Ionuț Larie, încrezător în forțele Farului: ”Cred că e un obiectiv realizabil”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ionuț Larie, încrezător în forțele Farului: ”Cred că e un obiectiv realizabil”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 02.01.2024 16:00   |  Actualizat: 02.01.2024 15:47

Ionuț Larie (36 de ani), căpitanul celor de la Farul Constanța, a vorbit despre obiectivele sale, dar și ale echipei, pentru anul 2024.

Farul Constanța a început campionatului într-o formă modestă, comparativ cu prestațiile din sezonul trecut. Singurul obiectiv rămas pentru campioana României este cursa pentru intrare în play-off.

Ionuț Larie: ”Sper să fim în play-off, cred că e un obiectiv realizabil”

Ionuț Larie, căpitanul “marinarilor” a vorbit despre obiectivele pe care speră să le îndeplinească în 2024, dar și despre sezonul precedent, în care echipa a câștigat campionatul.

"Suntem bucuroși, a fost cel mai bun an din carieră, am devenit campioni și am adus multe bucurii pentru fanii constănțeni. Experiență europeană benefică pentru club, nu eram obișnuiți an de an să fie așa, au fost meciuri foarte grele, din păcate nu ne-am calificat în grupe, dar ne-am prezentat onorabil pentru că am avut doar două înfrângeri și șase victorii.

Lupta pentru play-off e mai echilibrată și mai grea ca niciodată. Sper să fim în play-off, cred că e un obiectiv realizabil. Vacanța trece imediat, o petrec acasă cu familia. Avem și program de vacanță, nu vom sta să ne odihnim prea mult. Dar asta e meseria, atât timp cât suntem sănătoși, o facem din plăcere.

Îmi propun să fiu sănătos, în ultima perioadă am avut parte de câteva accidentări. Sperăm să ne îndeplinim obiectivel. Anul ăsta am demonstrat că putem realiza orice și sper să continuăm cu multe succese.

Le urez fanilor La Mulți Ani și să fie alături de noi și la bine, și la greu", a declarat Ionuț Larie, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului Farul Constanța.

Farul Contanța a încheiat anul 2023 pe locul 6

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Cele mai citite

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci

Handbal   |  15 Noiembrie 2026, 20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15 Noiembrie 2026, 15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv ”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E...
Echipa Națională   |  22:11
”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E unul dintre cei mai buni portari din LaLiga”
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Internațional   |  21:29
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa...
Internațional   |  20:46
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
Handbal   |  20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
video Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
SuperLiga   |  19:22
Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
exclusiv Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum...
Special   |  18:28
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17