Formația din SuperLiga a scăpat de insolvență: ”Activitatea clubului se desfăşoară normal”

Oțelul Galați a revenit în SuperLiga în 2023 Galerie foto (1 fotografii): Formația din SuperLiga a scăpat de insolvență: ”Activitatea clubului se desfăşoară normal”
Foto: Sport Pictures  |   Oțelul Galați a revenit în SuperLiga în 2023

Redactia   |   Publicat: 13.02.2026 19:32   |  Actualizat: 13.02.2026 19:32

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că decizia de deschidere a procedurii de insolvenţei a clubului, deschisă de Tribunalul Galaţi, a fost suspendată şi că activitatea se desfăşoară normal.

”SC Oţelul Galaţi informează suporterii, partenerii şi opinia publică faptul că problemele juridice, create ca urmare a unei cereri de insolvenţă formulate împotriva clubului, au fost gestionate cu succes. Astfel, în acest moment, activitatea clubului se desfăşoară normal, fără a fi afectată de decizia iniţială a Tribunalului Galaţi, care a fost suspendată, cu efect imediat. De asemenea, procesul de licenţiere nu este influenţat, iar activitatea sportivă şi administrativă continuă fără probleme”, precizează sursa citată.

Decizia de deschidere a procedurii de insolvenţă a Oţelului a fost suspendată

Oţelul Galaţi a anunţat că în perioada următoare va face publică situaţia economică a clubului.

”Totodată, ne dorim ca, începând din această perioadă, comunicarea cu suporterii noştri să fie tot mai deschisă şi mai transparentă. În perioada următoare vom prezenta public situaţia economică a clubului, precum şi contextul financiar şi administrativ în care a început actualul sezon competiţional, pentru a oferi o imagine clară şi completă asupra realităţii clubului. SC Oţelul Galaţi îşi menţine angajamentul faţă de suporteri, parteneri şi comunitate şi va continua să comunice responsabil şi transparent orice evoluţie relevantă”, se mai arată în comunicatul echipei Oţelul Galaţi.

Gruparea gălăţeană anunţase joi că Tribunalul Galaţi a deschis procedura de insolvenţă a clubului de fotbal Oţelul Galaţi în urma unei cereri a unui creditor, dar conducerea grupării din Superliga susţine că a achitat integral datoria.

Oficialii clubului Oţelul Galaţi precizau totodată că deschiderea procedurii este nejustificată, motiv pentru care vor exercita căile legale de atac prevăzute de lege, în termenul procedural, în vederea remedierii situaţiei, notează Agerpres.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”

Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă

A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”

Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii

Stranieri   |  12 Noiembrie 2026, 17:54
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 16:58
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 16:33
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux

Auto   |  12 Noiembrie 2026, 15:54
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a...
Internațional   |  23:58
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
SuperLiga   |  23:28
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
SuperLiga   |  22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Internațional   |  21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Fotbal   |  21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
SuperLiga   |  19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
exclusiv A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
SuperLiga   |  18:37