exclusiv Fostul coleg al lui Denis Alibec a dat verdictul despre atacant: ”Ar fi avut o carieră mult mai frumoasă!”
Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Fostul coleg al lui Denis Alibec a dat verdictul despre atacant: ”Ar fi avut o carieră mult mai frumoasă!”
Gabriel Scarlat | Publicat: 20.10.2026 17:00 | Actualizat: 20.10.2026 17:15
Invitat la ”Interviurile iAMsport.ro cu Remus Răureanu”, fostul atacant Daniel Niculae (44 de ani) și-a spus părerea sinceră despre potențialul fostului său coleg de la Astra Giurgiu, Denis Alibec (35 de ani).
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Denis Alibec a fost considerat o speranță a fotbalului românesc în perioada junioratului, după ce la 18 ani a ajuns la Inter Milano, însă atacantul nu s-a impus la formația italiană.
A mai evoluat în străinătate la Bologna și Mechelen, după care s-a întors în România în 2014, la Astra Giurgiu, unde a cunoscut o adevărată ascensiune, devenind campion cu giurgiuvenii în 2016.

Daniel Niculae și-a spus părerea despre Denis Alibec: "E un jucător foarte bun"
În cadrul Interviurilor iAMsport.ro, Daniel Niculae a spus despre fostul său coleg de la Astra că ”ar fi putut avea o carieră mai frumoasă”, evidențiind atât calitățile tehnice ale atacantului, cât și importanța unor factori precum ambiția și disciplina personală în evoluția unui sportiv.
"(n.r. Alibec ar fi putut să fie la un nivel mai bun?) Cu siguranță! E un jucător foarte bun, are un picior stâng foarte bun, e un băiat cuminte, glumeț. Cu siguranță ar fi putut avea o carieră mult mai frumoasă.
Dar sunt mici detalii care fac diferența. Pe lângă calitățile tehnico-tactice pe care le ai, igiena asta de viață și ambiția fac parte din bagajul de calități.
Sunt foarte mulți care spun 'Eram cel mai bun acum 16 ani, dar la 18 ani am ieșit în club și...'. Nu! Dacă vrei să faci fotbal de performanță, trebuie să faci și anumite sacrificii!", a spus Daniel Niculae.

Cariera lui Denis Alibec
Cariera lui Alibec a fost afectată și de accidentări, dar și de pasiunea atacantului pentru jocurile video. Potrivit foștilor săi colegi, acesta obișnuia să petreacă nopțile jucându-se, ceea ce îi afecta programul de odihnă.
După experiența de la Astra Giurgiu, actualul atacant al Farului a mai evoluat în cariera sa la FCSB, în două rânduri, Kayserispor, CFR Cluj, Atromitos și Muaither.
În actualul sezon al SuperLigii, Alibec a jucat opt partide pentru Farul și a înscris un gol. După meciul cu Dinamo (0-4), din etapa a 10-a, atacantul s-a ales cu o suspendare, după ce a intrat în conflict cu Danny Armstrong.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







