Lui Mircea Rednic nu îi mai pasă de Dinamo. ”Nu mă interesează. O să mă înjure cei de acolo”

Mircea Rednic este antrenor la UTA Arad din 2023 Galerie foto (1 fotografii): Lui Mircea Rednic nu îi mai pasă de Dinamo. ”Nu mă interesează. O să mă înjure cei de acolo”
Foto: Sport Pictures  |   Mircea Rednic este antrenor la UTA Arad din 2023

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 04.05.2024 12:44   |  Actualizat: 04.05.2024 15:12

Mircea Rednic (62 de ani), antrenor la UTA Arad, nu este impresionat de situația în care se află Dinamo și speră să obțină un rezultat pozitiv împotriva ”câinilor” în ultima etapă.

UTA Arad ocupă prima poziție în play-out. Ca să își păstreze această poziție, arădenii trebuie să obțină victoria în cele două meciuri rămase, cu FCU Craiova și Dinamo, ambele aflate în zona roșie a clasamentului.

”Noi ne urmărim interesul”

Mircea Rednic, a fost întrebat la conferința de presă despre situația lui Dinamo și dacă crede că aceștia se vor salva de la retrogradare, datorită trecutului său la echipa din Ștefan cel Mare.

”Puriul” a răspuns că nu îl mai interesează de Dinamo și se concentrează pe meciurile rămase pentru a-și îndeplini obiectivul.

”Pe mine nu mă interesează de alții (n.r. de Dinamo). Pentru noi toate meciurile sunt importante. La Arad, toate partidele sunt grele. Nu facem calcule pentru clasament. În sfârșit, va fi primul an în care nu facem calcule. Noi în ultimul meci trebuie să arătăm bine pe teren și să ne respectăm. E vorba și despre imaginea noastră.

Acum suntem pe primul loc în play-out și mai sunt două meciuri. Să știți că și noi ne urmărim interesul. Și legat de meciul cu Dinamo, haideți să revenim în timp. Ce am zis eu când am venit la UTA în urmă cu un an? Să nu cădem la baraj cu Dinamo. De ce? Pentru că eu sunt într-o situație aparte și deloc ușoară. Pentru că o să fiu înjurat. Nu e ușor pentru mine”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă.

”Pe mine mă interesează echipa mea”

Tehnicianul de 62 de ani a spus că echipa sa este tot ce contează, deoarece aceasta a făcut progrese mari față de începutul campionatului și nu riscă să facă acum vreun pas greșit.

”Pe mine mă interesează echipa mea, pentru că am suferit mult în prima parte a campionatului. Eu aici am pus mult suflet și am fost la un pas să nu mai fiu.

Iar dacă Dinamo a ajuns în situația asta, înseamnă că lucrurile nu au fost făcute cum trebuie. E treaba celor de acolo, nu e treaba mea. Treaba mea e să aliniez cea mai bună formulă, să fiu inspirat la schimbări și să câștigăm cele două meciuri.

(n.r. Credeți că Dinamo va retrograda?) Eu n-am treabă cu nimeni și nu mă interesează. Nu mai vorbiți că sunt dinamovist, pentru că nu am nicio treabă. Și la Rapid am fost atâția ani și am luat trofee. Apoi pe unde i-am prins i-am bătut. Eu nu am nicio treabă cu nimeni", a mai spus antrenorul.

Mircea Rednic a fost ultimul antrenor care a adus titlul la cele două echipe, Dinamo și Rapid. În sezonul 2002-2003 cu ”alb-vișiniii”, iar în 2006-2007 cu ”câinii roșii”.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar

Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc

Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu

Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!

A recunoscut că i-a făcut o ”mizerie” lui Claudiu Niculescu: ”Dacă am șansa să îndrept lucrurile, o fac!”

Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”

Cele mai citite

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
1.

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

SuperLiga  |  19 Octombrie 2026, 23:58
2.
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

Echipa Națională  |  19 Octombrie 2026, 15:22
3.
Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”
Știri de ultimă oră din sport
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”

Gimnastică   |  21 Octombrie 2026, 20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 19:14
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”

Echipa Națională   |  21 Octombrie 2026, 17:57
Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 17:18
Victor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo

Tenis   |  21 Octombrie 2026, 16:41
Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
SuperLiga   |  21 Octombrie 2026, 16:10
Dinamo, amendată de FRF după incidentele de la meciul cu Sepsi!
AS.RO Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
RTV BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
BOMBA momentului! Apare un nou partid în România. Cine sunt liderii formațiunii
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

S-a încheiat etapa 3 din Liga Campionilor: Inter - Șahtior 1-0, Bayern - Arsenal 2-2 și Real Madrid - RB Leipzig 4-1! Toate...
Champions League   |  23:57
S-a încheiat etapa 3 din Liga Campionilor: Inter - Șahtior 1-0, Bayern - Arsenal 2-2 și Real Madrid - RB Leipzig 4-1! Toate rezultatele de miercuri seara, AICI
Michael Carrick nu s-a abținut după umilința suferită de Manchester United în fața lui Como: ”Toată lumea trebuie să-și asume...
Champions League   |  23:39
Michael Carrick nu s-a abținut după umilința suferită de Manchester United în fața lui Como: ”Toată lumea trebuie să-și asume responsabilitatea”
Florin Tănase, criticat dur în Cipru după doar două luni la Omonia Nicosia: ”Nu poate ține pasul cu colegii”
Stranieri   |  22:48
Florin Tănase, criticat dur în Cipru după doar două luni la Omonia Nicosia: ”Nu poate ține pasul cu colegii”
Dinamo, victorie istorică în Liga Campionilor! ”Dulăii” păstrează șanse de calificare
Handbal   |  21:55
Dinamo, victorie istorică în Liga Campionilor! ”Dulăii” păstrează șanse de calificare
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
SuperLiga   |  21:12
MM Stoica, încrezător înaintea derby-ului cu Rapid: ”Avem un lot mult superior”. Ce spune despre accidentarea lui Muhar
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Gimnastică   |  20:43
Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Fotbal   |  20:06
Probleme pentru Sorin Cârțu înaintea meciului Universității Craiova din Europa: ”În viața mea nu am avut așa ceva. E rău de tot”
Veste proastă pentru Dinamo! Când revine Alexandru Musi după operația la menisc
SuperLiga   |  19:14