Gigi Becali spune că a dat lovitura: ”Dacă-l pui, joacă mâine la Real Madrid sau la PSG”
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Gigi Becali spune că a dat lovitura: ”Dacă-l pui, joacă mâine la Real Madrid sau la PSG”
Vlad Stoica | Publicat: 14.10.2026 10:01 | Actualizat: 14.10.2026 10:01
Gigi Becali (68 de ani) este impresionat de Ricardo Pădurariu, fundașul lateral de la FCSB pe care îl consideră unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști români.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
După victoria roș-albaștrilor cu Oțelul Galați, scor 1-0, patronul campioanei României a lansat un discurs vehement la adresa lui Costin Curelea, selecționerul naționalei U21, nemulțumit de faptul că jucătorul nu ar fi primit minute în ultimele partide.
Finanțatorul bucureștenilor a vorbit la superlativ despre calitățile fundașului. Mai mult, Becali a susținut că Pădurariu ar putea evolua chiar și pentru Real Madrid sau PSG, dacă ar primi oportunitatea de a juca.
Gigi Becali, discurs la superlativ despre Ricardo Pădurariu

Ricardo Pădurariu a intrat în atenția lui Gigi Becali după evoluțiile sale din fotbalul românesc. Fundașul lateral a contribuit la promovarea Gloriei Bistrița în Liga 2, apoi a fost un jucător important la Corvinul Hunedoara, formație alături de care a ajuns în Superliga.
Ulterior, fotbalistul a revenit în lotul celor de la FCSB, pentru care a bifat deja 13 apariții în actuala ediție de campionat.
Patronul roș-albaștrilor are încredere în potențialul tânărului și consideră că acesta merită mai multe oportunități, inclusiv la nivelul echipei naționale de tineret.
„Pădurariu joacă la ce echipă vrei tu! Și la Real Madrid mâine, dacă îl pui, joacă! La PSG, mâine îl pui și joacă”, a declarat Gigi Becali, la VOYO SPORT LIVE.
Ricardo Pădurariu, în centrul criticilor lui Gigi Becali la adresa naționalei U21
Nemulțumirea finanțatorului FCSB este legată de faptul că Ricardo Pădurariu nu ar fi primit minute în ultimele meciuri ale reprezentativei U21, pregătită de Costin Curelea.
Becali consideră că fundașul lateral ar trebui să beneficieze de mai multă încredere și l-a menționat în același context și pe Alexandru Stoian, marcatorul unicului gol al partidei cu Oțelul Galați, din minutul 65.
„N-avem nici lucrători. Nu avem lucrători, cineva să facă selecția. Păi dacă ăștia nu joacă, Stoian și Pădurariu... sunteți nebuni la cap? Ce fotbal se mai joacă în România?
Pune-l la echipa națională, joacă titular! Și la noi, la echipa a doua, nu joacă. Îți dai seama ce nebunia lumii? E nebunia lumii, chiar!”, a afirmat patronul FCSB.
Gigi Becali, atac la adresa celor care conduc fotbalul românesc
Cazul lui Ricardo Pădurariu l-a determinat pe Gigi Becali să critice modul în care sunt evaluați și utilizați tinerii fotbaliști români.
Omul de afaceri consideră că lipsa minutelor pentru fundașul lateral la naționala U21 ridică semne de întrebare cu privire la deciziile luate la nivelul reprezentativei.
„Cum să nu îl pui să joace? Deci n-ai ce să le zici. Ce fotbal? Asta este de fapt dovada fotbalului românesc: Pădurariu nu joacă la echipa națională, stă pe banca de rezerve.
Îți dai seama de valoarea conducătorilor care conduc fotbalul în România...”, a mai spus Gigi Becali, la VOYO SPORT LIVE.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







