respect asta. Este o legedă aici în România”, a spus Neil Lennon, în cadrul conferinței de presă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier

Diverse   |  15 Noiembrie 2026, 10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57