Laszlo Balint înțelege supărarea suporterilor după Petrolul - Botoșani 1-2: "Nu este ușor. Trebuie să scoatem capul din pământ"

Laszlo Balint, antrenorul celor de la Petrolul Galerie foto (1 fotografii): Laszlo Balint înțelege supărarea suporterilor după Petrolul - Botoșani 1-2: "Nu este ușor. Trebuie să scoatem capul din pământ"
Foto: Sport Pictures  |   Laszlo Balint, antrenorul celor de la Petrolul

Redactia   |   Publicat: 29.04.2024 20:05   |  Actualizat: 29.04.2024 20:16

Petrolul a pierdut meciul cu FC Botoșani, 1-2, după un gol venit în ultimele minute ale partidei.

Ploieștenii vor avea emoții în privința retrogradării după rezultatul cu FC Botoșani. Diferența față de primul loc care ar duce la baraj este de doar două puncte.

Laszlo Balint s-a declarat dezamăgit de eșecul suferit de formația sa și a spus că momentul cel mai important a fost penalty-ul ratat de Sergiu Hanca, din repriza secundă.

Ce a spus Laszlo Balint după eșecul cu FC Botoșani

"A venit acel moment psihologic, decisiv, când am ratat penalty. Îmi este foarte greu să explic golul luat pe final. Eram peste ei ca talie. Situația noastră s-a complicat în ultimele două etape. E important că suntem la mâna noastră, din păcate nu am reușit să ne atingem obiectivul în această seară.

Suntem la mâna noastră, trebuie să scoatem capul din pământ. Îi înțelegem pe suporteri, le înțelegem supărarea, nu ne este ușor nici nouă.

Am avut o listă de executanți, Hanca a bătut penalty-uri și la Dinamo, și în Polonia. Inclusiv la antrenamentul de ieri a exersat și a bătut foarte bine. Da, penalty-urile se ratează, nu a fost un moment fericit pentru noi. Mai sunt două meciuri și lucrurile sunt la îndemâna noastră.

Mă preocupă foarte mult că am primit 4 goluri în ultimele două meciuri. Responsabilitatea și concentrarea ar trebui să fie alta la fazele fixe. Problema e că nici noi nu putem să fim periculoși", a spus Laszlo Balint.

Programul ultimelor două etape din play-out

Runda 8

  • UTA - FCU Craiova 1948
  • U Cluj - Dinamo
  • FC Botoșani - FC Voluntari
  • Petrolul - Oțelul
  • Hermannstadt - Poli Iași

Runda 9

  • FCU Craiova 1948 - Hermannstadt
  • Dinamo - UTA
  • FC Voluntari - U Cluj
  • Poli Iași - Petrolul
  • Oțelul - FC Botoșani

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru Dinamo

E convins că FCSB urmează să se desființeze: ”Se pune lacătul după ce Steaua va câștiga acel proces! Finanțatorul echipei din Popești Leordeni a recunoscut și el”

Neluțu Varga, obligat să scoată o sumă importantă de bani din buzunar pentru a obține licența UEFA!

Legătura bizară dintre Nelu Varga și deținătorii drepturilor TV. Afacere imobiliară sau ”ajutor” mascat pentru CFR Cluj?

Transfer de 1.000.000 de dolari fără acte în Liga 1: ”M-a vândut ca pe porumbei”

Soția unui fotbalist de la Petrolul se bucură de revenirea lui Mehmet Topal: ”Moment atât de așteptat”

Cele mai citite

84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale

SuperLiga  |  27 Martie 2026, 13:47
1.
84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: ”Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer”

Special  |  29 Martie 2026, 11:35
2.
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: ”Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer”
Derapaj uluitor la adresa lui Lucescu: ”Mircea cel golan, milițian securist, blatist”

Echipa Națională  |  27 Martie 2026, 10:47
3.
Derapaj uluitor la adresa lui Lucescu: ”Mircea cel golan, milițian securist, blatist”
Știri de ultimă oră din sport
Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru Dinamo
Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru Dinamo
SuperLiga   |  29 Martie 2026, 23:55
Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru Dinamo
Englezii au pus pe masă 65.000.000 de euro pentru fotbalistul lui Cristi Chivu

Serie A   |  29 Martie 2026, 23:26
Englezii au pus pe masă 65.000.000 de euro pentru fotbalistul lui Cristi Chivu
Surpriză! Lupescu l-a vrut pe Hagi la FRF, dar nu selecționer: ”Așa l-am văzut atunci și așa îl văd și acum”

Echipa Națională   |  29 Martie 2026, 21:33
Surpriză! Lupescu l-a vrut pe Hagi la FRF, dar nu selecționer: ”Așa l-am văzut atunci și așa îl văd și acum”
Ionuț Lupescu nu s-a ferit: ”E bine ca Lucescu să își termine mandatul și să își vadă de sănătate” / ”Generația de Suflet nu a pus destul suflet!”

