Daniel Pancu, prezentat oficial la Rapid într-un eveniment tensionat: galerie în boicot, Dan Șucu a vorbit despre ”unitate”, iar obiectivul e play-off-ul

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Daniel Pancu, prezentat oficial la Rapid într-un eveniment tensionat: galerie în boicot, Dan Șucu a vorbit despre ”unitate”, iar obiectivul e play-off-ul

Vlad Stoica   |   Publicat: 29.05.2026 21:08   |  Actualizat: 30.05.2026 00:27

Daniel Pancu a fost prezentat oficial ca noul antrenor principal al celor de la Rapid București, într-un eveniment desfășurat în Giulești și marcat de tensiuni majore între conducere și suporteri.

Evenimentul a început cu o prezență redusă a suporterilor, aproximativ 80 de fani fiind în tribune. Ulterior, o parte importantă a galeriei a refuzat să intre pe stadion, protestând în fața arenei și întrerupând atmosfera festivă pregătită pentru revenirea lui Pancu.

Galeria a boicotat prezentarea lui Pancu

Situația a escaladat în momentul în care Dan Șucu a coborât în parcarea Sălii Rapid pentru a încerca să îi convingă pe suporteri să participe la eveniment.

”Băieți, Liviule, începem o nouă eră, haideți să facem treabă. Eu nu am avut treabă cu Jandarmeria, nu e sub conducerea mea, eu nu am posibilitatea să controlez Jandarmeria, să dau ordine. Să avem o sărbătoare frumoasă, hai să o facem, a venit și Pancone cu noi”, le-a transmis Dan Șucu, conform gsp.ro.

”Domnule Șucu, avem amici, colegi și prieteni rapidiști care și-au pierdut job-urile și familia din cauza Jandarmeriei, nu ne-ați ajutat deloc!”, i-au transmis suporterii giuleșteni omului de afaceri, fără să renunțe la demers.

Dan Șucu: ”Asta vă urez amândurora”

În cadrul conferinței de presă, Dan Șucu a transmis un discurs amplu despre direcția clubului și colaborarea din cadrul staffului tehnic.

”Șeful meu, domnul Victor Angelescu, m-a delegat pe mine în seara asta să vă salut și să le spun oficial bine ați revenit celor doi colegi ai noștri, Pancone și Marius, bine ați revenit și Doamne ajută. Sunt bogat, am doi de Dani, de Danieli, un Daniel la Genoa (n.r. Daniele De Rossi) și un Daniel la București. Amândoi de succes, amândoi anul trecut au făcut ceva excepțional și speranța mea e ca anul acesta să facă ceva și mai mult.

Ce au făcut ei? Au reușit, așa cum este firea lor, să fie lideri atât pe marginea terenului, cât și în vestiar, în fața tuturor băieților. Au reușit ca băieții pe care i-au antrenat să îi respecte, să îi iubească, să lupte pentru ei, să facă tot ce pot mai mult ca să se simtă antrenorul lor respectat și iubit. Asta au reușit ei și sper din toată inima să reușim la Rapid acest lucru.

Ce mai văd și îmi place foarte mult la Genoa este o colaborare excepțională între antrenor și director sportiv și asta vă urez amândurora, o colaborare bună și să facem cât putem mai bine pentru club. Totul pentru club, asta ne interesează. Nu existăm noi ca persoane, nu suntem noi jucători, nu suntem noi directori, nu sunt eu. Suntem întotdeauna noi. Noi, nu eu.

Mai mult decât atât, și unul și celălalt iubește să promoveze tineri. Niciunul dintre ei nu vede tinerețea ca pe o boală, o vede ca pe o perspectivă de dezvoltare. Ei au fost tineri la rândul lor, au primit șansa pe care au primit-o și au transformat-o în realitate. Amândoi Danielii mei sunt oameni care iubesc să promoveze tineri și sunt convins că îi vor promova.

Bine ați venit, domnilor. Eu nu mai stau aici, la vârsta mea nu puteți vorbi liber cu toată lumea, vă încurc, mă duc să mă ocup de lucrurile care vă ajută, nu care vă încurcă. Doamne ajută!”, a declarat Dan Șucu.

Pancu: obiectiv play-off și titlu

Daniel Pancu a vorbit deschis despre obiectivele sale, menționând că își dorește performanță imediată la Rapid.

