Filipe Coelho, după victoria cu Csikszereda: ”Am încercat un plan B”
Galerie foto (1 fotografii): Filipe Coelho, după victoria cu Csikszereda: ”Am încercat un plan B”
Alina Popa | Publicat: 11.10.2026 20:24 | Actualizat: 11.10.2026 20:24
Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a tras concluziile la finalul partidei cu Csikszereda, câștigată de olteni cu scorul de 1-0, în etapa a 11-a din Superliga.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Tehnicianul portughez a recunoscut că echipa sa a avut parte de un meci dificil, deși adversara ocupă ultimul loc în clasament.
FIlipe Coelho: ”Cred că ne-am retras prea mult”
Coelho a transmis, totodată, că formația din Bănie putea avea o misiune mai ușoară dacă ar fi transformat ocaziile importante din prima repriză.
”Golul este foarte important, am câștigat cele trei puncte. Cred că am jucat bine în prima repriză, am avut trei-patru ocazii mari, dar nu am fost eficienți. Dacă am fi marcat, ne-am fi făcut meciul mai ușor. Partea a doua a fost mai grea. Sunt fericit pentru victorie.
Am încercat un plan B, pregătit în ultimele două săptămâni, să jucăm cu doi atacanți, și am devenit periculoși. Cred că ne-am retras prea mult. Nu există meciuri ușoare în campionat. Aveam nevoie de altceva, meciul era blocat, așa că am încercat lucruri diferite.
E clar că unii fotbaliști erau puțin obosiți, venind de la echipele naționale, dar, până la urmă, am gestionat bine lucrurile. Matei a suferit două-trei lovituri pe care le-a resimțit. Nu era la fel de bine în meci, cum mă și așteptam, după 20 de zile petrecute la echipa națională. A fost o decizie tehnică.
Am apucat să-l vedem și pe Basceanu, care s-a antrenat foarte bine. Voiam altceva de la fotbaliști în acel moment”, a spus Filipe Coelho, la Prima Sport.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