Echipa Națională   |  29 Martie 2026, 20:37
Ionuț Lupescu nu s-a ferit: ”E bine ca Lucescu să își termine mandatul și să își vadă de sănătate” / ”Generația de Suflet nu a pus destul suflet!”
Prunea a numit ”vinovatul” pentru problemele naționalei României: ”Hagi vine degeaba, nu are ce să facă!”
exclusiv Prunea a numit ”vinovatul” pentru problemele naționalei României: ”Hagi vine degeaba, nu are ce să facă!”
Echipa Națională   |  29 Martie 2026, 20:12
Prunea a numit ”vinovatul” pentru problemele naționalei României: ”Hagi vine degeaba, nu are ce să facă!”
Neluțu Varga, obligat să scoată o sumă importantă de bani din buzunar pentru a obține licența UEFA!
Neluțu Varga, obligat să scoată o sumă importantă de bani din buzunar pentru a obține licența UEFA!
SuperLiga   |  29 Martie 2026, 19:15
Neluțu Varga, obligat să scoată o sumă importantă de bani din buzunar pentru a obține licența UEFA!
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Nu plătesc taxe! Adrian Mutu a răbufnit după ce a investit 1.5 milioane de euro alături de un român cunoscut!
Nu plătesc taxe! Adrian Mutu a răbufnit după ce a investit 1.5 milioane de euro alături de un român cunoscut!
RTV Se schimbă banii până la finalul anului 2026. Noile bancnote vor circula în paralel cu cele vechi
Se schimbă banii până la finalul anului 2026. Noile bancnote vor circula în paralel cu cele vechi
Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
exclusiv Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
Special   |  28 Martie 2026, 23:00
Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
Accident rutier cu peste 20 de victime. O mașină a intrat cu viteză într-un grup de persoane seara trecută

BREAKING | Mircea Lucescu a fost luat cu salvarea și dus la spital, după ce a leșinat în timpul cantonamentului

Iranul lovește fabrici strategice din Golf. Atacurile ridică temeri privind economia globală

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

exclusiv Fostul conducător din Liga 1 a aflat de proiectul de 15.000.000 de euro al lui Gică Popescu cu Guvernul României și a...
Special   |  07:58
Fostul conducător din Liga 1 a aflat de proiectul de 15.000.000 de euro al lui Gică Popescu cu Guvernul României și a răbufnit: ”Hai să fim serioși, noi nu avem nimic!”
Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru...
SuperLiga   |  23:55
Zeljko Kopic a clarificat situația lui George Pușcaș, după ce atacantul a ieșit accidentat de pe teren la primul meci pentru Dinamo
Englezii au pus pe masă 65.000.000 de euro pentru fotbalistul lui Cristi Chivu
Serie A   |  23:26
Englezii au pus pe masă 65.000.000 de euro pentru fotbalistul lui Cristi Chivu
exclusiv Nu l-a iertat pe Șumudică: ”A păcălit destul! De la Astra doar asta a făcut, s-a prins lumea, s-a cam închis și în Arabia...
Fotbal Internațional   |  22:58
Nu l-a iertat pe Șumudică: ”A păcălit destul! De la Astra doar asta a făcut, s-a prins lumea, s-a cam închis și în Arabia Saudită pentru el”
Aflat pe patul de spital, Mircea Lucescu a transmis un mesaj clar: ”Susținuți, fotbaliștii și noul selecționer vor putea...
Echipa Națională   |  22:30
Aflat pe patul de spital, Mircea Lucescu a transmis un mesaj clar: ”Susținuți, fotbaliștii și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune!”. Din ce cauză i s-ar fi făcut rău
exclusiv Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, văzut drept cel mai mare jucător din lume de cel ce avea să îi devină coleg:...
Special   |  22:02
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, văzut drept cel mai mare jucător din lume de cel ce avea să îi devină coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
Surpriză! Lupescu l-a vrut pe Hagi la FRF, dar nu selecționer: ”Așa l-am văzut atunci și așa îl văd și acum”
Echipa Națională   |  21:33
Surpriză! Lupescu l-a vrut pe Hagi la FRF, dar nu selecționer: ”Așa l-am văzut atunci și așa îl văd și acum”
Lupescu, atac devastator la adresa lui Burleanu: ”Corporatist cu retorică obraznică, nu are nicio treabă cu fotbalul!...
Special   |  21:04
Lupescu, atac devastator la adresa lui Burleanu: ”Corporatist cu retorică obraznică, nu are nicio treabă cu fotbalul! Corpuția mai există în FRF, transparența banilor...”
Rezultate / Clasamente