”Da, cu Bilașco mă cunosc de mulți ani, am jucat împreună la Rapid, am lucrat la CFR și am un feeling că înțelegerea între noi va fi una bună, atât profesional cât și uman, și vom rămâne cumva în istoria Rapidului cu o performanță, că asta înseamnă la început un loc de cupă europeană, că înseamnă o Cupă a României sau obiectivul meu personal, acela de a câștiga și campionatul Ligii 1, nu doar al Ligii 3 ca antrenor al Rapidului.

Este o zi extraordinară, o așteptam de mult. Am mai spus și zilele trecute, am antrenat Rapidul în condiții grele, foarte grele, mă refer la infrastructură și la perioada tulbure de după renașterea noastră practic, care a avut loc în 2017. Unii îi spun karma, eu îi spun legea compensației. În momentul de față Rapid este un club complet și pregătit de performanță. Cel mai important este unitatea despre care vorbeam zilele trecute: suporteri, patronat, club, echipă, care din punctul meu de vedere ne va face foarte greu de învins.

Obiectivele mele vor fi mereu mai îndrăznețe decât cele ale clubului, chiar dacă în contract este un obiectiv; acela este strict contractual, pentru că se poate ajunge la despărțire dacă nu este realizat. Cred că o evaluare corectă a sezonului viitor va putea fi făcută doar după ce campania de transferuri se va încheia, pentru că Rapid are nevoie de sânge proaspăt, jucători noi și jucători pregătiți de performanță, nu doar de a juca în play-off-ul Superligii.Cu siguranță va fi un an greu, dar în același timp, pe feeling, cred că va fi un an la finalul căruia vom avea parte de satisfacție.

După meciul din Giulești Rapid - CFR 1-2 am avut primele discuții cu Rapid, dar nu au fost discuții, ci doar o cafea. Până la încheierea campionatului nu am discutat nimic serios. După ce am terminat cu CFR, am venit la București și am vorbit despre colaborare.

M-am întâlnit întâmplător în aceeași zi cu trei jucători ai Rapidului în mall și unul dintre ei mi-a spus: „Mister, trebuie să veniți să dați cu pumnul în masă”. Ce pumn în masă? Doar dacă ne îmbătăm dăm cu pumnul în masă. La mine înseamnă reguli foarte stricte și disciplină. Trebuie să dai totul pentru echipă. Am șapte lucruri legate de echipă pe care la CFR le-am spus verbal, aici probabil o să le și afișez.

Domnul Șucu spunea mai devreme că un jucător va trebui să joace pentru un antrenor. Nu! Dacă reușesc să joace și pentru tine, atunci e un mare bonus. Jucătorul trebuie să joace pentru cel care îl plătește. E obligatoriu. Jucătorul plătit trebuie să se antreneze 100% zilnic, pentru că este plătit, are un salariu, nu merge la muncă și nu se trezește ca cineva care are copii acasă și rate la bancă.

Da, nu poți să-l compari pe Săpunaru cu altcineva, era greu să faci trecerea asta. Sunt mai mulți jucători care pot fi lideri la Rapid, dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Dobre a fost căpitanul echipei sezonul acesta, dar a avut și momente când a intrat în conflict cu suporterii. Nu ai voie la Rapid să faci asta. De fapt, nicăieri nu ai voie să faci asta. Trebuie să respecți niște lucruri și să te respecți pe tine.

Primul obiectiv este calificarea în play-off. Știți că Săpunaru este într-un proces cu clubul și nu cred că sunt relații cordiale în momentul de față, pentru că l-am întrebat și eu ieri la meciul cu Steaua și sunt momentan lucruri greu de rezolvat.Abia aștept să lucrez la un club plătit la zi. Dacă m-am descurcat în condiții mai grele, nu cred că voi avea probleme din acest punct de vedere. Mi-aș dori, dacă sunt jucători care vor să plece de la CFR, ori liberi, ori care și-ar dori să vină și avem posibilitatea să îi luăm, da, 1-2, dar nu sunt cei apăruți în ziar. Deocamdată avem și portar la echipa națională, nu trebuie să vorbim despre alt portar”, a spus Daniel Pancu, conform sursei citate.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristiano Bergodi, reacție controversată după ce U Cluj a încasat 4 goluri: ”Sunt mulțumit, unul dintre cele mai bune jocuri”

Daniel Pancu, spumos după nebunia de la Cluj: ”Tot meciul și toate deciziile au fost de povestit ani la rând. Un thriller!”

