Impresionează în SuperLigă și a devenit noua feblețe a lui Mitică Dragomir: "Poate să ajungă la 10 milioane de euro"

Foto 4/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Impresionează în SuperLigă și a devenit noua feblețe a lui Mitică Dragomir: "Poate să ajungă la 10 milioane de euro"

George Drafta   |   Publicat: 28.07.2025 19:57   |  Actualizat: 28.07.2025 23:36

Răzvan Tănasă (22 de ani), extrema de bandă stânga a celor de la Farul, este unul dintre jucătorii lăudați din acest start de sezon, iar Dumitru Dragomir consideră că fotbalistul constănțenilor ar putea să fie transferat pe viitor în schimbul unei sume de aproximativ 10 milioane de euro.

Farul a obținut 7 puncte în cele 3 etape din acest început de stagiune în care echipa lui Ianis Zicu a remizat cu FC Botoșani și le-a învins pe Oțelul și FCSB.

Răzvan Tănasă, întors în această vară de la gălățeni, a contribuit la acest parcurs, iar cel mai mult s-a remarcat chiar în meciul împotriva fostei sale echipe, cu o dublă de efect în startul întâlnirii.

Tănasă, pariul lui Dumitru Dragomir

Evoluțiile sale au fost și pe placul fostului președinte al LPF, Dumitru Dragomir. Acesta pretinde că Gică Hagi se poate alege cu o sumă frumușică de pe urma vânzării tânărului de 22 de ani.

Tănasă este evaluat la 600.000 de euro și mai are contract cu Farul până în vara lui 2027

"Tănasă a fost bun și la Galați, dar el a fost dat împrumut. Jucători tari noi nu avem, dar de 5 milioane de euro poate să fie și acum. Și acuma! Asta nu e o sumă.

Până în 10 milioane de euro nu ești jucător nici mediu! Deci și Tănasă poate să ajungă la 10 milioane de euro. E tânăr! Are 22 de ani. Nu ai văzut cum lovește mingea?

Ce Dumnezeu?! Vai de mine și de mine", a fost opinia celui poreclit "Corleone" pentru Fanatik.

Dragomir consideră că Tănasă este ajutat și de faptul că pe banca tehnică a trupei din Ovidiu a ajuns Ianis Zicu.

"Unde e seriozitate se face treabă. Farul are jucători tineri foarte buni. Ăsta e un antrenor serios și va face carieră mutu ăsta. E mut, lucrează bine", a explicat fostul șef al Ligii.

Sierra a deschis drumul spre victorie al Argeșului în fața Stelei, scor 2-0

Dragomir a remarcat și un străin

"Oracolul din Bălcești" a vorbit și despre un alt fotbalist care i-a plăcut foarte mult în această etapă a 3-a a întrecerii interne.

„Am mai văzut unul la FC Argeș. A tras una, l-a ocolit pe portar și a intrat în vinclu mingea (n.r Sierra). Bă, unde e conducător bun apare și fotbalul bun. Puneți președinți buni la fotbal!”, a fost îndemnul lui Dragomir.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”

Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani

Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 15:15
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
SuperLiga   |  19:03
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
exclusiv Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
Fotbal   |  17:08
Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”