exclusiv Fotbalistul dorit de Dinamo și-a reziliat contractul: "N-am acceptat să fiu rezervă"

Eduard Pap, la un meci jucat de FC Botoșani cu Farul Galerie foto (1 fotografii): Fotbalistul dorit de Dinamo și-a reziliat contractul: "N-am acceptat să fiu rezervă"
Foto: Sport Pictures  |   Eduard Pap, la un meci jucat de FC Botoșani cu Farul

Vlad Nedelea , Silvian Bădulescu   |   Publicat: 15.01.2024 12:30   |  Actualizat: 15.01.2024 15:17

Portarul dorit de Dinamo, Eduard Pap (29 de ani), a devenit liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu Gyor.

Într-un dialog cu iAMsport.ro, Pap spune că și-a încheiat socotelile cu formația maghiară, iar acum poate semna cu orice club.

Eduard Pap a devenit liber de contract și ar putea reveni în Liga 1

Portarul, care este pe lista lui Dinamo, confirmă că are discuții cu mai multe formații din România, cât și din străinătate.

“S-au schimbat regulile în Ungaria, Federația obligă cluburile să aibă 4 jucatori U23 cu minim 3 ani în academia clubului, Gyor nu prea avea soluții și vor alege să joace cu portar under.

Trebuie ca la final de sezon cei U23 să aiba un cumul de 4000 de minute jucate. Eu n-am acceptat să fiu rezervă, vreau să joc, am decis de comun acord că e mai bine sa reziliez.

Discut cu 2-3 cluburi din România, e și ceva interes din strainatate, zilele viitoare mă decid", a spus Eduard Pap, pentru iAMsport.ro.

Dinamo îl vrea pe Pap pentru a-i aduce încă un concurent lui Adnan Golubovic, pe lângă goalkeeperul aflat deja în lot, Răzvan Began.

"Câinii" s-au despărțit recent de Filip Dujmovic, cel care și-a reziliat contractul cu gruparea bucureșteană.

  • Dinamo a reușit un singur transfer în această iarnă. Darko Velkovski a semnat cu formația pregătită de Zeljko Kopic.

Pap, dorit și de UTA

Pe lângă Dinamo, un alt club din Liga 1 care a discutat cu Pap este UTA.

Conform informațiilor obținute de iAMsport.ro, portarul nu este însă încântat de propunerea făcută de arădeni și sunt șanse mici ca în partea a doua a sezonului să îmbrace tricoul "Bătrânei Doamne".

Crescut de ACS Poli, Pap mai trecut pe la Luceafărul Oradea, ASA Tg. Mureș și FC Botoșani, asta până să ajungă în Ungaria, în vara trecută, la Gyor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar

Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc

Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu

Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!

A recunoscut că i-a făcut o ”mizerie” lui Claudiu Niculescu: ”Dacă am șansa să îndrept lucrurile, o fac!”

Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”

Cele mai citite

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
1.

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

SuperLiga  |  19 Octombrie 2026, 23:58
2.
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

Echipa Națională  |  19 Octombrie 2026, 15:22
3.
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”
Știri de ultimă oră din sport
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 19:14
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 17:18
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo

Tenis   |  21 Octombrie 2026, 16:41
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 16:10
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga

Conference League   |  21 Octombrie 2026, 14:48
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 14:12
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
AS.RO Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
RTV BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

live score Manchester United, umilită în Italia! Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și alte cinci dueluri, de la ora 22:00, pe...
Champions League   |  21:37
Manchester United, umilită în Italia! Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și alte cinci dueluri, de la ora 22:00, pe iAMsport.ro. Se încheie etapa a treia a Ligii Campionilor!
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
SuperLiga   |  21:12
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Gimnastică   |  20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Fotbal   |  20:06
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  19:14
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Fotbal   |  18:33
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Echipa Națională   |  17:57
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
SuperLiga   |  17:18