EXCLUSIV | Ce spune Vlad Iacob după ce Ovidiu Burcă s-a declarat dezamăgit de scandalul de la Dinamo

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo Galerie foto (1 fotografii): EXCLUSIV | Ce spune Vlad Iacob după ce Ovidiu Burcă s-a declarat dezamăgit de scandalul de la Dinamo
Foto: Captură @ Youtube  |   Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo

Redactia   |   Publicat: 29.07.2023 20:07   |  Actualizat: 29.07.2023 22:01

Tensiunile de la Dinamo au continuat și astăzi, la o zi după conferința lui Vlad Iacob, cel care l-a atacat pe Andrei Nicolescu, unul dintre acționarii formației.

Administratorul Special l-a criticat pe Andrei Nicolescu și s-a îndoit public de intențiile acestuia cu privire la binele lui Dinamo.

Ce a spus Vlad Iacob despre proiectul Red&White

"Cred că persoanele cu expertiză trebuie să fie cele care coordonează proiectul, iar între mine și Red&White, dar mai ales între mine și domnul Andrei Nicolescu, e o incompatibilitate conceptuală, de viziune, de conduită, de abordare și de implementare.

Am primit informația că-s numărul doi undeva pe parcurs, spre finalul anului trecut. Eu am contribuit din plin la bugetare, la previziuni, chiar și la conturarea proiectului Red&White, un proiect care, ușor, ușor, a fost alterat până la momentul de față, când, după părerea mea, nu mai e de recunoscut. Nu mai recunosc proiectul", a spus Vlad Iacob.

Ovidiu Burcă, dezamăgit de situația de la Dinamo

Ovidiu Burcă a reacționat și el și a spus că este dezamăgit de toată situația existentă în aceste săptămâni la trupa bucureșteană.

”Sunt obosit de toată tevatura asta. Am încercat foarte mult timp să leg eu lucrurile. Poate Vlad Iacob a avut dreptate când a spus că fiecare trebuia să se ocupe de ce avea de făcut. Eu mi-aș fi dorit să fiu doar antrenor, dar a trebuit să fac și alte lucruri, forțat fiind.

La noi niciodată nu e liniște. Găsim motive să apărem, facem scandaluri închipuite, arătăm niște realități care nu există.

Am 10 ani de când mă lupt în fotbalul românesc să creez contexte, medii, în care tinerii să se poată dezvolta. Cred că am mai multă experiență decât Vlad pe partea asta”, a declarat Burcă.

Vlad Iacob a preferat să nu comenteze pe seama declarației lui Ovidiu Burcă

Contactat de reporterii iAMSport, Vlad Iacob nu a dorit să comenteze declarațiile lui Ovidiu Burcă.

"Nu vreau sa comentez declarațiile lui Ovidiu. Dinamo are nevoie de prima victorie din acest sezon și sunt convins că Ovidiu a pregătit meciul cu Sepsi foarte bine", a spus Vlad Iacob.

Dinamo urmează să joace împotriva celor de la Sepsi, luni, de la ora 21:30, într-un meci care va fi în format LIVE TEXT și pe iAMSport.ro.

"Câinii" au avut un start dificil de sezon, cu Universitatea Craiova și FCSB, ambele partide fiind pierdute.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43