Dinamoviștii au gânduri mari înainte de cantonamentul din Antalya: ”Putem visa!”

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Dinamoviștii au gânduri mari înainte de cantonamentul din Antalya: ”Putem visa!”
Foto: Sport Pictures  |  

Robert Vîrdol   |   Publicat: 03.01.2026 12:04   |  Actualizat: 03.01.2026 12:15

Alex Pop (25 de ani), atacantul celor de la Dinamo, a dezvăluit obiectivul pe care clubul său și l-a propus pentru a doua parte a sezonului.

Dinamo București a încheiat anul 2025 pe locul patru, la doar două puncte de prima poziție, ocupată în prezent de Universitatea Craiova.

Trupa lui Zeljko Kopic și-a propus câștigarea titlului pentru acest sezon, iar jucătorii nu se ascund să vorbească despre acest obiectiv.

Alex Pop vrea să câștige campionatul cu Dinamo

La plecarea în cantonament, Alex Pop a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți la aeroport și a recunoscut că atât el, cât și colegii săi speră să pună mâinile pe marele trofeu.

Foto 2/4

”Anul 2025 a fost unul cu de toate, cu suișuri și coborâșuri. A fost un an din care am învățat multe, m-a călit și mental. Privesc încrezător spre a doua parte a sezonului și chiar cred și sunt convins că vom face o figură frumoasă. Concurența este benefică pentru orice jucător, te împinge să fii din ce în ce mai bun zi de zi și atunci este doar un lucru care ne ajută pe toți.

Dinamo poate visa la titlu. Și noi sperăm, nu doar fanii, iar pentru asta muncim. Eu abia ce l-am văzut pe Țicu, mă gândesc că a fost bine primit. Eu îl știu de la loturile de juniori, e un băiat de caracter și se va integra foarte bine. Nu știam că e dinamovist, când eram la U Cluj aveam câteva dueluri încinse cu el”, a spus Alex Pop înainte de plecarea în cantonament.

Zeljko Kopic a rămas rezervat

Foto 3/4

În schimb, Zeljko Kopic nu s-a grăbit să vorbească despre câștigarea campionatului.

”(n.r. Care sunt obiectivele pentru 2026?) Pentru mine e mereu acela de a da totul pentru echipă, pentru club, să ne îmbunătățim. Pe primul loc ar fi să ne luptăm pentru primele șase locuri și apoi pentru competițiile din Europa. Va fi foarte greu, sunt multe echipe acolo. Dacă vrem să realizăm ceva, trebuie să fim în cea mai bună formă”, a spusZelko Kopic.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună

Refuzat pentru 100.000 de euro în SuperLiga, transferat cu 28 de milioane de euro în Premier League

Gică Hagi a deturnat un fotbalist român din drumul spre un club din SuperLiga pentru a semna cu Farul: ”S-au supărat foarte tare”

Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”

Cunoscutul actor român a rămas ”scârbit” după un episod petrecut la un meci al lui Dinamo: ”De atunci nu am mai fost pe stadion!”

Probleme pentru Gică Hagi. Un jucător important s-a accidentat și va lipsi de la meciurile cu Polonia și Suedia

Cele mai citite

Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”

Diverse  |  01 Octombrie 2026, 11:58
1.
Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Special  |  01 Octombrie 2026, 21:35
3.

Știri de ultimă oră din sport
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1

Formula 1   |  03 Octombrie 2026, 15:31
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi

Auto   |  03 Octombrie 2026, 12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 10:57
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 09:44
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”
Mesajul lui Radu Drăgușin după eliminarea din Polonia - România 6-0

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 08:17
Mesajul lui Radu Drăgușin după eliminarea din Polonia - România 6-0
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 00:47
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”
AS.RO 150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
RTV Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  01 Octombrie 2026, 21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Formula 1   |  15:31
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
Internațional   |  14:49
Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
exclusiv Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis,...
Echipa Națională   |  14:26
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Diverse   |  13:39
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Auto   |  12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Formula 1   |  12:14
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Echipa Națională   |  11:38
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
Echipa Națională   |  10:57