Mihai Stoica și-a făcut lista de dorințe pentru 2026: trofee, bani de la FIFA și abolirea unei reguli din fotbalul românesc

Foto 3/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Mihai Stoica și-a făcut lista de dorințe pentru 2026: trofee, bani de la FIFA și abolirea unei reguli din fotbalul românesc

Alina Chiță   |   Publicat: 02.01.2026 17:59   |  Actualizat: 02.01.2026 22:24

La două zile după intrarea în noul an, Mihai Stoica a publicat pe rețelele de socializare lista dorințelor pentru 2026. Ca de obicei, oficialul FCSB îmbină obiectivele sportive legate de clubul roș-albastru cu remarci ironice și săgeți către problemele fotbalului românesc.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, și-a făcut o listă cu dorințe pentru noul an și a împărtășit-o cu urmăritorii săi pe rețelele de socializare.

Cum altfel decât legate de fotbal, cele mai multe dintre cele 10 dorințe ale lui Mihai Stoica au legătură cu FCSB.

Foto 4/5

Obiective clare pentru FCSB: Supercupa și creșterea coeficientul UEFA

Oficialul roș-albaștrilor și-a concentrat o parte dintre dorințe pe performanțele clubului pe care îl conduce, dar nu a evitat nici subiectele sensibile din fotbalul românesc sau micile frustrări ale vieții de zi cu zi.

Pe lista lui Mihai Stoica se regăsesc câștigarea Supercupei României, ceea ce înseamnă și câștigarea Cupei sau a campionatului. Dar și o creștere substanțială a coeficientului UEFA, obiective valabile exclusiv pentru FCSB, alături de speranța unor încasări consistente de la FIFA pentru participarea jucătorilor la Cupa Mondială.

Foto 2/5

Mihai Stoica e împotriva regulii U21

MM Stoica a strecurat și câteva remarci ironice, prin care a cerut apariția unei aplicații care să blocheze mesajele trimise ”la toată lista”, dar și abolirea regulii U21, una dintre cele mai contestate măsuri din fotbalul românesc.

”Ce-mi doresc pe 2026 :

1. Supercupa României.*

2. Creștere substanțială coeficient UEFA.*

3. O aplicație care să blocheze automat mesaje d’alea ‘la toată lista’.

4. Fără creșterea glicemiei pe fond nervos din cauza intersecțiilor blocate de șoferi idioți.

5. MobLand sezon 2 ASAP.

6. Abolire U21.

7. Iertare din partea celor cărora nu le-am răspuns la mesaje. Am avut foarte multe din cauza ălora care trimit la toată lista. Ostracizarea ălora.

8. Încasări de la FIFA pentru participare jucători la World Cup. Sume mari.*

9. Record negativ de RMN-uri.**

10. Sănătate tuturor. Bucurii pentru cei care susțin continuatoarea Stelei.

* se aplică doar FCSB

** aplicabilitate universală”, a scris Mihai Stoica pe rețelele sociale.

Foto 5/5

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună

Refuzat pentru 100.000 de euro în SuperLiga, transferat cu 28 de milioane de euro în Premier League

Gică Hagi a deturnat un fotbalist român din drumul spre un club din SuperLiga pentru a semna cu Farul: ”S-au supărat foarte tare”

Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”

Cunoscutul actor român a rămas ”scârbit” după un episod petrecut la un meci al lui Dinamo: ”De atunci nu am mai fost pe stadion!”

Probleme pentru Gică Hagi. Un jucător important s-a accidentat și va lipsi de la meciurile cu Polonia și Suedia

Cele mai citite

Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”

Diverse  |  01 Octombrie 2026, 11:58
1.
Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Special  |  01 Octombrie 2026, 21:35
3.

Știri de ultimă oră din sport
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi

Auto   |  03 Octombrie 2026, 12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 10:57
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 09:44
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”
Mesajul lui Radu Drăgușin după eliminarea din Polonia - România 6-0

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 08:17
Mesajul lui Radu Drăgușin după eliminarea din Polonia - România 6-0
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 00:47
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”
Zidane, primul pas greșit pe banca Franței! Haos la turci! Rezultatele zilei de vineri în Liga Națiunilor

Internațional   |  03 Octombrie 2026, 00:42
Zidane, primul pas greșit pe banca Franței! Haos la turci! Rezultatele zilei de vineri în Liga Națiunilor
AS.RO 150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
RTV Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  01 Octombrie 2026, 21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
Internațional   |  14:49
Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
exclusiv Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis,...
Echipa Națională   |  14:26
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Diverse   |  13:39
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Auto   |  12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Formula 1   |  12:14
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Echipa Națională   |  11:38
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
Echipa Națională   |  10:57
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
De ce pierde Hagi și cu echipa națională, și cu Farul: dacă intri în ring cu Mayweather și nu ești aproape la fel de bun nu e...
Editorialisti   |  10:25
De ce pierde Hagi și cu echipa națională, și cu Farul: dacă intri în ring cu Mayweather și nu ești aproape la fel de bun nu e curaj, e sinucidere!