Fostul jucător de la CFR Cluj, noul manager sportiv al Universității Craiova

Mario Felgueiras, în tricoulcelor de la CFR Cluj Galerie foto (1 fotografii): Fostul jucător de la CFR Cluj, noul manager sportiv al Universității Craiova
Foto: Profimedia  |   Mario Felgueiras, în tricoulcelor de la CFR Cluj

Redactia   |   Publicat: 11.12.2024 18:05   |  Actualizat: 11.12.2024 19:52

Universitatea Craiova continuă să aibă noutăți la nivelul conducerii pentru suporteri, asta după ce Sorin Cârțu a revenit în postura de președinte.

Mihai Rotaru e decis să facă tot posibilul pentru ca Universitatea Craiova să fie puternică din toate punctele de vedere.

Oltenii se întăresc astfel la nivel administrativ prin aducerea lui Mario Felgueiras, fostul portar de la CFR Cluj, care a încheiat activitatea în 2019 și s-a făcut agent de jucători.

  • Mario Felgueiras a fost fotbalistul celor de la CFR Cluj între anii 2012 și 2015.

Mario Felgueiras, noul manager sportiv al celor de la Universitatea Craiova

El va ocupa funcția de manager sportiv la formația din Bănie.

"Bun venit la Știința, Mario Felgueiras! Începând de astăzi, portughezul Mario Felgueiras este noul manager sportiv al clubului alb-albastru.

Îi urăm mult succes în noua poziție și îl întâmpinăm cu încredere în familia Universității Craiova!”, a fost anunțul făcut de olteni.

Reacția conducerii după venirea lui Mario Felgueiras

"Mario Felgueiras este un om de calitate, are ochi, ştie mult fotbal. Poate să te ajute cu informaţii foarte bune. Am mai lucrat cu el pe anumiţi jucători. Între noi a fost o vizită pe la Benfica. Se face o legătură între noi şi fotbalul portughez.

Nu spun direct legătură cu Benfica, dar cu portughezii. Ar fi mişcări bune, care să te ajute. Suntem aici, Mario e un băiat de calitate şi sunt convins că poate să ne ajute.

Ne-a mai dat nişte ponturi şi nu le-am urmat la vremea respectivă. Am mai discutat pentru anumiţi jucători. Este ochiul unui fost fotbalist, care ştie fotbal mult”, a spus Sorin Cârțu, la Fanatik.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”

Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani

Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a...
SuperLiga   |  21:56
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
SuperLiga   |  19:03