Daniel Niculae nu vede bine viitorul lui Marius Șumudică: ”Lumea nu mai are răbdare”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Daniel Niculae nu vede bine viitorul lui Marius Șumudică: ”Lumea nu mai are răbdare”
Foto: profimediaimages  |  

Marius Ivașcu   |   Publicat: 16.01.2025 23:49   |  Actualizat: 16.01.2025 23:38

Președintele celor de la Hermannstadt, Daniel Niculae (42 de ani), a comentat forma prin care trece Rapid sub comanda antrenorului Marius Șumudică (53 de ani) și presiunile făcute de suporterii giuleșteni în urma rezultatelor obținute de ”alb-vișinii”.

Marius Șumudică a revenit pe banca Rapidului la sfârșitul verii trecute, după ce giuleștenii au avut un început slab de campionat sub conducerea lui Neil Lennon. Deși suporterii ”alb-vișinii” au cerut insistent numirea lui tehnicianului, aceștia au început să-l critice pe antrenor din cauza rezultatelor modeste obținute de echipă sub comanda sa

Cu Marius Șumudică la cârma echipei, Rapid are un bilanț de șașe victorii, șase egaluri și trei înfrângeri, rezultate cu care au terminat anul 2024 pe locul opt în campionat, la doar două distanță de ocupanta ultimului loc de play-off, ocupat de Petrolul.

Daniel Niculae: ”Toată lumea vrea rezultate”

Daniel Niculae a comentat situația în care se află formația din Giulești. Fostul oficial al Rapidului este de partea lui Marius Șumudică, deoarece, după părerea acestuia, a fost nevoit să repare greșelile făcute în începutul de sezon, însă este conștient că fanii din tribune au pretenții mai mari și o răbdare scăzută față de anii trecuți.

„Rapidul de la începutul sezonului a arătat într-un fel, iar Şumi a încercat să repare greşelile care au fost făcute. Din păcate, lumea nu mai are răbdare, iar suporterii Rapidului, deşi sunt foarte înfocaţi, par să nu mai aibă acea răbdare cu care erau obişnuiţi. Se schimbă generaţiile, atât pe teren, cât şi în tribune, şi apar oameni care îşi doresc rezultate.

Toată lumea vrea rezultate, pentru că este greu să susţii o echipă de fotbal. Ca să-şi atingă obiectivele, e nevoie şi de bani, şi nu puţini, în funcţie de echipă şi de obiectivele fiecăruia”, a declarat Daniel Niculae pentru Orangesport.

Marius Șumudică, dezamăgit de atitudinea suporterilor

Marius Șumudică i-a criticat pe suporterii formației din Giulești din cauza atmosferei create de aceștia în timpul meciurilor. Antrenorul este de părere elevii săi ar trebui să fie susținuți pe întreaga durata a partidei, iar fanii să-și exprime nemulțumirea după fluierul final al arbitrului.

”Înaintea mea au fost antrenori la care, chiar dacă rezultatele nu erau OK în anumite meciuri, exista oarecare liniște până se termină partida. După care, dacă existau reproșuri sau ceva de genul ăsta, erau făcute după meci, fiindcă timp de 90 de minute bubuia galeria pe stadion.

De când am venit eu, mă așteptam la altceva. Mă așteptam și eu să am măcar același tratament. Dar acum, din minutul 20 sau din minutul 30, deja dacă o simplă pasă este dată înapoi, suntem comentați, apostrofrați și echipa simte asta”, a declarat Marius Șumudică pentru GSP.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo are ofertă de 1,8 milioane de euro pentru Alex Musi! Impresarul jucătorului pune presiune pe conducere: ”Trebuie să înțeleagă”

Victor Becali nu se lasă impresionat de victoria ”câinilor” din derby: ”A fost și 'Noul Dinamo' și tot nu a jucat în Europa”

”A fost penibil! Nu a învățat nimic din pățania de la meciul cu Elveția”. L-a atacat dur pe Daniel Pancu, după ieșirea nervoasă a tehnicianului din derby

Marius Baciu, după FCSB - FC Botoșani 3-2: ”Au fost o povară pentru noi”

Dumiter iese la atac: ”Se joacă cu soarta noastră! Cine plânge mai mult primește mai mult în România”

Bîrligea nu a mai rezistat: ”Stați acasă dacă ne înjurați!” + Tavi Popescu a răbufnit: ”Joc prea puțin, nu merit asta, sunt supărat că nu sunt titular!”

