Gigi Becali a anunțat o ofertă de două milioane de euro și s-a hotărât: ”Eu am anunțat public”
Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Gigi Becali a anunțat o ofertă de două milioane de euro și s-a hotărât: ”Eu am anunțat public”
Alina Popa | Publicat: 07.09.2026 15:31 | Actualizat: 07.09.2026 15:31
Gigi Becali a renunțat definitiv la transferul lui Jovo Lukic (27 de ani), atacantul celor de la U Cluj pe care patronul FCSB l-a dorit insistent în această perioadă de mercato.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
După ce a anunțat public că este dispus să plătească 1,5 milioane de euro pentru atacantul bosniac, Becali a urcat ulterior oferta la două milioane de euro.
Mutarea nu s-a mai concretizat, iar patronul campioanei României a transmis că nu mai intenționează să aducă un alt vârf.
Decizia vine după ce FCSB i-a transferat în ultimele zile pe Denis Drăguș, Meriton Korenica și Karlo Muhar. În același timp, plecarea lui Daniel Bîrligea la Frosinone a lăsat un loc important în ofensiva roș-albaștrilor.
Gigi Becali, anunț categoric despre Jovo Lukic: „S-a încheiat!”
Gigi Becali a transmis că pista Jovo Lukic nu mai este de actualitate pentru FCSB și că nu va mai face o altă mutare pentru postul de atacant.
„Nu e nimic cu Lukic. S-a încheiat! Eu am anunțat public că dau două milioane de euro, iar U Cluj nu a zis nimic. La revedere! Nu se mai face niciun transfer. De ce să mai aduc atacant? Avem trei foarte buni”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.ro.
În realitate, U Cluj a avut o poziție clară în privința transferului. Președintele Radu Constantea a explicat că suma de două milioane de euro nu este suficientă pentru ca gruparea ardeleană să renunțe la Lukic și a dezvăluit că au existat oferte mai mari pentru atacant.
„Au existat oferte peste această sumă, 2 milioane de euro, pe care le-am avut pentru Jovo Lukic în această vară. Din motive tehnice, să spunem așa, nu s-a realizat transferul”, a declarat Radu Constantea.
U Cluj nu l-a lăsat să plece pe 2 milioane de euro
Jovo Lukic a devenit una dintre țintele principale ale lui Gigi Becali după plecarea lui Daniel Bîrligea la Frosinone și după despărțirea de Florin Tănase.
Inițial, patronul FCSB a anunțat că este dispus să ofere 1,5 milioane de euro pentru atacantul bosniac. Ulterior, Becali a ridicat suma la două milioane de euro, dar fără să ajungă la o înțelegere cu U Cluj.
Ardelenii nu au fost dispuși să negocieze plecarea golgheterului lor pentru această sumă. Radu Constantea a precizat că Jovo Lukic nu are o clauză de reziliere și că obiectivul clubului a fost păstrarea fotbalistului.
În plus, informațiile apărute în această perioadă au indicat că nici Lukic nu era convins de o eventuală mutare la FCSB. Atacantul bosniac ar fi preferat să plece de la U Cluj doar pentru un transfer în străinătate.
FCSB rămâne cu Denis Drăguș, Arnold Garita și Alexandru Stoian
După ce transferul lui Lukic a picat, Gigi Becali consideră că FCSB are suficiente soluții pentru postul de atacant.
Roș-albaștrii îi au în lot pe Denis Drăguș, Arnold Garita și Alexandru Stoian, în timp ce David Miculescu poate fi utilizat, la nevoie, în poziția de „vârf”.
Drăguș este cea mai recentă achiziție importantă a campioanei României pe acest post. Atacantul a venit liber de contract după despărțirea de Trabzonspor, iar Becali a explicat că îl vede în primul rând ca pe un atacant care poate porni din flanc și poate ataca zona centrală.
În ultimele zile de mercato, FCSB a mai perfectat transferurile lui Meriton Korenica și Karlo Muhar. Astfel, după mai multe zile în care Gigi Becali a anunțat că mai caută un „vârf”, patronul campioanei pare să fi tras linie.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







