Derby-ul dintre Universitatea Craiova și Rapid va avea ”cea mai mare audiență”. Anunțul lui Mihai Rotaru

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Derby-ul dintre Universitatea Craiova și Rapid va avea ”cea mai mare audiență”. Anunțul lui Mihai Rotaru

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 31.08.2024 18:11   |  Actualizat: 31.08.2024 20:35

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că se așteaptă la o audiență record pe ”Ion Oblemenco”, la meciul cu Rapid, programat sâmbătă seară.

Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Rapid, în a 8-a a Superligii, sâmbătă, de la 21:30. Suporterii s-au mobilizat înaintea marelui derby care se va disputa pe Ion Oblemenco, iar în prima zi de la lansarea biletelor, au fost achiziționate aproximativ 6.000 de tichete.

Mihai Rotaru crede că derby-ul dintre Universitatea Craiova și Rapid va avea o audiență record

Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, consideră că meciul dintre cele două echipa va avea o audiență record. De asemenea, oficialul a vorbit în termeni laudativi despre Marius Șumudică, revenit pe banca giuleștenilor, după 13 ani.

”Orice meci cu Rapid este dificil, orice meci este important. Mâine va fi frumos, va fi un stadion plin și o atmosferă de derby.

Acestea sunt meciurile pentru care merită să investești în fotbal, să fii în fenomen. Va fi cea mai mare audiență din acest început de sezon. Șumudică este un antrenor foarte bun, care știe să motiveze bine, care are foarte multă experiență. Este schimbarea de moment, care întotdeauna aduce emulație”, a spus Mihai Rotaru, pentru Fanatik.

Mihai Rotaru: ”Kovacs este cel mai bun arbitru român la ora actuală”

Rotaru este de părere că Rapid va veni motivată la Craiova, după prima victorie înregistrată în acest sezon. Pe finanțatorul oltenilor îl bucură faptul că Istvan Kovacs va fi cel care va arbitra partida.

”Clar că vor sta mai bine în acest meci decât dacă ar fi fost înainte, atunci când aveau o serie de rezultate negative care apăsau. Vin și după o victorie la redebutul lui Șumudică la Rapid, va fi un meci foarte greu. Noi trebuie să ne bucurăm de spectacol, asta este cel mai important. Kovacs este cel mai bun arbitru român la ora actuală, este un arbitru pe măsura derby-ului de mâine”, a declarat Mihai Rotaru.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB

Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB

Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”

Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga

Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 09:23
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Fotbalistul lui Leicester City nu a mai fost convocat la naționala României din 2024, dar speră să revină în planurile...
Echipa Națională   |  14:37
Fotbalistul lui Leicester City nu a mai fost convocat la naționala României din 2024, dar speră să revină în planurile selecționerului: ”Agentul rămâne în contact cu FRF”
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  14:01
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
SuperLiga   |  13:54
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Pariuri   |  11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59