Mircea Rednic, prima reacție după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am ce să le reproșez băieților”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Mircea Rednic, prima reacție după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am ce să le reproșez băieților”

Vlad Ionescu   |   Publicat: 25.11.2023 22:42   |  Actualizat: 25.11.2023 23:32

CFR Cluj și UTA Arad au remizat în Gruia, după o partidă încheiată la egalitate cu scorul de 0-0. La finalul partidei, Mircea Rednic s-a declarat mulțumit de rezultat și de jocul făcut de trupa sa.

După remiza cu CFR Cluj, încheiată 0 - 0 pe terenul din Gruia, Mircea Rednic s-a arătat mulțumit de jocul făcut de elevii săi.

Tehnicianul din Arad a precizat că punctul obținut cu CFR este unul important și se declară mulțumit de faptul că formația sa a plecat fără gol primit.

Mircea Rednic: ”Nu am ce să le reproșez băieților”

Sunt mulțumit, mai ales ținând cont de repriza a 2-a. Am fost dominați, poate i-am și lăsat noi să aibă impresia că îi dominăm. Am câștigat 80% din dueluri, au fost mingi care au rămăs în careu.

Prima repriză mai echilibrată, dar ținând cont de situațile noastre, acțiunea de contra-atac, plus bara lui Căpușe, putem fi mulțumiți de acest rezultat.

Nu am ce să le reproșez băieților, e prima oara când jucăm cu trei fundași. Am crezut că vor juca și ei așa, dar nu au făcut-o. Cei doi atacanți au rămas prea sus, de asta și-au creat superiorare la mijlocului terenului. Ne-am apărat destul de bine, n-am luat gol. Și cu șansa, și cu portarul.

S-a apărat toate echipa. Când avem mingea, participăm la atac. Am luat un punct la CFR, sunt mulțumit că nu am luat gol.

(n.r ce urmează pentru UTA) Urmează meciul cu Sibiu, de la Oradea. Încercăm să câștigăm cele trei puncte.” A spus Mircea Rednic.

Alexandru Benga, fundașul celor de la UTA Arad, s-a declarat, de asemenea, mulțumit de jocul făcut de coechiperii săi.

După aspectul jocului, cred că puteam să câștigăm, dar și să pierdem. Un rezultat echitabil am putea spune.

Am făcut o partidă foarte inteligentă, exact ceea ce am pregătit am pus în pratică pe teren. În prima repriză nu cred că au avut mari ocazii, nu-mi aduc aminte. Ăsta a fost și planul tactic, să îi așteptăm un pic. În a doua repriză noi am avut situațiile mai importante, știam că ii facem să sufere pe contra atac.

Pe final, CFR-ul a forțat victoria, dar ne-am apărat foarte bine și plecăm de aici cu un punct. Jocul de fotbal este unul colectiv, nu poți face apreceri pe compartimente, toți participăm la faza defensivă.

Cea mai mare ocazie a noastră a fost tot a unui fundaș. A lovit foarte bine mingea, 2CM mai spre interior și era gol.” a spus Alexandru Benga după remiza cu CFR Cluj.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Daniel Pancu, reacție categorică după eliminarea cu Dinamo: ”Aș putea să iau pastile, să mă ia somnul pe bancă”

Nuno Campos, optimist după succesul din derby: ”Suntem din ce în ce mai buni”

Raul Opruț a sărit în apărarea unui coleg: ”Am citit de păcănele. Dacă este bine fizic, este cel mai bun jucător din campionat”

Cătălin Cîrjan, după victoria cu fosta echipă: ”E ca oricare alta pentru mine”

Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu

Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu

Cele mai citite

”Îmi cer scuze”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului

Natație  |  15 August 2026, 14:00
1.
”Îmi cer scuze”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului
Drama din cariera gimnastei românce care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”

Gimnastică  |  15 August 2026, 19:03
2.
Drama din cariera gimnastei românce care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”

SuperLiga  |  13 August 2026, 12:58
3.
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
Știri de ultimă oră din sport
Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu
Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu
SuperLiga   |  15 August 2026, 23:24
Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu
Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu
Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu
SuperLiga   |  15 August 2026, 23:09
Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu
Înfrângeri pentru Andrei Coubiș și Lisav Eissat, la debutul în Championship

Stranieri   |  15 August 2026, 22:44
Înfrângeri pentru Andrei Coubiș și Lisav Eissat, la debutul în Championship
Rapid - Dinamo, duel și în peluze! Bannerul giuleștenilor, urmat de o replică ironică

SuperLiga   |  15 August 2026, 22:11
Rapid - Dinamo, duel și în peluze! Bannerul giuleștenilor, urmat de o replică ironică
Victor Angelescu anunță două noi transferuri la Rapid: ”Sperăm săptămâna viitoare”

SuperLiga   |  15 August 2026, 21:42
Victor Angelescu anunță două noi transferuri la Rapid: ”Sperăm săptămâna viitoare”
Mutare de top pentru Inter Milano! Internaționalul englez a semnat până în 2031 cu echipa lui Cristi Chivu

Serie A   |  15 August 2026, 21:28
Mutare de top pentru Inter Milano! Internaționalul englez a semnat până în 2031 cu echipa lui Cristi Chivu
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse”
David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse”
RTV O nouă BOMBĂ despre pensionarul SRI și ANNA. Blestemul amantei a funcționat...
O nouă BOMBĂ despre pensionarul SRI și ANNA. Blestemul amantei a funcționat...
Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
exclusiv Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
Special   |  13 August 2026, 11:15
Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Daniel Pancu, reacție categorică după eliminarea cu Dinamo: ”Aș putea să iau pastile, să mă ia somnul pe bancă”
SuperLiga   |  00:19
Daniel Pancu, reacție categorică după eliminarea cu Dinamo: ”Aș putea să iau pastile, să mă ia somnul pe bancă”
Nuno Campos, optimist după succesul din derby: ”Suntem din ce în ce mai buni”
SuperLiga   |  00:08
Nuno Campos, optimist după succesul din derby: ”Suntem din ce în ce mai buni”
Raul Opruț a sărit în apărarea unui coleg: ”Am citit de păcănele. Dacă este bine fizic, este cel mai bun jucător din campionat”
SuperLiga   |  23:59
Raul Opruț a sărit în apărarea unui coleg: ”Am citit de păcănele. Dacă este bine fizic, este cel mai bun jucător din campionat”
Cătălin Cîrjan, după victoria cu fosta echipă: ”E ca oricare alta pentru mine”
SuperLiga   |  23:47
Cătălin Cîrjan, după victoria cu fosta echipă: ”E ca oricare alta pentru mine”
Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu
SuperLiga   |  23:24
Rapid - Dinamo 0-1! Golul lui Karamoko a decis derby-ul din Giulești. Seară de coșmar pentru Daniel Pancu
Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu
SuperLiga   |  23:09
Daniel Pancu, trimis în tribune la derby-ul cu Dinamo! Gestul care l-a făcut pe Feșnic să-i arate cartonașul roșu
Înfrângeri pentru Andrei Coubiș și Lisav Eissat, la debutul în Championship
Stranieri   |  22:44
Înfrângeri pentru Andrei Coubiș și Lisav Eissat, la debutul în Championship
Rapid - Dinamo, duel și în peluze! Bannerul giuleștenilor, urmat de o replică ironică
SuperLiga   |  22:11