exclusiv Dinamo l-a ofertat pe Cristi Chivu cu mult înaintea rivalelor! De ce au picat negocierile: ”M-am întâlnit cu el, am stat de vorbă câteva ore și mi-a spus asta”

Foto 10/10 Galerie foto(10) Galerie foto (10 fotografii): Dinamo l-a ofertat pe Cristi Chivu cu mult înaintea rivalelor! De ce au picat negocierile: ”M-am întâlnit cu el, am stat de vorbă câteva ore și mi-a spus asta”

Radu Secoșan , Cosmin Enache (foto/video), Remus Răureanu   |   Publicat: 22.11.2025 11:25   |  Actualizat: 22.11.2025 12:46

Cristi Bobar, actual președinte la CSM Reșița și fost oficial al lui Dinamo, a povestit, în cadrul unui interviu acordat pentru iAMsport.ro, că l-a ofertat pe Cristi Chivu (45 de ani), în prezent antrenor la Inter Milano, atunci când lucra pentru clubul din Ștefan cel Mare, la cererea finanțatorului de la acea vreme, Ionuț Negoiță.

Cristi Chivu este antrenorul român al momentului. La doar 45 de ani, tehnicianul nu doar că antrenează într-un campionat de top al Europei, ci pregătește una dintre cele mai mari echipe de club din lume.

Sub comanda sa, Inter Milano a reușit până acum un parcurs perfect în Liga Campionilor, în timp ce în Serie A se află pe prima poziție, înaintea derby-ului de duminică cu marea rivală, AC Milan.

Foto 7/10

Dar cariera sa putea urma altă traiectorie. Inițial, după retragere, Chivu a luat în calcul să facă pasul către un post de conducere, nu neapărat pe banca tehnică.

Cristi Chivu, dorit manager general la Dinamo de Ionuț Negoiță

În cadrul unui interviu pentru iAMsport.ro, Cristi Bobar a povestit că i-a făcut o ofertă pentru postul de manager general la Dinamo fostului căpitan al României. Dar acesta deja se decisese atunci că dorește să devină antrenor.

”La Dinamo, știți probabil, l-am ofertat pe Chivu că manager general. El încă era în București și m-a mandatat Negoiță să discut cu el să vină manager general.

M-am întâlnit cu el, am stat câteva ore de vorbă și a spus că el își dorește meargă în Italia și să înceapă să antreneze de jos”, a povestit Cristi Bobar, pentru iAMsport.ro.

Foto 1/10

Urmează un program infernal pentru Inter în Champions League

Inter a avut parte în primele patru etape din Champions League de cele mai accesibile adversare pe care avea să le înfrunte în faza principală a competiției, Ajax, Slavia Praga, Royal Union Saint-Gilloise și Kairat Almaty.

În ultimele patru runde, în schimb, milanezii se vor duela cu Atletico Madrid, Liverpool, Arsenal și Borussia Dortmund.

Foto 9/10

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”

Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!

Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro

Derby-ul Clujului marchează revenirea fotbalului intern (P)

Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”

Susține că Gică Popescu ar putea ceda acțiunile Farului: ”Probabil asta se va întâmpla!”

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
exclusiv Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Echipa Națională   |  07 Octombrie 2026, 20:53
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel

Diverse   |  07 Octombrie 2026, 20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 18:42
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:59
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo
AS.RO Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
RTV WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal și devine cel mai bine plătit antrenor din Premier League
Premier League   |  08:31
Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal și devine cel mai bine plătit antrenor din Premier League
Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”
Echipa Națională   |  08:00
Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”
exclusiv Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Echipa Națională   |  23:44
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
SuperLiga   |  23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
Stranieri   |  22:09
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
foto După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Echipa Națională   |  21:36
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
exclusiv Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Echipa Națională   |  20:53
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Diverse   |  20:17