George Pușcaș ar urma să semneze. Negocierile sunt în toi

George Pușcaș ar urma să continue la Dinamo Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): George Pușcaș ar urma să semneze. Negocierile sunt în toi
George Pușcaș ar urma să continue la Dinamo

Vlad Stoica   |   Publicat: 15.07.2026 10:18   |  Actualizat: 15.07.2026 17:00

George Pușcaș (30 de ani) le-ar fi transmis șefilor lui Dinamo că își dorește să continue în tricoul alb-roșu, iar cele două părți ar discuta deja prelungirea contractului cu încă un sezon.

În ultimele zile au apărut informații potrivit cărora Dinamo ar fi luat în calcul inclusiv o despărțire anticipată de George Pușcaș, dacă negocierile pentru extinderea înțelegerii nu ar fi avut rezultatul dorit. Situația este însă diferită.

Actuala înțelegere a internaționalului român cu Dinamo este valabilă până pe 30 iunie 2027. Dacă negocierile vor fi finalizate cu succes, George Pușcaș ar urma să rămână în Ștefan cel Mare până în vara anului 2028.

George Pușcaș vrea să continue la Dinamo. Negocieri pentru prelungirea contractului

George Pușcaș n-a impresionat până acum la Dinamo

George Pușcaș și șefii lui Dinamo s-ar afla în negocieri pentru prelungirea contractului cu încă un an:

„Pușcaș a transmis săptămâna aceasta conducerii că este dispus și dorește să continue la Dinamo. Se discută deja despre o prelungire de contract pentru încă un sezon”, au dezvăluit surse pentru trumedia.ro.

Intenția conducerii dinamoviste nu este una nouă. Pe 2 iulie, Andrei Nicolescu vorbea despre posibilitatea prelungirii contractului lui George Pușcaș cu încă un sezon și explica faptul că Dinamo își dorește „predictibilitate”.

Oficialul dinamovist recunoștea că pariul făcut cu Pușcaș nu produsese până atunci rezultatele așteptate, în principal din cauza problemelor medicale, dar sublinia că echipa ar avea mult de câștigat dacă atacantul ar reveni la cel mai bun nivel al său.

Bilanțul lui George Pușcaș la Dinamo: un gol și o pasă decisivă

George Pușcaș a semnat cu Dinamo pe 24 februarie 2026, din postura de jucător liber de contract. Înțelegerea inițială a fost încheiată pentru un sezon și jumătate, iar transferul a reprezentat prima experiență a atacantului în primul eșalon din România.

Prima parte a aventurii sale în Ștefan cel Mare a fost însă afectată de problemele medicale din zona inghinală. Chiar și în aceste condiții, Pușcaș a bifat opt apariții oficiale, a adunat 477 de minute pe teren și a contribuit cu un gol și o pasă decisivă.

Cel mai bun meci al său în tricoul lui Dinamo a fost victoria cu FC Argeș, scor 2-1, din play-off. Pușcaș a deschis scorul în minutul 3, cu o lovitură de cap, apoi a oferit pasa decisivă pentru golul victoriei.

Cifrele sunt modeste în raport cu experiența și statutul fotbalistului, însă prestațiile sale au fost afectate de problemele medicale.

Atacantul a evoluat în mai multe rânduri cu dureri și a amânat operația pentru a rămâne la dispoziția echipei până la finalul sezonului.

George Pușcaș are și o experiență importantă la nivel internațional. Atacantul a strâns 46 de selecții și 11 goluri pentru naționala României, după debutul din 2018.

De asemenea, a avut un rol important în parcursul naționalei U21 până în semifinalele Campionatului European din 2019, competiție la care a înscris patru goluri și a fost inclus de UEFA în echipa ideală a turneului.

George Pușcaș se recuperează după operație. Când ar putea reveni pe teren

În prezent, George Pușcaș se află în perioada de recuperare după intervenția chirurgicală efectuată la începutul lunii iunie, la Londra.

Problemele sale au fost asociate inițial cu o pubalgie, însă investigațiile ulterioare au indicat existența unei hernii inghinale care îi provoca dureri după antrenamente și meciuri.

Operația ar fi fost mai complexă decât o intervenție obișnuită pentru hernie și ar fi inclus tehnici de medicină regenerativă și o tenotomie parțială, cu scopul de a reduce tensiunea și durerea cronică din zona inghinală.

La finalul lunii iunie, Andrei Nicolescu anunța că atacantul lucrează separat, după un program individual, și urma să fie reevaluat la clinica din Londra unde fusese operat.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”

Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”

Fostul antrenor de la Dinamo, atac dur în direcția celor de la Sepsi: ”Nu am văzut în viața mea”

Gigi Becali spune că a dat lovitura: ”Dacă-l pui, joacă mâine la Real Madrid sau la PSG”

Laurențiu Reghecampf, în fața unei decizii cruciale! FCSB și Universitatea Craiova se luptă la comisii, iar miza este uriașă

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

Cele mai citite

Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
1.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
2.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Suma pe care Dinamo a refuzat să o plătească pentru transferul lui Boutoutaou înainte ca acesta să semneze cu FCSB

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 11:46
3.
Suma pe care Dinamo a refuzat să o plătească pentru transferul lui Boutoutaou înainte ca acesta să semneze cu FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite

Premier League   |  14 Octombrie 2026, 16:40
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal

Stranieri   |  14 Octombrie 2026, 15:37
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
SuperLiga   |  14 Octombrie 2026, 14:29
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
live score Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
Champions League   |  14 Octombrie 2026, 14:08
Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile zilei în Liga Campionilor
A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
exclusiv A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
Diverse   |  14 Octombrie 2026, 12:41
A răbufnit după ce a văzut ce a pățit Cristi Săpunaru la Rapid: ”M-a indignat ce s-a întâmplat”
Jucătorul de origine română care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League

Champions League   |  14 Octombrie 2026, 12:03
Jucătorul de origine română care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
AS.RO Fraţii Pavăl, investiţie uriaşă pe terenul de milioane de euro care i-a aparţinut lui Dumitru Sechelariu!
Fraţii Pavăl, investiţie uriaşă pe terenul de milioane de euro care i-a aparţinut lui Dumitru Sechelariu!
RTV Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul...
SuperLiga   |  18:05
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”
Mercedes aduce noutăți pe ambele monoposturi la Austin! Antonelli deja a testat modificările
Formula 1   |  17:32
Mercedes aduce noutăți pe ambele monoposturi la Austin! Antonelli deja a testat modificările
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Premier League   |  16:40
Alvaro Arbeloa, amendat de federația engleză după ce a criticat arbitrajul! Ce sumă de bani trebuie să achite
Gică Hagi își extinde afacerile dincolo de fotbal. Ce domeniu nou apare în planurile companiei sale
Diverse   |  15:59
Gică Hagi își extinde afacerile dincolo de fotbal. Ce domeniu nou apare în planurile companiei sale
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
Stranieri   |  15:37
Fostul golgheter din SuperLiga și-a anunțat retragerea din fotbal
După 40 de ani. Veste din Camera Deputaților pentru Pițurcă, Lăcătuș, Balint&Co
Special   |  14:58
După 40 de ani. Veste din Camera Deputaților pentru Pițurcă, Lăcătuș, Balint&Co
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
SuperLiga   |  14:29
Antrenorul din SuperLiga care l-a impresionat pe MM Stoica: ”E fenomenal”
live score Manchester City - PSG, AS Roma - Real Madrid, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, meci pe Stamford Bridge! Duelurile...
Champions League   |  14:08