Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”

Radu Constantea vrea să-i aducă la U Cluj pe Andrei Burcă și pe Nicolae Stanciu Galerie foto (1 fotografii): Două transferuri de top pentru Universitatea Cluj: ”Discuțiile au avansat”
Radu Constantea vrea să-i aducă la U Cluj pe Andrei Burcă și pe Nicolae Stanciu

Alina Popa   |   Publicat: 22.09.2026 13:38   |  Actualizat: 22.09.2026 15:55

Universitatea Cluj pregătește o campanie de transferuri spectaculoasă pentru iarna care urmează. „Șepcile roșii” încearcă să-i aducă la Cluj pe Nicolae Stanciu (33 de ani) și Andrei Burcă (33 de ani), doi dintre internaționalii români aflați în prezent în China.

Ambii fotbaliști au contracte până la 31 decembrie 2026, iar oficialii formației clujene recunosc că poartă discuții pentru realizarea celor două transferuri.

Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a oferit detalii despre negocierile cu Nicolae Stanciu și Andrei Burcă și a subliniat că, în acest moment, niciunul dintre cei doi nu a semnat cu formația ardeleană.

Totuși, iAMsport.ro a anunțat în exclusivitate că Stanciu a semnat deja cu Universitatea Cluj.

Radu Constantea confirmă negocierile pentru Nicolae Stanciu: „Au mai avansat discuțiile”

Radu Constantea a confirmat că Universitatea Cluj discută cu Nicolae Stanciu, însă oficialul clubului a ținut să precizeze că transferul nu este, deocamdată, realizat.

Președintele „șepcilor roșii” susține că negocierile au progresat în ultima perioadă, dar există în continuare mai multe aspecte care trebuie rezolvate.

„Pot să confirm că sunt unele discuții cu Nicolae Stanciu. Nu putem spune că a semnat, dar au mai avansat discuțiile față de ultima perioadă. Dar nu putem spune că a semnat.

Sunt doi jucători pe care orice club din România i-ar dori în lot, dar au contracte în China. Din punct de vedere financiar, prima variantă ar fi să continue în străinătate. Dacă există o oportunitate pentru noi, atunci o vom fructifica”, a declarat Radu Constantea pentru Digi Sport.

Universitatea Cluj recunoaște că nu poate concura financiar cu ofertele din China

Radu Constantea admite că Universitatea Cluj nu poate concura financiar cu nivelul salarial de care Nicolae Stanciu și Andrei Burcă beneficiază în China.

În aceste condiții, oficialii clubului încearcă să-i convingă pe cei doi prin alte argumente, precum stabilitatea proiectului de la Cluj și ceea ce a reușit echipa în ultimii ani.

„Avem și noi argumentele noastre. Cu siguranță, nu sunt financiare, nici în raport cu unele cluburi din România. Sunt convins că și alte echipe din SuperLiga îi doresc. Sper să avem șanse reale cu argumentele noastre.

Burcă este jucător de echipa națională și orice club din țară îl dorește. Suntem departe de a putea anunța asemenea transferuri.

Nivelul financiar al lor din China este mult mai mare. Trebuie să facă anumite concesii și dorința de a reveni în România și la Cluj ar trebui să fie mai mare decât partea financiară.

Practic, acesta este argumentul nostru. Stabilitatea și ceea ce am realizat în ultimii ani aici. Dacă vor alege să vină la noi, cu siguranță nu va fi din perspectiva financiară”, a mai spus Radu Constantea.

Nicolae Stanciu, sezon excelent în China: 11 goluri și 4 pase decisive

În timp ce Universitatea Cluj încearcă să-l convingă să revină în România, Nicolae Stanciu traversează un sezon foarte bun în China.

Mijlocașul român a devenit rapid unul dintre oamenii importanți de la Dalian Yingbo. În 25 de meciuri disputate, Stanciu a marcat 11 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Internaționalul român poartă și banderola de căpitan la formația chineză și a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei.

Stanciu a povestit că a fost impresionat de modul în care a fost primit de suporterii lui Dalian Yingbo și de pasiunea acestora pentru fotbal.