Andrei Nicolescu, reacție după ce Dinamo a fost reclamată la UEFA: ”Când ești provocat, este foarte greu să te abții”

U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2

Marius Șumudică, victorie cu gust amar în fața cumnatului său: ”Cu un ochi râd, cu un ochi plâng”

Mihai Stoica l-a ironizat pe Andrei Cordea: ”Îl crede cineva?”

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”

Diverse  |  11 Octombrie 2026, 17:42
2.
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 19:57
3.
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
Știri de ultimă oră din sport
U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2
U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2
SuperLiga   |  12 Octombrie 2026, 22:56
U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2
Citroën reinventează legendarul 2 CV
Citroën reinventează legendarul 2 CV
Auto   |  12 Octombrie 2026, 21:47
Citroën reinventează legendarul 2 CV
Marius Șumudică, victorie cu gust amar în fața cumnatului său: ”Cu un ochi râd, cu un ochi plâng”
Marius Șumudică, victorie cu gust amar în fața cumnatului său: ”Cu un ochi râd, cu un ochi plâng”
SuperLiga   |  12 Octombrie 2026, 21:13
Marius Șumudică, victorie cu gust amar în fața cumnatului său: ”Cu un ochi râd, cu un ochi plâng”
Dat ”dispărut”, Hendrik Klein susține că deține 50% din CFR Cluj! Ce acord ar fi semnat cu Ioan Varga și cine sunt investitorii pe care îi vrea în Gruia

SuperLiga   |  12 Octombrie 2026, 20:28
Dat ”dispărut”, Hendrik Klein susține că deține 50% din CFR Cluj! Ce acord ar fi semnat cu Ioan Varga și cine sunt investitorii pe care îi vrea în Gruia
CFR Cluj câștigă la Mioveni și se apropie de zona de play-off

SuperLiga   |  12 Octombrie 2026, 20:01
CFR Cluj câștigă la Mioveni și se apropie de zona de play-off
Planul lui Reghecampf care i-ar putea schimba calculele lui Becali! Ce i-a cerut finanțatorului FCSB

SuperLiga   |  12 Octombrie 2026, 19:22
Planul lui Reghecampf care i-ar putea schimba calculele lui Becali! Ce i-a cerut finanțatorului FCSB
AS.RO De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: Îi merge foarte bine
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: Îi merge foarte bine
RTV E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Cristiano Bergodi, reacție controversată după ce U Cluj a încasat 4 goluri: ”Sunt mulțumit, unul dintre cele mai bune jocuri”
SuperLiga   |  23:58
Cristiano Bergodi, reacție controversată după ce U Cluj a încasat 4 goluri: ”Sunt mulțumit, unul dintre cele mai bune jocuri”
Daniel Pancu, spumos după nebunia de la Cluj: ”Tot meciul și toate deciziile au fost de povestit ani la rând. Un thriller!”
SuperLiga   |  23:44
Daniel Pancu, spumos după nebunia de la Cluj: ”Tot meciul și toate deciziile au fost de povestit ani la rând. Un thriller!”
Andrei Nicolescu, reacție după ce Dinamo a fost reclamată la UEFA: ”Când ești provocat, este foarte greu să te abții”
SuperLiga   |  23:11
Andrei Nicolescu, reacție după ce Dinamo a fost reclamată la UEFA: ”Când ești provocat, este foarte greu să te abții”
U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2
SuperLiga   |  22:56
U Cluj - Rapid 3-4! Meci electrizant în Ardeal, decis în minutul 88! Giuleștenii au urcat pe locul 2
Kimi Antonelli poate deveni campion mondial la Austin! De ce rezultate are nevoie pentru a-și asigura titlul
Formula 1   |  22:50
Kimi Antonelli poate deveni campion mondial la Austin! De ce rezultate are nevoie pentru a-și asigura titlul
Florin Bratu, demis de Partizani Tirana după înfrângerea din derby
Fotbal   |  22:08
Florin Bratu, demis de Partizani Tirana după înfrângerea din derby
Citroën reinventează legendarul 2 CV
Auto   |  21:47
Citroën reinventează legendarul 2 CV
Marius Șumudică, victorie cu gust amar în fața cumnatului său: ”Cu un ochi râd, cu un ochi plâng”
SuperLiga   |  21:13