Dinamo, ”interzis” în cupele europene până în 2027: ”Nu a fost nicio surpriză ce s-a întâmplat”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Dinamo, ”interzis” în cupele europene până în 2027: ”Nu a fost nicio surpriză ce s-a întâmplat”

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 04.04.2025 18:41   |  Actualizat: 04.04.2025 19:29

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a vorbit despre amânarea procesului cu Vasile Șiman, deținătorul clubului Sportul Studențesc, și despre șansele ca clubul să iasă din insolvență la finalul acestui sezon.

Miercuri, 2 aprilie, judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat pentru două săptămâni verdictul în procesul dintre Vasile Șiman și Dinamo București, după ce fostul patron de la Sportul a cerut recuzarea completului de judecată.

Dinamo, șanse minime să iasă din insolvență

Această veste nu este una bună pentru suflarea dinamovistă. Răzvan Zăvăleanu a precizat că sunt șanse minime ca clubul să iasă din insolvență până pe 31 mai, ceea ce ar însemna că Dinamo nu va avea drept de participare în cupele europene nici în sezonul 2026-2027.

”Nu a fost nicio surpriză ce s-a întâmplat. Am încercat să anticipăm cât mai multe dintre acțiunile pe care domnul Șiman le-ar putea întreprinde în fața instanței. Am și reușit, în mare măsură. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, putem spune că, de fapt, am reușit să scurtăm din termene, chiar dacă mai avem încă un termen peste două săptămâni.

În orice situație, recuzarea completului s-ar fi întâmplat la un moment dat, ca o măsură menită să amâne lucrurile. Ne-am prezentat în fața instanței pregătiți, tocmai pentru a nu se putea uza de aceste cereri de amânare.

Trăgând o linie, îmi este foarte greu să cred că domnul Șiman nu mai are și alte mijloace procedurale la îndemână prin care să tergiverseze această cauză. Sunt foarte reticent în a crede că, înainte de 31 mai, vom reuși să tranșăm procesul cu domnul Șiman”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la ”Totul pentru Dinamo”.

Disputa dintre Vasile Șiman și Dinamo

Vasile Șiman a cerut suma de 2.000.000 de euro de la Dinamo, în ceea ce privește cazul lui Ionuț Șerban. În 2013, mijlocașul a ajuns la gruparea alb-roșie de la Sportul, iar contractul său avea o clauză referitoare la plecarea sa din Ștefan cel Mare.

Dacă Dinamo se despărțea de fotbalist, indiferent de motiv, atunci trebuia să-i achite formației din Regie suma de 1.000.000 de euro, indiferent de condițiile plecării. Clubul nu a dorit să renunțe la serviciile lui Ionuț Șerban tocmai din acest motiv, însă, în 2021, odată cu intrarea în insolvență, contractul jucătorului a fost reziliat.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc

Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu

Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!

A recunoscut că i-a făcut o ”mizerie” lui Claudiu Niculescu: ”Dacă am șansa să îndrept lucrurile, o fac!”

Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”

Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină

Cele mai citite

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
1.

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

SuperLiga  |  19 Octombrie 2026, 23:58
2.
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

Echipa Națională  |  19 Octombrie 2026, 15:22
3.
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”
Știri de ultimă oră din sport
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 17:18
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo

Tenis   |  21 Octombrie 2026, 16:41
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 16:10
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga

Conference League   |  21 Octombrie 2026, 14:48
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 14:12
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină
Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 12:06
Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină
AS.RO Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
RTV BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Gimnastică   |  20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Fotbal   |  20:06
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
live score Como - Manchester United 1-0 și Lille - Galatasaray 2-2, ACUM, pe iAMsport.ro. Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și alte...
Champions League   |  19:51
Como - Manchester United 1-0 și Lille - Galatasaray 2-2, ACUM, pe iAMsport.ro. Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și alte cinci dueluri, de la ora 22:00. Se încheie etapa a treia a Ligii Campionilor!
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  19:14
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Fotbal   |  18:33
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Echipa Națională   |  17:57
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
SuperLiga   |  17:18
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Tenis   |  16:41