Dănuț Lupu îi transmite lui Cristi Săpunaru că a venit momentul să se retragă din activitate: ”Trebuie să înțeleagă că are o vârstă”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Dănuț Lupu îi transmite lui Cristi Săpunaru că a venit momentul să se retragă din activitate: ”Trebuie să înțeleagă că are o vârstă”

Radu Secoșan   |   Publicat: 20.07.2023 13:44   |  Actualizat: 20.07.2023 14:48

Cristi Săpunaru (39 de ani) urmează să schimbe prefixul vârstei până la finalul acestui sezon, motiv pentru care Dănuț Lupu (56 de ani) consideră că a venit momentul ca ”emblema” și căpitanul Rapidului să se retragă din activitate.

Rapid are ca obiectiv titlul în acest sezon, însă primele semne nu au fost încurajatoare pentru giuleșteni. În prima etapă, formația bucureșteană a reușit să obțină cu greu o remiză împotriva lui Sepsi, datorită unui gol anulat controversat.

Marius Ștefănescu, fotbalist dorit insistent de Rapid, reușise să deschidă scorul în partea secundă, însă reușita sa a fost anulată pentru un offside la Pavol Safranko.

În cele din urmă, echipa pregătită de Cristiano Bergodi a reușit să țină de un punct, dar au existat anumite aspecte care i-au nemulțumit pe fani.

Săpunaru, ”îndemnat” să se retragă

De exemplu, prestația căpitanului Cristi Săpunaru a fost mult sub așteptări. Fundașul de 39 de ani a gafat în prima repriză și a dat semne de nesiguranță pe întreg parcursul meciului.

Fostul internațional român visează să câștige titlul alături de Rapid în acest sezon, dar Dănuț Lupu este de părere că stoperul ar putea reprezenta o slăbiciune în linia de fund a lui Bergodi.

Mai mult, Lupu i-a transmis ”prietenului” Săpunaru că, la vârsta sa, a venit momentul să își agațe ghetele în cui, întrucât nu mai poate ține pasul din punct de vedere fizic cu tinerii.

Dănuț Lupu: ”Trebuie să înțeleagă că are o vârstă”

”Rapid mi s-a părut cam nesigură în apărare. Săpunaru e prietenul meu, dar ar trebui să se gândească mai bine dacă să mai joace sau nu.

A făcut și o gafă. Ușor-ușor, trebuie să înțeleagă și el că are o vârstă. Dă de un puști din ăsta pe care îl vede doar din spate”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik.

Pentru Cristi Săpunaru, actualul sezon este al șaptelea în tricoul Rapidului, iar căpitanul giuleștenilor va împlini 40 de ani pe 5 aprilie 2024.

Bergodi visează la titlu

Înaintea partidei cu Sepsi, Cristiano Bergodi a recunoscut că își dorește să câștige un titlu de campion în România, după nenumărate încercări.

”Mâine începe un campionat foarte important pentru toată lumea. Iar dorinţa noastră este aceea de a face ceva important. Rapid e un brand şi am ambiţia ca antrenor de a face ceva foarte, foarte important aici.

Ar fi cel mai mare vis să câştig titlul de campion cu Rapid. Cred însă că mai devreme sau mai târziu merit şi eu un titlu”, a spus Bergodi, înaintea meciului cu Sepsi.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă

Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”

Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia

Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România

Bosniacii au rămas muți de uimire când au văzut lotul ales de Gică Hagi pentru meciul cu ei

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”

Echipa Națională   |  29 Septembrie 2026, 00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”

Echipa Națională   |  29 Septembrie 2026, 00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Serie A   |  28 Septembrie 2026, 22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
foto Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 22:27
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer! A recunoscut TOTUL
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer! A recunoscut TOTUL
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Semnal de alarmă pentru Hagi după 2-4 cu Bosnia. Ce nu se mai întâmplase de 14 ani 
Echipa Națională   |  09:42
Semnal de alarmă pentru Hagi după 2-4 cu Bosnia. Ce nu se mai întâmplase de 14 ani 
Adrian Mutu îl pune la zid pe Gică Hagi după România - Bosnia 2-4: ”Un experiment nereușit”
Echipa Națională   |  09:06
Adrian Mutu îl pune la zid pe Gică Hagi după România - Bosnia 2-4: ”Un experiment nereușit”
Gică Hagi, la un pas de despărțirea de națională? ”Eu n-am trecut examenul. Vedem ce se întâmplă”
Echipa Națională   |  08:33
Gică Hagi, la un pas de despărțirea de națională? ”Eu n-am trecut examenul. Vedem ce se întâmplă”
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat...
Echipa Națională   |  00:31
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat din fotbal”
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Echipa Națională   |  00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Echipa Națională   |  00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Serie A   |  22:56