foto Grav bolnav, Valeriu Argăseală a apărut în public și este foarte schimbat

Valeriu Argăseală este grav bolnav Galerie foto(37) Galerie foto (37 fotografii): Grav bolnav, Valeriu Argăseală a apărut în public și este foarte schimbat
Foto: Sport Pictures  |   Valeriu Argăseală este grav bolnav

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 06.12.2025 11:26   |  Actualizat: 06.12.2025 14:13

Valeriu Argăseală (70 de ani), președinte la FCSB, trece prin clipe grele din cauza stării sale medicale.

Valeriu Argăseală trece printr-o perioadă dificilă, după ce în urmă cu câteva luni s-a operat în Austria din cauza unei boli grave, iar în prezent se află sub tratament, potrivit ProSport.

Oficialul campioanei României era o prezență constantă la meciurile echipei pe care o reprezintă, însă, în ultima perioadă nu a mai fost văzut așa des la jocurile ”roș-albaștrilor”.

  • Galerie foto | Cum arată Valeriu Argăseală acum

Valeriu Argăseală este grav bolnav

Valeriu Argăseală, vizibil afectat de problemele medicale

În urmă cu o lună, președintele de la FCSB a asistat la meciul echipei de tineret a campioanei României din Youth League, cel contra croaților de la Lokomotiva Zagreb, câștigat de ”roș-albaștri” cu scorul de 3-2.

Oficialul formației patronate de Gigi Becali a stat în tribună alături de Vlad Chiricheș, mijlocaș la FCSB, Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Felix Grigore, oficial al Federației.

Valeriu Argăseală, împreună cu Răzvan Burleanu, într-o imagine surprinză în urmă cu trei săptămâni

Fostul arbitru asistent a apărut schimbat complet, vizibil slăbit din cauza bolii care l-a afectat în ultimele luni.

Pe lângă funcția ocupată în conducerea FCSB, Valeriu Argăseală este reprezentant al cluburilor din SuperLiga în Comitetul Executiv al FRF.

Sursele iAMsport.ro au spus că, din cauza situație sale medicale, Argăseală nu a mai fost prezent la ședințele din cadrul Federației.

Valeriu Argăseală este de aproape două decenii la FCSB

De ani de zile, Valeriu Argăseală este omul de încredere al lui Gigi Becali

Valeriu Argăseală face parte din organigrama celor de la FCSB din luna august 2007, fiind unul dintre cei mai longevivi conducători din fotbalul românesc.

Recent, în stafful campioanei României a fost cooptat și Florin Cernat, fost mijlocaș la Oțelul și Dinamo Kiev, care va ocupa funcția de director sportiv.

Pe lângă activitatea din sport, Argăseală este autor de poezii, iar în 2024 a lansat primul volum de poeme, intitulat "Suflete reci".

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”

George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea

Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!

E oficial: a plecat de la Rapid! Unde se transferă

Cine e jucătorul de la Real Madrid transferat de CFR Cluj. A fost deja prezentat oficial

Au rezolvat transferul: revenire de senzație în SuperLiga!

Cele mai citite

Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 09:18
1.
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 17:40
2.
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 10:42
3.
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
PSG a primit o amendă de 2,7 milioane de euro! Motivul pentru care clubul francez a fost sancționat

Ligue 1   |  09 Septembrie 2026, 13:09
PSG a primit o amendă de 2,7 milioane de euro! Motivul pentru care clubul francez a fost sancționat
Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic

Tenis   |  09 Septembrie 2026, 11:32
Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
SuperLiga   |  09 Septembrie 2026, 10:42
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho

Champions League   |  09 Septembrie 2026, 08:42
Chivu, optimist după înfrângerea cu Real Madrid: ”Nu sunt deloc supărat”. Ce a spus despre Mourinho
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
SuperLiga   |  09 Septembrie 2026, 08:11
Fiul unui jucător de la FCSB a semnat cu clubul lui Gigi Becali!
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”

Champions League   |  08 Septembrie 2026, 23:50
Protest uriaș la Real Madrid - Inter: ”Ceuta nu se vinde!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
RTV S-a AFLAT ce echipă CÂȘTIGĂ Asia Express 2026! Surpriză uriașă! Este vestea momentului! Toți fanii emisiunii așteptau cu sufletul la gură acest anunț!
S-a AFLAT ce echipă CÂȘTIGĂ Asia Express 2026! Surpriză uriașă! Este vestea momentului! Toți fanii emisiunii așteptau cu sufletul la gură acest anunț!
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 septembrie. Putin și Trump, o oră la telefon. Liderul american ar fi vorbit despre ”beneficii colosale” după încheierea războiului

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 septembrie. Nicușor Dan, așteptat să anunțe un nou premier

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Omonia a schimbat ținta după ce transferul lui Miculescu s-a complicat. Ciprioții vor un român cu 26 de selecții la echipa...
Internațional   |  15:12
Omonia a schimbat ținta după ce transferul lui Miculescu s-a complicat. Ciprioții vor un român cu 26 de selecții la echipa națională
exclusiv Titularul lui Cristi Chivu a fost desființat în direct după eșecul cu Real Madrid: ”Nu are ce să caute la Inter!”
Champions League   |  14:25
Titularul lui Cristi Chivu a fost desființat în direct după eșecul cu Real Madrid: ”Nu are ce să caute la Inter!”
live score Barcelona - Feyenoord, de la 19:45, Liverpool - Atletico Madrid și Napoli - Arsenal, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Continuă...
Champions League   |  13:40
Barcelona - Feyenoord, de la 19:45, Liverpool - Atletico Madrid și Napoli - Arsenal, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Continuă prima etapă în UCL!
PSG a primit o amendă de 2,7 milioane de euro! Motivul pentru care clubul francez a fost sancționat
Ligue 1   |  13:09
PSG a primit o amendă de 2,7 milioane de euro! Motivul pentru care clubul francez a fost sancționat
exclusiv A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut...
SuperLiga   |  12:37
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic
Tenis   |  11:32
Surpriză la US Open! Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de Ben Shelton după un meci dramatic
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
SuperLiga   |  10:42
George Pușcaș a dezvăluit calvarul după operația care i-a complicat revenirea
Nota primită de Cristi Chivu după Real Madrid - Inter 2-1. Ce a remarcat presa italiană la antrenorul român
Champions League   |  09:55