Denis Ciobotariu, cucerit de Giulești după debutul la Rapid: "De abia așteptam!"

Denis Ciobotariu, noul fotbalist al Rapidului Galerie foto (1 fotografii): Denis Ciobotariu, cucerit de Giulești după debutul la Rapid: "De abia așteptam!"
Foto: Sport Pictures  |   Denis Ciobotariu, noul fotbalist al Rapidului

Vlad Stoica   |   Publicat: 25.01.2025 23:10   |  Actualizat: 25.01.2025 23:12

Aflat la debutul pentru Rapid, în victoria cu Universitatea Craiova, 1-0, fundașul central Denis Ciobotariu (26 de ani) spune că s-a acomodat perfect la formația giuleșteană.

Transferat de la Sepsi în această iarnă și trimis titular în premieră de Marius Șumudică, fotbalistul crescut la Dinamo a reușit să aibă o evoluție solidă.

Ciobotariu a fost implicat și în două faze controversate, însă consideră că arbitrul a procedat corect în deciziile luate, anume de a nu acorda penalty la vreuna dintre situații.

Denis Ciobotariu, după debutul la Rapid

De asemenea, jucătorul Rapidului a ținut să laude atmosfera din Giulești.

"Au fost niște probleme, nu m-am antrenat. Niște săptămâni grele pentru mine. Psihic, fizic, pierzi ritmul de joc. Am demonstrat însă că sunt mereu pregătit.

Am aflat în ziua meciului că joc, mental am fost gata, asta e cel mai important. În prima repriză nu e penalty sub nicio formă, m-a călcat pe gleznă, iar în a doua repriză, da, m-a lovit în mână, dar știți regulamentul, nu se dă dacă vine mingea din pâmânt.

Mă așteptam să fie ceva de genul ăsta, mi-a fost dor de o asemenea atmosferă. Îmi place presiunea, dacă te apuci de fotbal asta îți dorești. Băieții m-au primit foarte bine, există un spirit de echipă aparte aici.

Am încheiat ok cu cei de la Sepsi, vreau să le mulțumesc pe această cale. Am câștigat trofee împreună", a spus Denis Ciobotariu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Becali vrea un mijlocaș la FCSB, însă transferul este departe de a fi simplu. Ce spune impresarul fotbalistului

Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”

Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”

Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia

Decebal Rădulescu, atac fără menajamente la Robert Niță: ”Este un 'Luțu' folosit de familia Șucu”

Radu Naum a izbucnit în râs când a auzit ce i-a promis Gigi Becali lui Laurențiu Reghecampf

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”

Fotbal  |  20 Septembrie 2026, 21:02
3.
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Știri de ultimă oră din sport
FIA reduce distanța curselor de Formula 1 din 2027

Formula 1   |  22 Septembrie 2026, 14:57
FIA reduce distanța curselor de Formula 1 din 2027
Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 13:38
Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil

Echipa Națională   |  22 Septembrie 2026, 12:49
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)

Fotbal   |  22 Septembrie 2026, 11:33
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”

Internațional   |  22 Septembrie 2026, 10:34
Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 10:07
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
AS.RO Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
RTV Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 21 septembrie. Călin Georgescu, reținut de DIICOT. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Becali vrea un mijlocaș la FCSB, însă transferul este departe de a fi simplu. Ce spune impresarul fotbalistului
SuperLiga   |  15:52
Becali vrea un mijlocaș la FCSB, însă transferul este departe de a fi simplu. Ce spune impresarul fotbalistului
FIA reduce distanța curselor de Formula 1 din 2027
Formula 1   |  14:57
FIA reduce distanța curselor de Formula 1 din 2027
exclusiv Consideră că Gică Hagi a nedreptățit un fotbalist român: ”Nu înțeleg de ce nu l-a convocat!”
Echipa Națională   |  14:28
Consideră că Gică Hagi a nedreptățit un fotbalist român: ”Nu înțeleg de ce nu l-a convocat!”
Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
SuperLiga   |  13:38
Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
Echipa Națională   |  12:49
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
exclusiv Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
SuperLiga   |  12:04
Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Fotbal   |  11:33
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Șucu a decis ce se întâmplă cu De Rossi, după startul dezastruos de sezon al lui Genoa
Serie A   |  11:17