„Nu mă așteptam să fie chiar așa de calzi. Trăiesc ceva incredibil acolo și vreau să mulțumesc pe această cale orașului Dalian și fanilor pentru afecțiunea pe care mi-o poartă și tot ceea ce fac pentru mine.

Încerc să le răsplătesc această afecțiune pe teren și cred că anul ăsta am făcut-o destul de bine.

Mereu m-am focusat pe ceea ce trebuie să fac și mi-am văzut de treaba mea. Cred că e ceva natural și chestia cu liderul. Dacă stau să mă gândesc bine, am purtat banderola de căpitan la majoritatea echipelor pe unde am jucat”, a declarat Nicolae Stanciu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Felgueiras a recunoscut interesul pentru fotbalistul transferat de FCSB în vară: ”Jucător de valoare”

FC Argeș - Dinamo, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, în căutarea unui nou succes în SuperLiga!

Urmează transferuri. Laurențiu Reghecampf a anunțat că FCSB se va întări

Daniel Pancu a anunțat decizia în cazul lui Andrei Șucu, după discuțiile de la meciul trecut

Bătăi de cap pentru Gică Hagi. FRF a făcut un anunț despre Ionuț Radu

Un impresar din China vrea să transfere din SuperLiga: ”Gigi Becali cere 5-6 milioane de euro”

Cele mai citite

Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”

Special  |  03 Noiembrie 2026, 20:38
1.
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
2.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Serie A  |  04 Noiembrie 2026, 10:29
3.
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României
Știri de ultimă oră din sport
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră

Tenis   |  06 Noiembrie 2026, 13:06
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră
Bătăi de cap pentru Gică Hagi. FRF a făcut un anunț despre Ionuț Radu
Bătăi de cap pentru Gică Hagi. FRF a făcut un anunț despre Ionuț Radu
SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 12:26
Bătăi de cap pentru Gică Hagi. FRF a făcut un anunț despre Ionuț Radu
Un impresar din China vrea să transfere din SuperLiga: ”Gigi Becali cere 5-6 milioane de euro”
Un impresar din China vrea să transfere din SuperLiga: ”Gigi Becali cere 5-6 milioane de euro”
SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 12:19
Un impresar din China vrea să transfere din SuperLiga: ”Gigi Becali cere 5-6 milioane de euro”
Lewis Hamilton, înaintea celui de al 400-lea Mare Premiu din cariera sa: ”E o nebunie, nu am crezut niciodată!”

Formula 1   |  06 Noiembrie 2026, 09:42
Lewis Hamilton, înaintea celui de al 400-lea Mare Premiu din cariera sa: ”E o nebunie, nu am crezut niciodată!”
Mihai Stoica: ”Aici s-a încheiat rolul meu. Întreabă-l pe patron, părerea mea nu contează”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 09:03
Mihai Stoica: ”Aici s-a încheiat rolul meu. Întreabă-l pe patron, părerea mea nu contează”
Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
exclusiv Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 08:25
Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
AS.RO Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
RTV S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Felgueiras a recunoscut interesul pentru fotbalistul transferat de FCSB în vară: ”Jucător de valoare”
SuperLiga   |  17:27
Felgueiras a recunoscut interesul pentru fotbalistul transferat de FCSB în vară: ”Jucător de valoare”
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
Diverse   |  16:43
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
live score FC Argeș - Dinamo, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, în căutarea unui nou succes în SuperLiga!
SuperLiga   |  16:02
FC Argeș - Dinamo, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, în căutarea unui nou succes în SuperLiga!
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională! Anunțul făcut de federali
Echipa Națională   |  15:27
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională! Anunțul făcut de federali
Urmează transferuri. Laurențiu Reghecampf a anunțat că FCSB se va întări
SuperLiga   |  14:48
Urmează transferuri. Laurențiu Reghecampf a anunțat că FCSB se va întări
Daniel Pancu a anunțat decizia în cazul lui Andrei Șucu, după discuțiile de la meciul trecut
SuperLiga   |  13:56
Daniel Pancu a anunțat decizia în cazul lui Andrei Șucu, după discuțiile de la meciul trecut
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră
Tenis   |  13:06
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră
Bătăi de cap pentru Gică Hagi. FRF a făcut un anunț despre Ionuț Radu
SuperLiga   |  12:26