Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”
Foto: Sportpictures  |  

Redactia   |   Publicat: 13.07.2024 00:16   |  Actualizat: 13.07.2024 10:28

După remiza albă dintre Hermannstadt și Universitatea Craiova, finanțatorul clubului oltean, Mihai Rotaru, a oferit o serie de declarații despre viitorul echipei sale și posibilul proces cu FRF.

Universitatea Craiova a remizat cu Hermannstadt, scor 0-0, dar subiectul principal de discuție din jurul partidei nu a fost nicidecum rezultatul, ci lipsa lui Alex Mitriță din primul 11, care s-ar fi datorat unui conflict cu FRF.

Universitatea Craiova voia o excepție de la regula U21 pe perioada în care evoluează în preliminariile cupelor europene, cerere pe care conducătorii fotbalului românesc nu au dorit să o aprobe.

Mihai Rotaru a oferit detalii despre întâlnirea la care a fost prezent cu numele importante din Federație și a vorbit despre absența lui Mitriță din formula de start la Sibiu și prestația echipei pe care o finanțează.

Mihai Rotaru: ”Să vorbim de efectele negative ale regulii U21”

”(n.r. Mitriță) Nu stă pe bancă dacă sunt conflicte, stă în afara lotului. Dar să vorbim de regula U21, de efectele negative. De exemplu, antrenorul pune la dispoziție cine e cel mai bun 'under'. Fotbalul în România începe cu 'underul'. În ultima săptămână, Danciu a fost cel mai bun, jucător de atac. Trebuia să iasă Ivan, Mitriță sau Paradela. A ieșit Mitriță.

La ultimul joc amical din cantonamentul din Austria, dacă vă uitați, Mitriță în minutul 15 s-a accidentat, a ieșit, a acuzat o accidentare serioasă la șold. A pierdut meciurile de pregătire și mai multe antrenamente. Dar deciziile tehnico-tactice le ia stafful, condus de Costel Gâlcă. Sigur că a participat și domnul Burleanu la întâlnire. Echipele de Liga 1 nu mai au echipe secunde, la Liga 3. Și se pierd mulți jucători.

Am zis că nu mai are sens să le ținem pentru că nu participă 'underii' buni la acele meciuri, că sunt la prima echipă. Pentru ei erau acele meciuri. Concluzia e că anul acesta nu se poate lua o decizie, că trebuie să ne așezăm la masă, să găsim o soluție ca 'underii' să crească. Nu suntem împotriva folosirii lor. Am avut mulți titulari dintre ei.

”Trebuie să folosim toate mijloacele”

Una dintre soluții e să impulsionăm financiar folosirea 'underului'. Găsim să facem rost de bani, ce surse poate obține FRF. Principalul beneficiar sunt loturile de juniori. (n.r. Despre amenințarea că va da FRF în judecată dacă Craiova nu se califică în Conference League) Noi trebuie să folosim toate mijlocele pentru a ne susține și apăra punctul de vedere.

E modul în care încercăm să facem asta, repet, a fost o discuție bună și cred că atunci când sunt discuții la nivel de idei, lucrurile o să meargă bine. Noi am cerut excepția, fiecare club e îndreptățit să folosească orice pârghie pentru a face performanță. Considerăm că avem un avantaj dacă putem folosi o echipă pe care putem să o rodăm înainte de aceste meciuri.

Propunerea e pentru toate tururile preliminare în care suntem în competiție. Ne-a răspuns, e dreptul lor, sigur că da. O să vedem care va fi... am zis că o să ne rezervăm dreptul să ne căutăm dreptatea în orice fel. Nu ai cum să fii bucuros dacă nu ai luat cele trei puncte. Dar e un pas înainte față de anul trecut, când am pierdut la Hermannstadt. Da, am reprezentat și alte cluburi, am avut mandate de la mai multe cluburi (n.r. la întâlnire). FCSB, Rapid mandat limitat, CFR Cluj mandat implicit”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB

Reghecampf a decis: fotbalistul de 1.300.000 de euro, OUT de la FCSB!

”Mă așteptam să ajute mai mult!”. Legenda lui Dinamo, semnal de alarmă pentru Mazilu și Pușcaș

Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”

Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”

Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”

Cele mai citite

România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
1.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
2.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!

Auto   |  06 Octombrie 2026, 19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes

Formula 1   |  06 Octombrie 2026, 18:29
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 17:58
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
AS.RO Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
RTV Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de...
Internațional   |  23:42
Cristiano Ronaldo, scrisoare-bombă! Clarifică scandalul de la națională și îl atacă direct pe Jorge Jesus: ”În 25 de ani de carieră, niciodată nu am făcut asta”
exclusiv Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul...
Echipa Națională   |  22:59
Un jucător important de la națională s-a întâlnit cu Prunea și i-a făcut o dezvăluire care l-a lăsat fără replică: ”Săracul avea probleme”
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Echipa Națională   |  22:15
Mai rău decât naționala mare! România U21 a suferit eșec catastrofal în fața Spaniei
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Echipa Națională   |  21:32
Componentul Generației de Aur, atac dur după eșecurile României: ”80% sunt puși politic sau pe cumetrie!”
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
Internațional   |  20:53
Victoria cu România a salvat un selecționer de la demitere!
exclusiv Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Echipa Națională   |  20:14
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Auto   |  19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
exclusiv Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Diverse   |  19:00
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”