Gică Hagi a anunțat obiectivul Farului pentru sezonul 2024-2025 al Superligii

Gheorghe Hagi, antrenorul celor de la Farul Galerie foto (1 fotografii): Gică Hagi a anunțat obiectivul Farului pentru sezonul 2024-2025 al Superligii
Foto: Profimedia  |   Gheorghe Hagi, antrenorul celor de la Farul

Mihai Alecu   |   Publicat: 11.07.2024 18:14   |  Actualizat: 11.07.2024 20:38

Antrenorul echipei Farul Constanța, Gică Hagi, a anunțat care este obiectivul echipei sale pentru noul sezon al Superligii.

"Regele" își dorește de la elevii săi o performanță cel puțin la fel de bună precum cea din sezonul trecut, atunci când gruparea dobrogeană a fost în play-off.

Totuși, speranța unui nou titlu e departe, chiar dacă acum doi ani la malul mării era adus trofeul de campioană a Ligii 1.

Gică Hagi a anunțat ce-și dorește pentru noul sezon al Superligii

"Este un an nou, suntem la început de drum. Trebuie să facem minim ce am făcut anul trecut ca obiectiv, să încercăm să intrăm în play-off. Să avem entuziasm, să muncim și să avem mentalitate foarte bună.

Cam toate echipele s-au pregătit foarte bine în această perioadă. Vara se mișcă mulți jucători, dar vedem cum va fi pe teren. Avem timp să lucrăm foarte bine, tot ce s-a întâmplat în perioada de pregătire a fost pentru a arăta foarte bine la începutul campionatului.

Sper să facem un meci foarte bun, să fim noi, să ne impunem din prima etapă. Chiar dacă e o echipă care acum a promovat, are un antrenor tânăr, foarte bun și îl felicit pe această cale pentru că a făcut un sezon foarte bun.

Ne va fi greu dar trebuie să câștigăm, să marcăm goluri. Am văzut că au adus jucători experimentați, de prima ligă. Cred că Slobozia are o echipă echilibrată, bună, cu experiență.

I-am urmărit de multe ori în meciurile de anul trecut, joacă bine în deplasare, sunt greu de desfăcut și sunt periculoși pe anumite faze ale jocului dacă nu ești atent”, a spus Gică Hagi.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB

Reghecampf a decis: fotbalistul de 1.300.000 de euro, OUT de la FCSB!

”Mă așteptam să ajute mai mult!”. Legenda lui Dinamo, semnal de alarmă pentru Mazilu și Pușcaș

Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”

Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”

Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”

Cele mai citite

România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
1.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Dan Șucu, reacție în Gazzetta dello Sport după acuzațiile că a fost informator al Securității: ”M-a rănit profund”

Diverse  |  03 Octombrie 2026, 20:17
2.
Dan Șucu, reacție în Gazzetta dello Sport după acuzațiile că a fost informator al Securității: ”M-a rănit profund”
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 16:47
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026

Tenis   |  06 Octombrie 2026, 15:06
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 14:33
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 14:02
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
Gigi Becali nu i-a menajat după 0-1 cu Suedia: ”La pauză făceam 25 de schimbări!”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 13:14
Gigi Becali nu i-a menajat după 0-1 cu Suedia: ”La pauză făceam 25 de schimbări!”
Șumudică a identificat problema României și a făcut praf un tricolor: ”Suferă!”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 12:46
Șumudică a identificat problema României și a făcut praf un tricolor: ”Suferă!”
AS.RO Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
RTV Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
Internațional   |  16:47
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB
SuperLiga   |  16:00
E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB
exclusiv Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
Echipa Națională   |  15:27
Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026
Tenis   |  15:06
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”
Echipa Națională   |  14:33
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
Echipa Națională   |  14:02
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
Gigi Becali nu i-a menajat după 0-1 cu Suedia: ”La pauză făceam 25 de schimbări!”
Echipa Națională   |  13:14