Cele mai citite

”Îmi cer iertare”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului

Natație  |  15 August 2026, 14:00
1.
”Îmi cer iertare”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”

SuperLiga  |  16 August 2026, 09:00
2.
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”
Drama din cariera gimnastei române care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”

Gimnastică  |  15 August 2026, 19:03
3.
Drama din cariera gimnastei române care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”
Știri de ultimă oră din sport
Briatore nu are dubii. ”Liberty Media a dus Formula 1 într-o nouă eră”

Formula 1   |  18 August 2026, 10:21
Briatore nu are dubii. ”Liberty Media a dus Formula 1 într-o nouă eră”
Ce mai inventează Vassaras: o echipă primește aceeași brigadă de arbitri în două meciuri, în zece zile!

Fotbal   |  18 August 2026, 09:44
Ce mai inventează Vassaras: o echipă primește aceeași brigadă de arbitri în două meciuri, în zece zile!
Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinatti! Urmează un adversar foarte dificil pentru româncă

Tenis   |  18 August 2026, 08:54
Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinatti! Urmează un adversar foarte dificil pentru româncă
Marius Baciu, după FCSB - FC Botoșani 3-2: ”Au fost o povară pentru noi”
Marius Baciu, după FCSB - FC Botoșani 3-2: ”Au fost o povară pentru noi”
SuperLiga   |  18 August 2026, 08:39
Marius Baciu, după FCSB - FC Botoșani 3-2: ”Au fost o povară pentru noi”
Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!

Special   |  18 August 2026, 08:00
Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!
Dumiter iese la atac: ”Se joacă cu soarta noastră! Cine plânge mai mult primește mai mult în România”
Dumiter iese la atac: ”Se joacă cu soarta noastră! Cine plânge mai mult primește mai mult în România”
SuperLiga   |  18 August 2026, 00:24
Dumiter iese la atac: ”Se joacă cu soarta noastră! Cine plânge mai mult primește mai mult în România”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!! Adevărul a ieșit la iveală abia acum!
Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!! Adevărul a ieșit la iveală abia acum!
RTV Imagini cu casa fabuloasă a lui David Popovici. Are piscină semiolimpică la scară
Imagini cu casa fabuloasă a lui David Popovici. Are piscină semiolimpică la scară
Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!
Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!
Special   |  18 August 2026, 08:00
Viața bate filmul: povestea omului care a dezvăluit cel mai mare scandal din fotbalul german!
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Carlos Sainz vrea să rămână la Williams pentru 2027. Culisele negocierilor
Formula 1   |  13:34
Carlos Sainz vrea să rămână la Williams pentru 2027. Culisele negocierilor
Dinamo are ofertă de 1,8 milioane de euro pentru Alex Musi! Impresarul jucătorului pune presiune pe conducere: ”Trebuie să...
SuperLiga   |  13:06
Dinamo are ofertă de 1,8 milioane de euro pentru Alex Musi! Impresarul jucătorului pune presiune pe conducere: ”Trebuie să înțeleagă”
De comedie! CCA, după ce a delegat aceeași brigadă de arbitri: ”Ne-a scăpat! Promitem că nu se va mai întâmpla!”
Fotbal   |  12:33
De comedie! CCA, după ce a delegat aceeași brigadă de arbitri: ”Ne-a scăpat! Promitem că nu se va mai întâmpla!”
Victor Becali nu se lasă impresionat de victoria ”câinilor” din derby: ”A fost și 'Noul Dinamo' și tot nu a jucat în Europa”
SuperLiga   |  12:05
Victor Becali nu se lasă impresionat de victoria ”câinilor” din derby: ”A fost și 'Noul Dinamo' și tot nu a jucat în Europa”
30 de ani de la ziua în care, la Brno, începea legenda lui ”Il Dottore”
Moto   |  11:38
30 de ani de la ziua în care, la Brno, începea legenda lui ”Il Dottore”
exclusiv Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
Stranieri   |  11:07
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
Briatore nu are dubii. ”Liberty Media a dus Formula 1 într-o nouă eră”
Formula 1   |  10:21
Briatore nu are dubii. ”Liberty Media a dus Formula 1 într-o nouă eră”
Ce mai inventează Vassaras: o echipă primește aceeași brigadă de arbitri în două meciuri, în zece zile!
Fotbal   |  09:44